Putin si Homo sovieticus

The Economist face aici o analiza intersanta si pertinenta a evolutiei (sau involutiei, din punctul meu de vedere) a societatii rusesti din ultimii 20 de ani. Poza e luata tot de acolo, pentru ca mi se pare extrem de sugestiva...

Morala este ca - in cazul in care si-a dorit vreodata - Rusia nu prea a reusit sa-si uite trecutul rosiatic.

Mai mult decat atat, la trasaturile acelui arhaic arhietip numit Homo Sovieticus i s-au adaugat unele care il transforma intr-un pericol si mai mare pentru "democratiile lumii".

More important, the Soviet mental software has proved much more durable than the ideology itself. When, in 1989, a group of sociologists led by Yuri Levada began to study what they called Soviet Man, an artificial construct of doublethink, paternalism, suspicion and isolationism, they thought he was vanishing. Over the next 20 years they realised that Homo sovieticus had mutated and reproduced, acquiring, along the way, new characteristics such as cynicism and aggression. This is not some genetic legacy, but the result of institutional restrictions and the skewed economic and moral stimuli propagated by the Kremlin.
Or fi cinismul rusilor tot mai evident la adresa occidentalilor! Dar nici ipocrizia celor din urma nu e mai prejos, pentru ca daca este s-o spunem pe sleau, in sangele lor curge parca tot un socialism  - cu fata mai umana, deocamdata!

Vorba lui Vladimir Bukovsky, celebrul dizident rus, care intr-o carte facand o paralela intre URSS si evolutiile constructivismului european, spunea: "Sunt doua modalitati de a fierbe racii. Una, cum au facut rusii, sa-i puna la foc in apa clocotita. iar a doua, cum o vor eurocratii de la Bruxelles, sa-i puna la foc mai mocnit si in apa rece. Insa, rezultatul va fi acelasi, din pacate: racii se vor inrosi prin ambele metode. Difera doar orizontul temporal.    

Moartea Herculanelor sau atunci cand statului nu-i pasa...

Via Jurnalul National.

 

Altădată perla României şi plină la refuz de turişti veniţi din întreaga lume pentru apele termale şi aerul ionizat de aici, Băile Herculane este acum o ruină. Vechile hoteluri şi baze de tratament sunt în paragină, un dezastru ce i-ar face până şi pe soldaţii din legiunile romane care au trecut pe aici acum aproape două milenii să-şi scoată săbiile din teacă şi să facă ordine.

Forfota de pe vremuri din staţiune nu mai există. Promenada a ajuns un loc periculos. Nu se ştie când vreo bucată desprinsă din superbele clădiri cade cuiva în creştet, făcându-l să-şi blesteme zilele şi să nu mai vrea nicicând să revină aici. 

Sa fie acesta un exemplu ca privatizarile esueaza? Deci, e mai bine sa le tina statul in proprietatea sa!

Sau ca nu e de vina cine cumpara, ci de fapt cine il alege pe cel care va primi cadoul? Adica, cu voia dvs, reprezentantii statului.

Regulile Basel si "sovereign debt bubble"

Sau despre cum reglementarile impuse sistemului bancar stimuleaza propagarea riscului sistemic...

In ultimele zile, agentiile internationale de rating (vezi, de exemplu, anuntul S&P de luni) trimit semnale de downgradare pentru toate tarile din zona Euro. Motivul este unul usor de intuit: achizitionarea de titluri de stat (ce finanteaza datoria publica) nu mai este deloc asa cum se credea, adica "risk free".

"Business Week reports that the authors of the Basel standards, which set capital and liquidity requirements for large international banks [...] require banks to hold large amounts of sovereign debt.

Iata ce spun noile ajustari ale Basel III: "Under this new requirement, banks are supposed to have a 30-day supply of funds available in case lending markets seize up as they did in the fall of 2008, and 60% of that supply is supposed to be in high-quality, highly liquid assets, such as, government bonds."

Ce trebuie sa intelegem? Folosind o logica deductiva simpla, observam ca Acordul Basel - indiferent ca vorbim de I, II sau III - a impus bancilor sa intre in jocul cumpararii de titluri de stat... pentru ca asa nu se vor arde niciodata!

Explicatiile oferite sunt by-the-book: statul care se imprumuta nu poate da niciodata faliment pentru ca are instrumentul impozitarii propriei populatii si, in caz de "forta majora", instrumentul inflatiei care reprezinta, intre noi fie vorba, tot un impozit dar ceva mai ascuns de ochii publicului neinitiat.

Prin urmare, situatia actuala in care se afla acum sistemul bancar este una extrem de delicata: toate au in portofoliul de active  o pondere substantiala de obligatiuni ale unor state europene care fac tot posibilul sa amane reformarea administratiei publice in ciuda faptului ca se confrunta cu datorii publice tot mai mari. Unde mai punem ca tarile de zona Euro nu mai au "independenta monetara" de a face inflatie dupa bunul plac si de a-si plati astfel mai usor (in termeni reali) principalul si dobanda... pentru ca "fraiele monetare" au ajuns la BCE. Rog sa nu intelegeti ca plang de mila acestor tari si banci centrale pentru ca nu-i deloc asa. Existenta BCE a ferit pe spanioli, greci, italieni dar si pe altii de ingurgitarea unei portii serioase de inflatie din 2008 incoace (adica saracire in termeni reali). Doar din acest motiv "Long live the ECB!"

Observam asadar ca in sistemul bancar european nu va fi o problema marginala cu o banca sau alta. Conformandu-se regulilor Basel, toate bancile au fost determinate sa finanteze datoriile suverane, reducandu-si astfel diversificarea portofoliilor. De aici apare un risc sistemic greu de manageriat. De aici si presiunile asupra BCE de a achizitiona tot mai multe astfel de active. De aici reactia guvernelor de a nationaliza bancile comerciale (exista deja exemple in Anglia, Spania... dar, cu siguranta, vom mai adauga listei). Foarte probabil va fi ca in jocul de domino - vor cadea rand pe rand.

Inchei prin a spune ca lucrurile ce se intampla acum nu sunt deloc neasteptate si confirma pozitia mea exprimata inclusiv pe blogul meu Perspectiva Economica. Iata ce spunea un (fost) bancher renumit prin 2010:

"In a paper commissioned by the European Parliament in 2010, former Commerzbank Chairman Achim Kassow notes dryly that "The regulatory incentive which results from the 0% risk weight is apparent: banks in Member States are effectively encouraged to place their most liquid assets into the worst possible government debt, maximizing the yield with a regulatory capital requirement of zero."         

Adrian Vasilescu - sinceritatea bate-o vina

Consilierul BNR, Adrian Vasilescu scrie in Saptamana Financiara un articol din care extrag urmatoarele (fara a schimba contextul). Sublinierile imi apartin:

"La un moment dat, iluziile o luaseră însă prea mult înaintea realităţilor. Băncile, instituţiile financiare, companiile de servicii au început să-şi imagineze că din speculaţii pot fi scoşi mai mulţi bani decât din muncă şi din economisire. Şi au apăsat puternic pe această pedală. Deznodământul îl cu­noaştem: criza care ne-a lovit. Investiţiile au fost descurajate şi nenumărate proiecte aban­donate. Şomajul a crescut. Populaţia a început să primească bani mai puţini şi să fie mai prudentă. 

Nicăieri însă, şi niciodată, nici măcar în acei ani de boom de dinaintea crizei, banii nu au venit după nevoi. Cu atât mai mult n-au mai venit după nevoi după ce ne-a lovit criza. Mai cu seamă că PIB-ul şi-a impus ten­dinţa către creşteri negative; apoi in­fla­ţia a re­în­ce­put să se joace cu nervii noştri. Pro­duc­ti­vitatea a scăzut, iar exporturile s-au redus dramatic. Investiţiile au fost şi ele drastic re­strânse. Recesiunea s-a instaurat în România."

Cei avizati pot desprinde printre randuri urmatoarele concluzii:

1. iluzia ca se poate trai bine din tiparirea de bani (fara acoperire in bunuri);

2. iluzia ca investitiile nu au nevoie de economisire prealabila;

3. bancile nu pot fi invinovatite pentru cauza crizei economice, ci mai degraba pentru ca au fost instrumentul prin care s-a propagat expansiunea artificiala a creditarii si, evident, ca au fost prea lacome (sic)! Dar, nu-i asa ca era greu sa rezisti randamentelor vehiculate in anii de boom?

4. banii nu au venit dupa nevoi, adica bancile centrale sunt cele responsabile pentru reducerea drastica si artificiala a costului imprumuturilor ca urmare a tiparirii excesive de bani de hartie si a reducerii dobanzilor de referinta.

5. orice expansiune a masei monetare va conduce pe termen lung la inflatie si scaderea puterii de cumparare a banilor.

6. in conditii de incertitudine (de toate felurile), investitorii si consumatorii in mod rational se abtin de la a investi/consuma.  

Spusele domnului Vasilescu ma bucura si ma intristeaza totodata. Ma bucura pentru ca el recunoaste - chiar daca nu explicit - sorgintea nefasta a crizei. Ma intristeaza pentru ca nu sunt destul de multi oameni care sa aiba cultura economica sa citeasca printre randuri, pentru ca doar asa putem sa ne ferim de binele dorit de guvernanti si guvernatori...

Dar lucram la acest ultim aspect!

Titluri de stat (toxice) pentru toti romanii...

