Incepe cu o incursiune de jumatate de secol in istorie, aratand cum Koreea de Sud s-a transformat din primitor de ajutor financiar extern in donator international...
"Fifty years ago, the scene in Busan, South Korea, would have been a familiar image of international aid: sacks of grain stacked precariously on a crumbling dockside. The backdrop would have been a country emerging from war and dependent on outside assistance to meet the most basic needs. But when national and development leaders gather in Busan this week to discuss the future of aid, they will see a very different place: the fifth-busiest commercial port in the world, transporting advanced technologies around the globe. This, writ small, is the Korean miracle — the transformation of a country from aid-dependent to aid donor."
Si apoi isi indreapta atentia catre progresele recente ale tarilor africane...
"Things are already moving in the right direction. While the West has experienced a decade of sluggish growth, emerging economies have taken up the slack — 19 economies, including eight in sub-Saharan Africa, more than doubled in size from 2000 to 2010. Meanwhile, health and education are improving. In just one example, 10 