In conditiile in care statului roman ii este tot mai greu sa se imprumute la dobanzi "rezonabile" de pe pietele financiare interne sau internationale, s-a gasit se pare solutia salvatoare: certificate de trezorerie pentru tot romanul... care mai economiseste!

Iata opinia lui Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, privind oportunitatea introducerii populatiei printre investitorii in titluri de stat:

În cazul particular al finanţării deficitului bugetar, este nevoie într-adevăr şi de o diversificare a bazei de investitori în titlurile de stat româneşti, băncile având deja o expunere relativ ridicată faţă de stat. [...] Cred că includerea investitorilor de retail (populaţiei) în lista de investitori potenţiali în titluri de stat poate fi o idee bună, în condiţiile în care aceştia vor diversifica baza de investitori, contribuind şi la o cerere mai stabilă de titluri de stat. În momente de volatilitate în pieţele financiare, prezenţa investitorilor de retail în titluri de stat poate fi un factor de stabilitate.

Ce inseamna asta si unde este problema?

1. Pietele financiare au sanctionat si vor sanctiona tot mai aspru ineficienta guvernului, invalidand implicit asa-numitele masuri de reformare si modernizare a Romaniei. Cum? Prin solicitarea unor dobanzi tot mai ridicate si prin reducerea maturitatii.

2. Aceste fonduri de investitii (fie ca sunt banci comerciale sau de investiti, fonduri de pensii sau societati de asigurare) sunt destul de informate si au suficienta cultura economica ca sa vada riscul sistemic al acestor plasamente, deci... nu se pot lasa prea usor pacalite in continuare (decat daca gireaza vreun organism financiar international de tip FMI prin transele diferitelor acorduri de asistenta financiara).

3. Fiind data situatia, guvernul doar nu-si va sapa singur groapa prin reducerea ministerelor si a activitatilor parazitare pe care le dirijeaza! Iar solutia vine tot de la romanul de rand, mai putin informat si mai putin pretentios decat pietele financiare sofisticate. 

4. Sanse de a pacali exista! Daca au existat destui amatori pentru Caritas sau FNI, de ce n-ar fi si pentru un FNI al statului? unde mai pui - se spunea pana nu demult - ca statul nu poate da faliment, nu-i asa? De asemenea, exista sanse destule si pentru ca multi romani, dintre cei care mai castiga cate ceva, anticipeaza ca lucrurile vor sta si mai prost in lunile si anii care vor urma si incearca sa-si puna bani deoparte. Si pentru ca oricum dobanzile (pasive) ale bancilor sunt destul de scazute, statul poate veni cu o oferta cel putin interesanta pentru iluzionisti. Si ca sa para si mai atractiva, li se promite ca si pana acum un regim fiscal special: taxe zero pe veniturile din dobanzi, spre deosebire de cele bancare care sunt impozitate. 

Unde este problema? In opinia mea, statul mizeaza pe faptul ca romanii de rand sunt suficient de docili (sa nu spun altfel) incat sa accepte si dobanzi comparabil mai mici si maturitati mai mari. De asemenea sunt suficienti de lipsiti de educatie economica si experienta in operatiuni pe piete financiare incat sa-si vanda titlurile de stat detinute inainte de maturitate daca observa o inrautatire a situatiei economice. Iar la cum arata lucrurile in Romania si in lume, nici macar optimistii de la FMI sau BM nu mai pot spune ca vad progrese si totul este roz. 

De aici vine si exprimarea plastica a unora prin care vad romanul "un factor de stabilitate" pentru stat. Totusi, cand va fi si statul un "factor de stabilitate" pentru cetateni?

 P.S. Pentru cei care au urechi sa auda si ochi sa citeasca: titlurile de stat, emise nu numai de guvernul Romaniei ci de multe alte guverne, sunt mai toxice decat activele imobiliare ale anilor abia incheiati. Bine ar fi sa stati deoparte sau daca nu va puteti abtine, cumparati... dar cu masura! 

Tony Blair despre "succesurile" foreign aid

Fostul prim-ministru al Marii Britanii, Tony Blair, scrie un articol in Washington Post despre rezultatele exceptionale ale asistentei financiare externe... mai ales cele inregistrate de continentul african.

Incepe cu o incursiune de jumatate de secol in istorie, aratand cum Koreea de Sud s-a transformat din primitor de ajutor financiar extern in donator international...

"Fifty years ago, the scene in Busan, South Korea, would have been a familiar image of international aid: sacks of grain stacked precariously on a crumbling dockside. The backdrop would have been a country emerging from war and dependent on outside assistance to meet the most basic needs. But when national and development leaders gather in Busan this week to discuss the future of aid, they will see a very different place: the fifth-busiest commercial port in the world, transporting advanced technologies around the globe. This, writ small, is the Korean miracle — the transformation of a country from aid-dependent to aid donor."

Si apoi isi indreapta atentia catre progresele recente ale tarilor africane...

"Things are already moving in the right direction. While the West has experienced a decade of sluggish growth, emerging economies have taken up the slack — 19 economies, including eight in sub-Saharan Africa, more than doubled in size from 2000 to 2010. Meanwhile, health and education are improving. In just one example, 10 times more people were receiving treatment for HIV-AIDS from 2003 to 2008 than was the case a decade earlier. And while the Arab Spring has rightly received the world’s attention, the steady political change south of the Sahara could be as significant in the long term. In the 1980s there were three truly free elections in sub-Saharan Africa." 

Fiind totodata preocupat de o imbunatatire vizibila a nivelului de trai din Africa, el propune si anumite directii strategice pe care le voi comenta ulterior:

"All societies, no matter how wealthy, need governments that can deliver tangible improvements in the lives of their citizens and be held to account for the results."

"To strengthen governance, we should help governments to develop the capacity they need to deliver for their citizens."

"But the rich world has a role in opening up its markets and ensuring that global trade rules are fair."

Unde greseste fostul prim-ministru britanic?

In primul rand, cazul Koreei de Sud ar fi trebuit sa-l orienteze catre cu totul alte masuri de politica economica decat cele propuse in final. Pentru ca dezvoltarea acestei tari nu s-a bazat pe "intinsul mainii" pentru a primi de pomana ci pe baza reformelor economice luate de generalul Park imediat dupa 1960, in vederea deschiderii economiei asiatice catre comertul exterior si catre initiativa privata. Dupa nici doua decenii, Koreea inregistrase progrese economice importante, chiar daca Park nu se dovedise chiar ortodox in politica. De fapt, cele doua tari koreene sunt o dovada vie a faptului ca dezvoltarea economica nu este rezultatul planificarii centralizate si a marinimiei guvernului, ci doar al libertatii economice si pietei.

In al doilea rand, performantele inregistrate de continentul american nu sunt nici pe departe atat de rasunatoare. Iar daca exista cateva exemple de iesire din capcana saraciei, cu siguranta nu se datoreaza ajutorului extern, asa cum am explicat aici si aici.  

In al treilea rand, pentru ca stiinta economica are niste principii fundamentale pe care politicul nu le poate schimba dupa bunu-i plac. De exemplu, alocarea resurselor prin intermediul mainii vizibile, greoaie si coercitive a statului nu poate fi la fel de eficienta precum alocarea lor prin intermediul mainii invizibile si voluntare a pietei pentru un motiv simplu de inteles: lipsa proprietatii private si a preturilor libere fac imposibil calcului economic. Sau un alt exemplu: atunci cand guvernul tipareste bani cu nemiluita, preturile cresc, puterea de cumparare scade si are loc o redistribuire arbitrara a avutiei in societate. Si asa mai departe...

In al patrulea rand, daca guvernul vrea sa imbunatateasca viata supusilor sai ar trebui sa se abtina de a mai "face atata bine". Pentru ca guvernul pentru a  face un bine lui X trebuie sa-i faca automat un rau (de cele mai multe ori mai mare) lui Y prin faptul ca-l impoziteaza. De exemplu, pentru a-i oferi 400 de lei "subventie la caldura" lui Popescu, va trebui sa colecteze de la Ionescu ceva mai mult de 400 de lei... ca doar functionarul public insarcinat cu hartoagele subventionarii trebuie sa manance si el, nu-i asa?

In al cincilea rand, pentru ca nu piata libera pune stavila dezvoltarii comertului exterior al tarilor africane, ci tot guvernantii tarilor dezvoltate, prin instituirea a tot felul de bariere tarifare si netarifare in calea exporturilor africane.          

Prin urmare, sfarsitul asistentei financiare externe ar fi mai degraba atins prin liberalizarea relatiilor comerciale dintre tari decat prin intarirea rolului guvernelor si a interventionalismului.

PS: Iata ce spune Wikipedia despre PM Blair:

Lui Blair i se atribuie atât meritul cât și critica mutării Partidului Labourist către centru politicii britanice, folosindu-se termenul de "Noul Labour" pentru a distinge politicile sale pentru o piață liberă, spre deosebire de politicile colectiviste pe care partidul le propunea în trecut.

Politica internă a guvernului condus de Blair a presupus mărirea semnificativă a cheltuielilor publice pentru sănătate și educație și introducerea de reforme bazate pe economia de piață în aceste domenii. Mandatul lui Blair a dus la introducerea Salariului Minim Național, taxe pentru învățământul superior, și reforme constituționale precum devolution în Scoția și Țara Galilor.

Nu-i asa ca a ramas consecvent? Chiar daca persista in confuzii economice in ceea ce priveste economia de piata autentica...
  

Planurile cui sunt afectate de revenirea recesiunii?

Mai tuturor... si o sa ma explic!

In primul rand, ne strica noua planurile:
- pentru ca veniturile (salariale sau nu) nu au cum sa creasca, ci mai degraba vor scadea. De aici putem deduce ca nu vom avea decat a ne ajusta corespunzator deciziile de consum si economisire (daca mai avem de unde sa punem deoparte).

- pentru ca mediul de afaceri va reactiona prin restrangerea activitatii economice, iar cei aflati in somaj vor fi pusi intr-o situatie aproape imposibila de a se mai reangaja.

- pentru ca ne va "Paste chiar inainte de Craciun" mariri de taxe si impozite in ciuda tuturor garantiilor guvernantilor. Iar daca domniile lor vor vedea ca nici impozitarea indirecta (TVA, accize) nu da roade in sensul cresterii incasarilor bugetare, ce credeti ca vor face? Se vor indrepta catre impozitele pe proprietati si bunuri (mobile si imobile)... ca doar nu putem duce casa in paradisurile fiscale! Masina, mai da!

In al doilea rand pentru guvern si nu spun asta pentru ca ii port prea mult de grija, ci pentru ca tot pe noi ne va afecta:

- proiectia de deficit bugetar de 1,9% este de-a dreptul fantasmagorica! Pentru ca atunci ar trebui aplicat un set larg si coerent de masuri de austeritate la nivelul administratiei publice centrale si locale (stiti ca ei tot sustin faptul ca nu vor lua nici in ruptul capului de la "investitiile publice"). Mai pe scurt, o reducere drastica a cheltuielilor guvernamentale - pe partea lor de costuri operationale.

- chiar daca au tot marit fiscalitatea indirecta (de care vorbeam mai sus), datele INS arata ca mai tot consumul care este accizat puternic (tutun, carburanti, alimente) a inregistrat o scadere importanta in ultimele luni. Iata cum stau lucrurile:

Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în septembrie 2011, vânzările de alimente, băuturi, tutun au scăzut cu 3,7% ca serie brută şi cu 5,1% ca serie ajustată, cele de carburanţi s-au redus cu 10,1% şi respectiv 9,5%, iar comerţul cu produse nealimentare a fost cu 2,8% mai mic ca serie brută şi cu 2,1% ca serie ajustată.

Pe ansamblu, în septembrie comparativ cu aceeaşi lună din 2010, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul s-a redus cu 5% ca serie brută şi cu 5,2% ca serie ajustată.
În primele nouă luni, vânzările de alimente, băuturi, tutun au scăzut cu 8,1% ca serie brută şi cu 8,5% ca serie ajustată, cele de carburanţi s-au redus cu 3,5% şi respectiv 4,2%, iar comerţul cu produse nealimentare a fost cu 2,6% mai mic ca serie brută şi cu 2,5% ca serie ajustată. 

Adica, mai putine taxe incasate in raport cu cele estimate si pe care s-a construit proiectia bugetara a anului 2012.

- degeaba se vaita guvernantii (de la presedinte pana la ministrul Finantelor) ca rata dobanzii cerute de creditorii privati (interni si internationali) este exagerata (ca sa nu folosesc exact terminologia prezidentiala)! Vom vedea ca nu peste mult timp, guvernul se va imprumuta ca costuri si mai mari... tot pe seama impozitelor viitoare colectate! Pentru cei familiarizati cu teoria economica, ganditi-va la ce implicatii ulterioare va avea operarea echivalentei ricardiene!

Iar contextul actual in care se scalda Europa ne face si mai mult sa ne luam gandul de la crestere economica! Asa ca bine ca ai venit recesiune, poate asa ne vom mai trezi odata si vom deschide ochii criticii constructive (nu constructiviste)!

  

Inspiratie contra conspiratie?!

Sugestiv titlul gasit de DP pentru acest material:

Inspiratia bloggerilor impotriva conspiratiei ideilor proaste din economie. Online, pe sleau despre economie si criza...

Un grup de bloggeri- Bogdan Glavan, Florin Citu, Cristian Paun, Dan Selaru si Dan Popa - a decis sa atace frontal ideile proaste care bantuie analiza si politica economica. Cei cinci bloggeri se vor intalni in cadrul unei serii de dezbateri online in care vor invita si alti economisti. Impreuna, vor incerca sa explice ce e cu criza, cum e cu solutiile si mai ales ce scenarii alternative exista. Discutiile vor avea un ton relaxat si fundamental ne-didactic. Vor fi de fapt discutii intre cinci prieteni, pe teme economice.

Vineri, la ora 15.00 va avea loc prima dezbatere, transmisa in direct laHotnews. Intalnirea, gazduita de Universitatea Romano Americana, va aborda meritele si binefacerile "contractului cu FMI".

Va invit s-o urmariti pentru ca se va spune lucrurilor pe nume...

Economisire sau consum? Testul economistului...

Premierul Boc susţinea pe la începutul anului că oamenii, în loc „să dea drumul şi la partea de consum”, preferă „să ducă mai mulţi bani la bancă şi să economisească”, ceea ce-i „foarte rău şi ineficient pentru o economie”.

Asa isi incepe Ionut Balan editorialul din Saptamana Financiara. Si asa continua...

Prim-ministrul polonez Donald Tusk - proaspăt câştigător al alegerilor le­gislative - are însă o altă optică. El consideră că „eco­nomisirea e calea normală, nu traiul pe credit”. Punct de vedere apropiat de cel al laureatului Nobel pentru economie Friedrich August von Hayek: „Testul pe care îl are de trecut cineva pentru a se numi bun economist constă în înţelegerea faptului că creş­te­rea economică sau nivelul angajării forţei de muncă nu sunt determinate de creşterea consumului ci, din contră, de volumul economisirii”.

Va mira de ce in Polonia lucrurile stau altfel? 

Va fi Grecia salvata de Summit-ul UE?

Grecia a intrat de astazi pe un nou drum...spun mai toti liderii din UE. Ma indoiesc sincer ca taiatul din datoria publica va aduce Greciei responsabilitate bugetara, dar cu siguranta Uniunea Europeana a facut inca un pas pe drumul socialismului! Cu voia dvs, astazi, voi vorbi de cel bancar! 

Via WSJ: French President Nicolas Sarkozy said after the marathon negotiating session that the leaders had reached agreement with private banks on a "voluntary" 50% reduction of Greece's debt in the hands of private investors.

Am subliniat voluntar pentru ca s-a tinut special sa ni se precizeze acest lucru, mai ales in conditiile in care creditorii institutionali (FMI, de exemplu) nu au acceptat sa puna umarul la salvarea Greciei de la intrarea in incapacitate de plata.

Cutting Greece's debt has been complicated by the fact that private creditors hold only about €210 billion of Greece's €350 billion government debt. This makes it harder to reduce Greece's debt substantially, given that official creditors such as the IMF refuse to accept losses. The deal envisages Greece's debt falling to 120% of gross domestic product by 2020.

Stergerea a 100 mld euro din datoria "privata" a Greciei fata de sistemul bancar nu a fost facuta voluntar si nici pe seama investitorilor privati. Putred nu este doar bugetul Greciei, putred este si sistemul bancar european, ai caror actionari si-au dorit sa faca un targ la acest Summit: stergere datorie contra nationalizare. Poate suna ciudat ca actionariatul privat sa doreasca nationalizarea (adica trecerea activelor bancare de la privat in mainile statului), dar nu trebuie uitat ca statul este cel mai "bun cumparator" de active bancare toxice. Iar daca pana acum cativa ani, cand profiturile erau uriase si se virau in buzunarele private, acum vorbim de pierderi colosale care trebuie nationalizate. Ca doar guvernele le-au bagat in hora expansiunii monetare si a creditului ieftin! Tot statul le garanteaza acum ca vor folosi impozitele sau tiparnita de bani pentru a le asigura o iesire triumfala. 

Cum se va face exact? Tot la acest summit s-a stabilit ca bancile "private" sa atinga o pondere de minim 9% capitaluri proprii (de rang intai) pentru a fi solide financiar. Credeti ca actionarii privati vor baga proprii bani in afacerea asta? Vor spune cu siguranta "pas" si vor vinde in consecinta o parte semnificativa din portofoliu statului. Si asa se rezolva raportul capitaluri proprii/total capitaluri... Ramane totusi o intrebare legitima: ce vina avem noi, contribuabilii, ca sa suportam pierderile bancaro-etatiste? Dehhh... vinovatii fara vina par sa nu mai ceara niciodata sa se faca Lumina!

P.S. Puteti incepe de acum incolo contabilizarea stergerilor de datorii suverane si numarul nationalizarilor bancare!

Republicanul Cain propune reforma fiscala 9-9-9! Arthur Laffer voteaza pentru...

A inceput cursa pentru nominalizarea candidatului republican pentru cea mai inalta functie in stat. Si pentru ca, conform CNN, cam doua treimi din votanti sunt inca indecisi, confruntarea din aceasta seara din Las Vegas ar putea aduce un plus de lumina in mintile sustinatorilor republicani si vor depasi stadiul "cetateanului turmentat" din Caragiale.

Desi Mitt Romney conduce inca in sondaje, Herman Cain ii cam sufla in ceafa. Cu ce?

Ei bine, cu doua idei majore: imigratia si politica fiscala. Iar despre a doua, merita discutat continutul propunerii sale.

Ce sustine Cain este explicat de vestitulul economist Arthur B Laffer intr-un articol scris in Wall Street Journal. Redau cateva pasaje, dar va asigur ca merita citit in intregime.

Republican presidential candidate Herman Cain's now famous "9-9-9" plan is his explicit proposal to right the wrongs of our federal tax code. He proposes a 9% flat-rate personal income tax with no deductions except for donations to charity; a 9% flat-rate tax on net business profits; and a new 9% national tax on retail sales.
 Iar motivul invocat este:

Mr. Cain's 9-9-9 plan was designed to be what economists call "static revenue neutral," which means that if people didn't change what they do under his plan, total tax revenues would be the same as they are under our current tax code. I believe his plan would indeed be static revenue neutral, and with the boost it would give to economic growth it would bring in even more revenue than expected

The whole purpose of a flat tax, à la 9-9-9, is to lower marginal tax rates and simplify the tax code. With lower marginal tax rates (and boy will marginal tax rates be lower with the 9-9-9 plan), both the demand for and the supply of labor and capital will increase. Output will soar, as will jobs. Tax revenues will also increase enormously—not because tax rates have increased, but because marginal tax rates have decreased.

Observati in final preocuparea pentru cresterea veniturilor statului, chiar daca e prin reducerea ratei marginale de impozitare. Sper totusi ca aceasta preocupare sa fie pur si simplu aruncata in ochii "tulburi" ai celor care se vaita de grija statului si care nu ar vota o asemenea reforma pentru ca se taie din portia de mancare a guvernantilor, chiar daca minusul pentru stat ar insemna plus pentru ei, cetateni obisnuiti. (O fi aceasta situatie un exemplu de optim paretian?). 

Ma bucur sa vad ca in SUA exista o asemenea dezbatere si, daca as fi american, as vota si eu "pentru" Herman Cain! 

De asemenea, m-as bucura sa fie si la noi discutata o asemenea propunere care sa-mi "cumpere" votul. In ceea ce ma priveste, am explicat in mai multe situatii de ce sustin reducerea fiscalitatii. De exemplu, gasiti aici interviul meu in Saptamana Financiara, in care explicam astfel:

"Conceptul de relaxare fiscala trebuie inteles ca fiind reducerea nivelului general de impozitare a veniturilor si a proprietatii. Cred ca incercarea de a defini relaxarea fiscala printr-un posibil efect (diminuarea veniturilor fiscale ca procent din PIB) n-ar aduce decat confuzie. In primul rand, spun „un posibil efect“ deoarece o politica de relaxare fiscala nu conduce neaparat la diminuarea ponderii in PIB a taxelor colectate de stat. In al doilea rand, daca am accepta definirea relaxarii fiscale ca fiind reducerea veniturilor fiscale ca procent din PIB, atunci cum s-ar mai putea descrie situatia in care acelasi efect ar fi cauzat de o crestere excesiva a impozitarii in economie? Este evident ca ultima masura numai relaxare fiscala nu este! 

In esenta, reducerea presiunii fiscale inseamna ca fiecare dintre noi sa „plateasca“ statului un procent cat mai mic din ceea ce castiga."

Un principiu economic fundamental arata ca „stimulentele conteaza“. Daca indivizilor le este expropriata o parte tot mai mica din veniturile legitim dobandite, acestia vor fi mai putin stimulati sa recurga la evaziune fiscala. Va a-duceti aminte, probabil, ca nu putini au fost cei care au considerat cota de 16% un esec sigur. Alaturi de analistii autohtoni, expertii in finante publice ai FMI proclamau nesustenabilitatea acestui proiect fiscal, derapajul de la criteriile de convergenta nominala ale UE. Ba, mai mult, chiar si in prezent exista voci care sustin necesitatea cresterii cotei unice si/sau a TVA-ului. Nu voi intra intr-un joc arbitrar al judecatilor de valoare de tipul: ce taxe ar trebui modificate, ce utilitate sau beneficii ar avea nu stiu ce cheltuiala a statului. Spun doar ca, in abordarea lor mecanicista, nu prea si-a facut loc solutia alternativa: reducerea sistematica a cheltuielilor guvernamentale si, implicit, a interventiei statului in economie.

Intrebat cum ar comenta o crestere a veniturilor statului in urma reducerii taxelor, laureatul premiului Nobel pentru economie Milton Friedman a raspuns sec: „Inseamna ca n-ati redus suficient taxele!“. Credeti ca in Romania mai e loc pentru o noua reducere a taxelor?(intrebare SF). Raspunsul lui Friedman viza faptul ca nivelul impozitarii era situat pe panta negativa a curbei Laffer, deci o reducere a acestuia antrena intr-adevar o crestere a veniturilor prelevate de stat. Daca vreti, urmand modelul lui Laffer, acesta este si cazul Romaniei. La intrebarea dv raspunsul este evident unul pozitiv. Cu cat gasca (a se citi sectorul privat!) este jumulita mai putin, cu atat gradul de libertate economica este mai ridicat si, deci, sansele ei de dezvoltare sunt mai mari.

Linkuri ce merita citite

Va recomand sa intrati pe urmatoarele linkuri, sa cititi si sa nu va minunati!

Primul, este un post al lui Dan Tapalaga si-l puteti accesa aici. Subiectul priveste cazul judecatoarei Birsan, insa analiza depaseste acest cadru restrans. Iata, asa cum bine spune autorul, ce inseamna sa fii om in viziunea acestui magistrat! Si cat de mult s-au deteriorat valori fundamentale precum morala, dreptatea si, cu voia dvs, cea care trebuia sa le fie ocrotitor si gardian, justitia...

Judecatoarea de la ICCJ transmite membrilor CSM cu subiect si predicat urmatorul mesaj "[...]am fost OM cu voi, fiti oameni cu mine. Cum ati putut aproba perchezitia casei in care v-am primit, v-am omenit? De ce nu ma ajutati la greu dupa ce v-am facut atata bine?"


Al doilea post recomandat este al lui Dan Popa si il gasiti aici. El analizeaza rezultatele unui studiu recent al OECD in care se spune alb pe negru ca reducerea fiscalitatii poate conduce la cresterea ocuparii fortei de munca si implicit la reviriment economic.

Eu as avea cateva mentiuni si recomandari cititorilor acestui blog:

- reducerea fiscalitatii pe piata muncii conduce cu siguranta la stimularea ocuparii fortei de munca (ceteris paribus), deoarece scade pretul cu care se "cumpara" factorul de productie munca. Prin urmare, munca devine relativ mai ieftina, iar cantitatea ceruta de munca de catre firme va fi mai mare. Este enuntul legii cererii, aplicat la piata muncii; deci nicio filosofie mareata!

- scaderea fiscalitatii este privita diferit din perspectiva scopului de catre mine, respectiv OECD. Daca pentru OECD aceasta este un mijloc pentru a spori incasarile bugetare si a avea statul mai multe resurse, pentru un liberal ca mine, fiscalitatea mai redusa este utila pentru a spori libertatea economica si a atenua atacul "fiscal" al statului asupra veniturilor legitim dobandite. Cu cat oamenii vor ramane cu mai multi bani din munca lor, cu atat raman mai multe resurse in sfera calculului economic rational; implicit, cu atat mai putin resurse vor ajunge in sfera haotica si arbitrara a calculului birocratic si a buzunarelor grupurilor de interese.

Se prezuma evident ca proprietarul de drept stie mai bine decat guvernantul ce sa face cu resursele sale. Daca   in general, oamenii ar fi atat de prosti incat sa nu realizeze o alocare rationala a resurselor proprii, cum am putea crede ca politicienii (tot oameni si ei) ar putea s-o faca? Sau, vorba lui Bastiat, acestia din urma or fi fost zamisliti dintr-un lut special de Marele Creator?
       

Nemultumirile lui Isarescu... cat un manifest electoral!

Citind in ultimele zile presa economica interna, nu pot sa nu sesizez nemultumirile tot mai diverse si mai vocale ale guvernatorului Mugur Isarescu: fata de clasa politica, fata de sensul si ritmul reformei, fata de productivitatea drumarilor, in general, cam fata de tot ce misca in Romania, evident cu exceptia taranului care trudeste din greu pamantul (cultivat sau nu cu vita de vie).

In Saptamana Financiara, Gabriela Firea imi face un mare serviciu centralizandu-le:

1. „Isă­rescu, nemulţumit că banii de in­ves­tiţii se duc pe salarii”

2. „Isărescu, ne­mul­ţu­mit de pregătirea angajaţilor din bănci”

3. „Isărescu, nemulţumit de lipsa unei au­tostrăzi de la Nădlac la Marea Neagră”

4. „Isărescu, nemulţumit de intermedierile fi­­nanciare”

5. „Mugur Isărescu, supărat pe cei care vorbesc nejustificat de scumpirea alimentelor”

6. „Isărescu îi critică pe drumari că nu-şi respectă termenele”

7. „Isă­res­cu, deranjat de «zgomotul» din Ro­mânia”

8. „Mugur Isărescu continuă răz­boiul împotriva politicienilor”

9. „Isărescu a criticat pregătirea studenţilor din ziua de azi”

10. „Isarescu critică zona euro şi amin­teş­te de prăbuşirea etalonului aur”

11. „Isă­res­cu critică afirmaţiile referitoare la creş­terile salariale din 2011”

12. „Mugur Isăres­cu: Guvernul a minţit în privinţa colectării veniturilor bugetare”

La acestea se adauga si pozitia consilierilor sai, precum Lucian Croitoru care explica faptul ca Romania va avea parte de o crestere economica taratoare in anii ce vor urma si ca se impune adoptarea de reforme structurale si a unor politici macroeconomice bune ca remediu pentru atenuarea riscurilor externe amplificate pe zi ce trece.

"consilierul guvernatorului BNR considera ca pe termen lung riscurile externe pot fi diminuate prin cresterea contributiei utilizarii capitalurilor proprii la formarea PIB, prin reformele structurale si mentinerea unor politici macroeconomice bune"

Economistul sef al BNR, Valentin Lazea, afirma in urma cu doua saptamani ca Romania are sansa istorica de a reduce inflatia la niveluri de sub 3% in urmatorii ani, scenariu posibil daca politica monetara a bancii centrale va fi sprijinita "in mod ferm" de politicile fiscale si salariale.

Si exemplele pot continua...

Dupa cum vedeti domniile voastre, s-a facut deja radiografia economica si sociala a Romaniei prin vocea longevivului radiolog de la BNR , exista deja doftoriile si dozele pregatite si transmise pe toate canalele media de catre expertii sfatuitori. Si daca tot stim ce nu merge si care ar fi solutiile "tehnocratiei", nu politicului, poate ar fi solutie buna sa-l propunem pe guvernator in cursa pentru un nou mandat, nu tot la BNR, ci la Palatul Victoria. Insa inainte de a lua in calcul o astfel de ipoteza, v-as ruga sa reflectati putin la nemultumirile domniei sale. Cu siguranta, de emergenta si propagarea unora nu este strain, ba chiar este in perimetrul celor resposabili de situatia existenta! Ghiciti care?

Inchei printr-o intrebare retorica: O fi avand cumva si nemultumiri fata de sine insusi atunci cand vine vorba de diferitele functii publice ocupate in cele doua decenii post-decembriste? Banuiesc ca nu!  

   

Iulian Tanase despre apocalipsa Euro

Colegul si prietenul meu, Iulian Tanase, scrie in Adevarul despre criza constructiei europene si sfarsitul monedei europene.

Va recomand cu caldura sa cititi aici analiza sa, chiar daca eu nu sunt asa convins ca domnul si doamna, cununati, sustinuti si aplaudati de eurocratii de la Bruxelles vor dori sa lepede copilul Euro, fruct al unei casatorii de (ne)voie!

Bank of England a trecut la "artileria grea"

BoE se inscrie si ea vertiginos pe drumul... confuziilor si erorilor economice! Ca doar e la mare moda quatitative-easing-ul lui Bernanke...

Pentru inceput, pare a fi suficient un echivalent de 87 mld de dolari pentru a ispiti revenirea pe taramurile anglo-saxone a mult-asteptatei (si prea politizatei) Fete Morgana intitulata Crestere Economica.

Iata mai jos ce va face si de ce:

BoE recurge la 'artileria grea' in incercarea de a relansa o crestere foarte lenta, prin tiparirea de bani. In fata riscului sporit de reintrare a tarii in recesiune, BoE a reluat programul sau de cumparare de active - "relaxare cantitativa" - care a fost lansat in martie 2009, atunci cand economia era in plin declin.

BoE a decis sa injecteze noi lichiditati in banci prin rascumpararea de obligatiuni de stat. Acesti bani proaspeti ar trebui sa sustina cresterea in fata unui ansamblu de "tensiuni in economia mondiala care ameninta relansarea in Marea Britanie", a precizat banca centrala.

Asa cum era de asteptat, BoE a mentinut joi dobanda de politica monetara la 0,5%, nivel exceptional de redus, impus in martie 2009, in ciuda inflatiei ridicate (4,5%). BoE recunoaste astfel ca "amenintarea majora pentru economia britanica este reintrarea in recesiune, mai degraba decat inflatia", subliniaza Jonathan Loynes, economist la Capital Economics."

Evident ca, pentru oricine cu scaun la cap, incantatiile politice garnisite cu leacuri monetar-expansioniste nu reprezinta ceva serios din mai multe motive, unele stiintifice, altele empirice.

1. Cresterea economica inseamna cresterea productiei de bunuri si servicii realizate intr-o tara, adica tine de productivitatea agregata a factorilor de productie disponibili, iar nu de cantitatea de bani folositi in tranzactii. Daca ar fi fost altfel, bancile centrale ar fi ar fi devenit buricul targului economic, ar fi tintit nu rata inflatiei, ci rata de crestere economica, stabilind mereu noi culmi de dezvoltare economica!!!    

2. Cresterea este un fenomen economic ce se manifesta pe termen mediu si lung; astfel, nu poate fi numita crestere economica orice convulsie structurala sau resuscitare statistica aplicata pentru doua trimestre consecutive, asa cum este conventia actuala.

3. Plecand de la punctul anterior, deducem ca expansiunea monetara nu va afecta outputul si cresterea economica, pentru ca logica economica, evidentele istorice si chiar manualele de economie mainstream recunosc neutralitatea monetara (argumentata de la David Hume incoace). Cu alte cuvinte, productia totala dintr-o tara raspunde la modificarea stocului de resurse reale (naturale, umane, de capital) iar nu la modificarea stocului de mijloace banesti. Singurul lucru pe care-l va produce cu siguranta tiparirea de bani va fi cresterea preturilor si reducerea puterii de cumparare a banilor.

4. Desi pe termen scurt, expansiunea monetara poate influenta reducerea ratei dobanzii si stimularea investitiilor si consumului, acest lucru nu trebuie sa se intample cu certitudine. Nu este o legitate economica. Depinde decisiv de cat de usor pot fi pacaliti oamenii (indivizi, firme) cu privire la natura surplusului de bani existent pe piata: daca provin din economisire sau din tiparnita.

Keynes sustinea ca inflatia (neasteptata) poate pacali firmele si muncitorii cu privire la valorile reale ale preturilor si salariilor. Deci merita pornita tiparnita!

Din intamplare, in ziua de azi, nimeni nu se mai lasa prins in mrejele statului si bancherilor centrali. Mai toti au realizat ca ne va paste o inflatie mondiala de abia o putem duce, incat nu reactioneaza la stimulentele venite de la putere. Oamenii nu se avanta sa consume mai mult, ba din contra, incearca sa isi faca cat mai multe economii pentru zile negre. Mediul de afaceri autohton nu se da in vant dupa investitii (poate cu exceptia celor "la norma" finantate din bani europeni). Cat despre investitorii straini, am aratat aici cum migreaza catre cele cateva orizonturi mai blande legislativ si fiscal. Este relativ usor sa le identificam daca ne uitam la ritmurile de crestere din lume.

5. Sa nu mai spun ca datoriile publice record si finantarea lor din tiparit de bani si emisiuni de titluri contribuie din plin la rezultatul descris mai sus. Gasiti aici detalii.

6. La randu-i, nici canalul de transmisie al expansiunii monetare numit curs de schimb nu face mare branza cu privire la stimularea cresterii economice prin componenta exporturi. Mai laes, in contextul unei armonii globale in tiparirea de bani, in care nu vor prea exista aprecieri, respectiv deprecieri relative de monede.

7. Iata si argumente empirice: nu exista nicio tara care sa fi experimentat tiparirea masiva de bani si sa  fi savurat beneficiile cresterii economice.Putem lua cazul Germaniei dupa primul razboi mondial, cand angajatii erau platiti la inceputul fiecarei zile de lucru si cand sotiile acestora alergau repede la piata pentru a mai putea prinde sa cumpere ceva bunuri... pentru ca pana seara pretul se modifica de cateva ori. Sau putem lua cazul recent de faliment monetar al republicii Zimbabwe in care oamenii abandonasera de facto moneda nationala cu mult inainte de recunoasterea oficiala.

Era sa uit de marinimia guvernului si doctorilor (econo)mistici de a "trata" societatea cu leacul cel mai putin rau! In ciuda a tot mai multor explicatii avizate cu privire la inconsistenta logica a curbei Philips, este mereu reinventata lupta intre doua rele: pe de o parte, somajul si recesiunea, iar pe de alta parte, inflatia. Si evident ca inflatia pica mai mereu testul raului major! 

Bank of England a trecut la "artileria grea"

BoE se inscrie si ea vertiginos pe drumul... confuziilor si erorilor economice! Ca doar e la mare moda quatitative-easing-ul lui Bernanke...

Pentru inceput, pare a fi suficient un echivalent de 87 mld de dolari pentru a ispiti revenirea pe taramurile anglo-saxone a mult-doritei (si prea politizatei) Fete Morgana intitulata Crestere Economica.

Iata mai jos ce va face si de ce:

BoE recurge la 'artileria grea' in incercarea de a relansa o crestere foarte lenta, prin tiparirea de bani. In fata riscului sporit de reintrare a tarii in recesiune, BoE a reluat programul sau de cumparare de active - "relaxare cantitativa" - care a fost lansat in martie 2009, atunci cand economia era in plin declin.

BoE a decis sa injecteze noi lichiditati in banci prin rascumpararea de obligatiuni de stat. Acesti bani proaspeti ar trebui sa sustina cresterea in fata unui ansamblu de "tensiuni in economia mondiala care ameninta relansarea in Marea Britanie", a precizat banca centrala.

Asa cum era de asteptat, BoE a mentinut joi dobanda de politica monetara la 0,5%, nivel exceptional de redus, impus in martie 2009, in ciuda inflatiei ridicate (4,5%). BoE recunoaste astfel ca "amenintarea majora pentru economia britanica este reintrarea in recesiune, mai degraba decat inflatia", subliniaza Jonathan Loynes, economist la Capital Economics."

Evident ca, pentru oricine cu scaun la cap, incantatiile politice garnisite cu leacuri monetar-expansioniste nu reprezinta ceva serios din mai multe motive, unele stiintifice, altele empirice.

1. Cresterea economica presupune cresterea productiei de bunuri si servicii realizate intr-o tara, adica tine de productivitatea agregata a factorilor de productie disponibili, iar nu de cantitatea de bani folositi in tranzactii.   

2. Este un fenomen economic ce se manifesta pe termen mediu si lung; astfel, nu poate fi numita crestere economica orice convulsie structurala sau resuscitare statistica aplicata pentru doua trimestre consecutive. 

3. Plecand de la punctul anterior, observam ca expansiunea monetara nu va afecta outputul si cresterea economica, pentru ca logica economica, evidentele istorice si chiar manualele de economie mainstream recunosc neutralitatea monetara (argumentata de la David Hume incoace). Cu alte cuvinte, productia totala dintr-o tara raspunde la modificarea stocului de resurse reale (naturale, uamne, capital) iar nu la cea a mijloacelor banesti. Singurul lucru pe care-l va produce cu siguranta tiparirea de bani va fi cresterea preturilor si reducerea puterii de cumparare a banilor.

4. Desi pe termen scurt, expansiunea monetara poate influenta reducerea ratei dobanzii si stimularea investitiilor si consumului, acest lucru nu trebuie sa se intample cu certitudine. Nu este o legitate. Depinde decisiv de cat de usor pot fi pacaliti oamenii (indivizi, firme) cu privire la natura surplusului de bani existent pe piata: daca privin din economisire sau din tiparnita. Keynes sustinea ca inflatia (neasteptata) poate pacali firmele si muncitorii cu privire la valorile reale ale preturilor si salariilor. Adica, mai simplu spus, pana se va prinde omul ca va cumpara mai putine bunuri cu aceeasi suma de bani, relansarea economica e gata. Deci merita!!!    

Dupa invatamant, vine randul sanatatii... la reforma!!!

Iata care sunt reperele noii schimbari la fata a sistemului sanitar (sursa aici). Am bolduit ideile mai importante.

1. Contributia de baza (al carei viitor nivel nu a fost inca stabilit) va continua sa fie obligatorie si colectata in Fondul National Unic de Asigurari de Sanatate(FNUAS), ca in prezent. Banii vor ajunge de aici in visteria caselor de asigurari private care vor oferi tuturor pacientilor - indiferent de venit - un pachet de servicii medicale de baza (al carui continut urmeaza sa fie stabilit). Practic, fiecare cetatean va incheia o asigurare obligatorie de sanatate putand insa sa-si aleaga liber asiguratorul privat in functie de oferta acestuia.

2. Fata de asigurarea obligatorie, asiguratorii privati vor oferi si pachete suplimentare de servicii medicale acelor cetateni dispusi sa plateasca in plus fata de contributia obligatorie (actualul CAS). Banii astfel obtinuti vor intra direct in fondul caselor private de asigurari, fara a mai trece prin FNUAS.

3. Spitalele de stat din Romania se vor transforma in societati comerciale sau fundatii. Aceasta modificare va creste puterea de decizie si importanta directorilor spitalelor. Ei vor putea negocia liber salariile cu medicii angajati si vor aparea rapid diferente mari intre nivelul de salarizare oferit in spitale diferite. 

4. Pentru a creste apetitul asiguratorilor privati pentru piata romaneasca nu se intentioneaza introducerea unei limite de profit pentru aceste companii in primul an de functionare a noului sistem. 

5. Este stabilit ca serviciul SMURD va continua sa ramana un monopol de stat dar nicio decizie definitiva nu a fost luata in cazul functionarii UPU (unitatile de primiri urgenta din spitale).

Nu-i asa ca aceste masuri dau bine mai ales celor care vad trendy pozitionarea ca "om de dreapta"? Vom avea insa destul timp sa ne spunem si noi parerea...

Despre cardasia guvern - banci! Cum ramane cu solutia?

In Capital, Florin Citu scrie un articol bun intitulat Solutia "celor mici" in criza globala despre cum cardasia dintre guverne si sectorul financiar-bancar face ca ambele parti sa castige pe seama contribuabililor si a intreprinzatorilor mici si mijlocii. Il recomand tuturor sa-l citeasca pentru ca reprezinta o radiografie fidela realitatilor.

Am totusi o remarca de facut! Nu stiu din ce motive, in final, el se abtine sa puna punctul pe "i" si sa explice clar ca, de fapt, cea mai justa cale de urmat ar fi ca:

- bancile sa-si asume intr-adevar riscurile activitatii de creditare, fie ca e vorba de creditarea sectorului public sau privat; evident, ca vor fi falimente, dar doar asa se va ajunge la o limitare a hazardului moral existent in prezent si la o evitare a nationalizarii pierderilor bancare dupa principiul "Daca am profit e al meu, daca am pierderi sunt ale tuturor fie ca vreti, fie ca nu, ca doar guvernul mi-e dator!"

- guvernele/bancile care au creditat mare parte din tarile PIIGS sa se obisnuiasca cu gandul stergerii unor datorii, sau cel putin restructurarii serviciului datoriei externe. Imaginati-va numai fata unor guvernanti europeni daca, peste noapte, Grecia sau Irlanda ar spune "stop" achitarii datoriei externe si ar opta pentru iesirea din Uniune!

- guvernele indatorate sa fie lasate din brate si supuse unor constrangeri mai tari: dobanzile mai ridicate cerute de intermediarii si pietele financiare nu fac decat sa stimuleze reformarea aparatului si politicilor guvernamentale nationale. Nemaiavand acces asa usor la finantari externe, guvernul are de ales ori sa se reformeze rapid pe alte temelii, mai mici si mai robuste, ori sa intre in conflict de legitimitate cu intreaga societate.

Cat despre solutia celor "mici" in criza globala, Florin Citu nu ne spune mai nimic. Mai ales ca nu cei "mici" sunt la butoanele deciziilor politice. Deci, ei nu pot asista decat pasiv la ceea ce decide (impotriva lor) binomul guvern-banci. Poate parea pesimist, dar viitorul suna cam asa: vom avea parte si de inflatie si de impozite pentru salvarea acestui status quo de cardasie institutionala si, mai presus de toate, vom asista curand la aparitia aparatului fiscal transeuropean si plenipotentiar!

Ritm record pentru datoria publica! Ce ne asteapta?

Romania, sau mai bine zis guvernul Boc, bate noi recorduri europene! Negative, ce-i drept... Spre exemplu, am ajuns tara europeana cu cel mai rapid ritm de crestere a datoriei publice.

 "Datoria publică a crescut - potrivit metodologiei de calcul ESA utilizată de Comisia Europeană - până 30,3% din PIB, după ce în 2008 se situa la doar 13%. La sfârşitul lunii iulie, potrivit metodologiei cash, datoria se cifra la aproape 40% din PIB.

La viteza de creştere a datoriei, România a bătut toate ţările Europei. Până în august 2011, nivelul datoriei s-a triplat, ajun­gând la 39,41%." (vezi Saptamana Financiara)

Sunt destul de multi economisti care nu vad acest lucru o problema majora, argumentul fiind ca mai avem pana ajungem la 60% (limita prevazuta prin tratatul de la Maastricht). Sunt oarecum surprins sa constat cum sunt ascunse sub presul politic efectele nocive generate de explozia datoriei publice. Voi incerca in continuare sa surprind cateva:

1. cresterea impozitarii: chiar daca vrem sau nu sa recunoastem, plata acestei datorii publice va fi sustinuta din impozitare, mai ales in conditiile in care nu exista sperante de crestere economica (care ar fi putut sa atenueze din povara fiscala). Nu-i asa ca nu-i rau sa te tot imprumuti mai ales cand nu tu (decident politic) va trebui sa returnezi banii!!!

2. sufocarea sectorului privat: in conditiile in care statul devine principalul client al bancilor pentru finantarea si rostogolirea deficitului bugetar, vor ramane mai putine lichiditati pentru finantarea investitiilor private. Acest lucru va duce la o crestere a ratei dobanzii cerute de banci pentru liniile de finantare sau proiectele de investitii solicitate de mediul privat.

3. destimularea angajarii fortei de munca: conform tuturor principiilor economice, indiferent de curentul de gandire, efectele (1) si (2) contribuie cumulativ la reducerea ocuparii fortei de munca. Idem, delocalizarea afacerilor straine din Romania.

Sunt insa convins ca peste 6 luni cand datoria externa va depasi 60% din PIB, aceeasi economisti vor spune ca sunt si alte tari cu datorii si mai mari. Mai jos este un clasament facut recent de Banca Mondiala:

Si vorba aceea, iesita pe gura unui nefericit-intitulat liberal: din datorie publica nu se moare! Da, poate ca nu se moare, dar nici bine nu traieste poporul!

Pleaca investitorii straini! De ce?

Recent, Nokia a anuntat ca va inchide in urmatoarea perioada fabrica de-abia construita langa Cluj. Inainte de ei au mai plecat si altii: Nestle si-a mutat in 2008 productia de inghetata in Bulgaria, Coca Cola a inchis la Iasi si s-a mutat in Moldova, Kraft Food a relocat productia de inghetata tot la bulgari, van Melle si-a mutat businessul in alte tari din Europa etc.

Inainte de a raspunde intrebarii din titlu, cred ca este important de facut o distinctie. Investitorii straini pot fi grupati in doua mari categorii, taxonomia preluata din cartea "Lexus si Maslinul" a lui Friedman: tauri si taurasi.

In categoria taurasilor putem identifica asa numitii speculatori financiari internationali: fonduri de pensii, de investitii, societati de asigurare etc. Acestia sunt extrem de sensibili la modificarea conditiilor economice (curs de schimb, rata dobanzii, politica fiscala) si orice inrautatire a situatiei economice dintr-o tara/zona face din acesti taurasi o turma ce alearga permanent si rapid catre plaiuri neaparat mai profitabile. Sunt convins ca mare parte dintre noi ne aducem aminte de intrarile masive de capital din Romania anilor 2008 ce alimentau acordarea de credite de orice fel si care au dus in jos cursul Euro pana la 3,6 lei. Aceleasi fonduri au iesit imediat ce criza a inceput sa se simta si la noi, lasandu-ne cu cursul... in balta! Una peste alta, trebuie sa retinem rapiditatea cu care aceste "investitii" migreaza pe intregul cuprinsul globului dar si dezechilibrele imense pe care le genereaza pe termen scurt economiilor abandonate!

In categoria taurilor regasim acele companii care au linii ample de productie, ale caror decizii de deschidere a unor noi spatii productive sunt pe termen lung (necesar amortizarii cheltuielilor) si sunt insotite de eforturi financiare semnificative. Evident, ca atunci cand vine vorba de plecare dintr-o tara in alta - sau de pe un continent pe altul - aceste companii dovedesc o oarecare imobilitate si trebuie sa faci niste greseli imense de politica economica pentru a le zgorni in afara granitelor. Daca taurasii alearga chiar si dupa un diferential de 1-2% la dobanda incasata, taurii decid sa plece atunci cand previziunile economice micro si macro sunt total  destimulative. Spre exemplu, cand asteptarile inflationiste sunt tot mai ridicate, cand politicile fiscale sunt tot mai agresive, cand birocratia este tot mai sufocanta, cand consumul este taxat tot mai mult (TVA, accize etc), cand instabilitatea politica este in floare, cand nu mai poti sa faci afaceri decat cu parai-ndarat la (si cu) statul...

Adica, cand toate merg cam ca pe la noi! Ei, bine, Nokia, Kraft, Coca Cola si altele care au migrat in ultimii ani sunt companii reprezentative pentru categoria taurilor. Iar cauza nu este atat criza economica pe care o traverseaza lumea, cat mai ales "reforma profunda" a actualului guvern. Si spre deosebire de romani, care vor nu vor, sunt captivii iubirii de glie si nationalismului, firmele private straine nu cunosc astfel de sentimente non-economice. Ele aleg doar paradisurile economice (tari libere) in defavoarea iadurilor etatiste (regimuri interventioniste).

Degeaba cauta premierul Boc altele sa puna in loc, pentru ca semnalul este deja dat! Multi vor ingrosa de acum randurile somerilor, multe bunuri ce erau produse aici vor fi importate mai scump si, paradoxal, pana si guvernul va simti ca sacul cu impozite colectate va fi mai usor!

Nu ne ramane decat sa incercam sa traim cat 'om putea de bine si, evident, sa multumim partidului!

Noul an universitar - toate's vechi si noua toate!?

Iata-ne ajunsi in pragul unui nou an universitar!

In primul rand doresc sa transmit studentilor mai vechi si celor mai noi sa aiba totodata "vise si disciplina"... pentru ca doar avandu-le pe ambele se pot considera tineri straluciti. 

In al doilea rand, se pare ca noua lege a educatiei nr. 1/2011 aduce schimbari fundamentale in viata obstii domnului Trandafir. Dar nu voi debuta noul sezon de scris pe blog (ce-i drept, dupa o absenta de mai bine de-o luna) cu critici punctuale ale acesteia si pentru faptul ca am mai facut-o, inclusiv aici.

Iata insa ceva de interes pentru studenti (si totodata subiect de critica constructiva pentru mine): 

"Noul an universitar aduce în premieră şi Statutul studentului, care cuprinde drepturile şi obligaţiile acestuia, printre care accesul la învăţământ gratuit şi dreptul de a cunoaşte mecanismele de stabilire a taxelor de studii şi a altor taxe percepute de universitate. În universităţi este interzisă orice discriminare directă sau indirectă faţă de student bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, vârstă, rasă, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie familială, apartenenţă ori activitate sindicală. În plus, studenţii nu pot fi sancţionaţi sau discriminaţi pentru critica privată sau publică adusă argumentat instituţiei de învăţământ superior sau pentru exprimarea opiniei personale în acest sens, atunci când aceştia respectă prevederile legislaţiei în vigoare."

Sursa aici.  

Sunt curios sa vad cati dintre studenti cred inca povestea ca statul furnizeaza populatiei bunuri gratuite, in speta "invatamantul superior gratuit" oferit acelor studenti aflati pe lista la buget. Cum ramane atunci cu valabilitatea unui principiu fundamental economic ce spune ca nu exista pranz gratuit si ca orice actiune umana are costuri de oportunitate (strict mai mari decat zero)??? 

'Om trai si 'om vedea...

   

Hai sa ne unim guverne... in hora inflationista ! Toti la joc, la joc ... ca noi!

Era destul de predictibila intrarea mai tuturor guvernelor lumii in hora deprecierii monetare. Tari precum Elvetia sau Japonia, cum au vazut ca monedele nationale s-au apreciat pe fondul incercarii investitorilor internationali de a-si proteja activele prin vanzarea detinerilor in dolari si euro si, respectiv, cumpararea de franci si yeni, nu prea au stat pe ganduri si s-au pus pe tiparit moneda.

Intr-un post anterior, aratam cum Banca Elvetiei argumenta necesitatea emisiunilor monetare, ca politica monetara de sustinere a economiei.

A venit randul bancii centrale a Japoniei (BOJ) sa considere ca aprecierea yenului este daunatoare exporturilor si economiei. De aceea, conform Capital:

guvernul nipon va acorda credite de până la 100 miliarde de dolari către Bank for International Cooperation (JBIC), care la rândul său va oferi linii de credit către băncile comerciale japoneze, în ideea de a încuraja aceste bănci să acorde mai multe credite companiilor nipone care au nevoie de lichidităţi pentru a investii în companii străini sau a achizţiona resurse naturale din străinătate. La începutul acestei luni autorităţile nipone au intervenit pe pieţele valutare prin vânzarea de yeni şi au extins programul de relaxare monetară, însă deocamdată efectele acestor intervenţii au fost limitate.

Mizand pe efectul de turma imprimat celorlalte economii, Statele Unite ale Americii si Statele Unite ale Europei, cum mai nou le place unora sa le spuna, pot sa treaca linistite la expansiune monetara (fie ca e vorba de QE 4, 5....n sau de cumpararea masiva de eurobonduri), pentru ca fondurile de investitii nu prea au unde sa fuga sa se apere de inflatie si scaderea puterii de cumparare. S-au refugiat in CHF, a venit Banca Elvetiei cu tiparnita; au pariat pe yen, a venit si BOJ cu anuntul de mai sus... cam despre asta se va vorbi daca este sa ramanem in scenariul pariatului pe monede fiduciare. Prin urmare, cam in orice moneda ne vom plasa economiile, mare branza nu vom face deoarece pe termen mediu paritatile vor fi relativ aceleasi. 

Exista insa un mare inamic al banilor de hartie: metalele pretioase, precum aurul si argintul. Pana nu demult vorbeam ca aurul va atinge probabil nivelul record de 1500 dolari uncia. Acum, aurul nu mai are mult si ajunge la 2000 uncia. Si foarte probabil ca nu se va opri aici. Iar argintul pare sa aiba randamente chiar mai bune decat aurul.  

Un lucru este cert: de facto, lumea priveste aurul ca etalonul puterii de cumparare al detinerilor de monede de hartie. Mai ramane ca guvernele sa procedeze la fel si sa revina la ancora aur. Sau, mai degraba, sa interzica comercializarea aurului ca sa nu mai vedem cat de grava e buba etatista! 

Hai sa ne unim guverne... in deprecierea monetara!

Era destul de predictibila intrarea mai tuturor guvernelor lumii in hora deprecierii monetare. Tari precum Elvetia sau Japonia, cum au vazut ca monedele nationale s-au apreciat pe fondul incercarii investitorilor internationali de a-si proteja activele prin vanzarea detinerilor in dolari si euro si, respectiv, cumpararea de franci si yeni, nu prea au stat pe ganduri si s-au pus pe tiparit moneda.

Intr-un post anterior, aratam cum Banca Elvetiei argumenta necesitatea emisiunilor monetare, ca politica monetara de sustinere a economiei.

A venit randul bancii centrale a Japoniei (BOJ) sa considere ca aprecierea yenului este daunatoare exporturilor si economiei. De aceea, conform Capital:

guvernul nipon va acorda credite de până la 100 miliarde de dolari către Bank for International Cooperation (JBIC), care la rândul său va oferi linii de credit către băncile comerciale japoneze, în ideea de a încuraja aceste bănci să acorde mai multe credite companiilor nipone care au nevoie de lichidităţi pentru a investii în companii străini sau a achizţiona resurse naturale din străinătate. La începutul acestei luni autorităţile nipone au intervenit pe pieţele valutare prin vânzarea de yeni şi au extins programul de relaxare monetară, însă deocamdată efectele acestor intervenţii au fost limitate.

Mizand pe efectul de turma imprimat celorlalte economii, Statele Unite ale Americii si Statele Unite ale Europei, cum mai nou le place unora sa le spuna, pot sa treaca linistite la expansiune monetara (fie ca e vorba de QE 4, 5....n sau de cumpararea masiva de eurobonduri), pentru ca fondurile de investitii nu prea au unde sa fuga sa se apere de inflatie si scaderea puterii de cumparare. S-au refugiat in CHF, a venit Banca Elvetiei cu tiparnita; au pariat pe yen, a venit si BOJ cu anuntul de mai sus... cam despre asta se va vorbi daca este sa ramanem in scenariul pariatului pe monede fiduciare. Prin urmare, cam in orice moneda ne vom plasa economiile, mare branza nu vom face deoarece pe termen mediu paritatile vor fi relativ aceleasi. 

Exista insa un mare inamic al banilor de hartie: metalele pretioase, precum aurul si argintul. Pana nu demult vorbeam ca aurul va atinge probabil nivelul record de 1500 dolari uncia. Acum, aurul nu mai are mult si ajunge la 2000 uncia. Si foarte probabil ca nu se va opri aici. 

Un lucru este cert: de facto, lumea se intoarce la vremea etalonului aur. Mai ramane ca guvernele sa procedeze la fel.       

De ce sunt urati economistii?

Stephen Moore de la Wall Street Journal scrie un articol in care incearca sa explice de ce in societatea noastra economistii sunt atat de detestati sau chiar urati! Unul dintre scopurile principale care l-au indemnat sa scrie a fost acela de a-i lua apararea unei colege de breasla (si de ziar) care a fost mustruluita pe nedrept de Jay Carney, White House Press Secretary, insa articolul merita cu prisosinta a fi citit pentru ca pune pe tapet mai multe ineptii (econo)mistice proslavite de Casa Alba si nu numai.

Iata filmul evenimentului:

Laura Meckler dared to ask White House Press Secretary Jay Carney how increasing unemployment insurance "creates jobs."

Raspunsul celui a carui slujba este platita din banii contribuabililor a venit numaidecat intr-o forma "demna" de public servant:

She received this slap down: "I would expect a reporter from The Wall Street Journal would know this as part of the entrance exam just to get on the paper."

Si isi continua replica cu urmatoarea explicatie: "unemployment insurance "is one of the most direct ways to infuse money into the economy because people who are unemployed and obviously aren't earning a paycheck are going to spend the money that they get . . . and that creates growth and income for businesses that then lead them to making decisions about jobs—more hiring."

Ce trebuie sa intelegem din aceasta explicatie? Prin deductie logica, daca am creste tot mai mult nivelul ajutorului de somaj, acesti someri vor putea cheltui mai mult pe haine, mancare etc... deci va creste consumul. Iar producatorii vor reactiona prin cresterea productiei - adica vor cumpara mai multi factori de productie: utilaje, munca, materii prime etc. Si uite asa se ajunge ca guvernul sa stimuleze crearea de noi locuri de munca si, pe cale de consecinta, revigorarea economica.

Insa exista o hiba serioasa in abordarea de mai sus pe care evit s-o categorisesc ca fiind economica. 

In primul rand, ignora faptul ca oamenii reactioneaza la stimulente. Daca va fi remunerata tot mai bine nemunca, atunci sa nu va mire ca tot mai multi muncitori vor prefera sa treaca din tagma celor care platesc impozite in barca celor care primesc ajutoare. In termeni mai tehnici, cu cat nivelul ajutorului social este mai mare cu atat este mai mare costul de oportunitate al ramanerii in campul muncii! Efectul final: vor exista mai multe locuri de munca diponibilizate pe piata muncii si totodata numarul somerilor cu siguranta va creste! Si in niciun caz nu va avea loc o crestere a productiei de bunuri si servicii.

In al doilea rand, ajutorul de somaj platit de guvern provine din impozitele colectate. Iar guvernul, cum bine l-a caracterizat Ludwig Erhard, nu este o vaca care este hranita in rai si e mulsa pe pamant. Pentru a da lapte somerilor, trebuie sa ia hrana de la gura celor care muncesc. Iar acestia din urma, nu vor mai avea tot atatia bani pentru a cumpara aceeasi cantitate de bunuri ca odinioara. Prin urmare, consumul lor va scadea.

In al treilea rand, pentru ca guvernul sa dea unuia 1 leu trebuie sa ia de la altul 2 lei. Pentru ca, nu-i asa, gura functionarului public gen Mr.Carney ce sa manance? Cu alte cuvinte, cel muncitor trebuie sa tina in spate nu doar pe somer ci si pe functionarul care colecteaza, care redistribuie dupa bunu-i plac banii si care face conferinte de presa explicand binele guvernamental.

Iar situatiile comico-tragice similare consecvente liniei keynesiste nu se termina aici. Scrie Mr.Moore:

Economic bimboism is rampant in Washington. The Center for American Progress held a forum earlier this summer arguing that raising the minimum wage would create more jobs. For this to be true, you have to believe that the more it costs a business to hire a worker, the more workers companies will want to hire.

A few months ago Mr. Obama blamed high unemployment on businesses becoming "more efficient with a lot fewer workers," and he mentioned ATMs and airport kiosks. The Luddites are back raging against the machine. If Mr. Obama really wants to get to full employment, why not ban farm equipment?

Intrebarea retorica de la final este de nota 10 si nu mai merita alte comentarii!

Iar keynesistii zilelor noastre parca nu nu vor sa recunoasca ca insusi mentorul lor - JM Keynes - incepuse spre sfarsitul vietii sa inteleaga raul imens pe care l-a facut omenirii cu a lui Teorie Generala. Sta marturie depesa pe care trimis-o lui Roosevelt ca raspuns la elogiile acestuia din urma pentru iluminarea sa in vederea creionarii New Deal-ului!  

Keynesian macroeconomics simply took basic laws of economics we know to be true for the firm or family—i.e., that demand curves are downward sloping; that when you tax something, you get less of it; that debts have to be repaid—and turned them on their head as national policy.

As Donald Boudreaux, professor of economics at George Mason University and author of the invaluable blog Cafe Hayek, puts it: "Macroeconomics was nothing more than a dismissal of the rules of economics." Over the years, this has led to some horrific blunders, such as the New Deal decision to pay farmers to burn crops and slaughter livestock to keep food prices high: To encourage food production, destroy it.

As avea doua remarci de final.

Prima este legata de titlul acestui post.

Nu cred ca toti economistii sunt urati de restul, ci doar aceia care se imbata ieftin cu faptul ca profesia de economist este calea spre atingerea Dumnezeirii. In sensul ca stiind cate ceva in economie ai cumparat biletul pentru a deveni - macar pentru o clipa - cel ce stie tot si care este de necuprins. Din pacate pentru toti acestia, trebuie spus raspicat ca a intelege si a stii sa explici de ce piesele de sah de pe tabla omenirii se misca intr-un anumit fel nu e totuna cu a le face sa se miste cum cred acei economisti ca ar fi mai bine! In primul rand nu e moral atata timp cat nici insusi Dumnezeu nu i-a privat pe oameni de liberul arbitru in actiunile lor. In al doilea rand, daca nu e moral nu mai are rost sa vorbim de eficienta economica...

Contrar lui Mankiw, economistul nu e nicidecum un fel de inginer social! Singura speranta pentru breasla economistilor si pentru omenire este scoala austriaca de economie si drept! Nu este deloc intamplatoare atentia si simpatia de care se bucura tot mai mult exponentii acestei scoli si scrierile lor in aceste vremuri tulburi si parca fara repere intelectuale, morale! Dati un simplu search pe Google cu termenii: Milton Friedman, Friedrich Hayek, Ludwig von Mises sau Murray Rothbard si va veti convinge! Ei sunt reprezentantii de seama ai acelor economisti care nu s-au imbatat cu vinul interventionismului de orice fel si pentru care iubirea de aproape este mai presus decat iubirea de putere!

A doua este legata de atitudinea unora (parca din ce in ce a mai multora) dintre "reprezentantii nostrii" in functiile publice.

Devine tot mai prezenta aceasta manifestare lipsita de bun simt - ca sa nu spun zeflemitoare - la tot mai multi "alesi" sau numiti public. Lipsa de respect fata de cetatenii obisnuiti, fata de gazetari etc a devenit sporul la moda printre alesi. Proverbiala expresie: Ciocu' mic ca noi suntem la putere acum!" razbate prin toti porii celor unsi in alegeri, fie ca sunt la Cotroceni, fie ca sunt la ghiseul de colectat impozite.

Cazul de la Casa Alba nu este cu siguranta unul singular. Nici pe noul continent, nici pe plaiurile noastre! Stiu ca romanii sunt caracaterizati ca fiind un popor tolerant; toleranta in multe cazuri poate intra in categoria virtutilor. Dar pana cand sa fim toleranti cu obraznicia si lipsa de bun simt atat in economie cat si in societate?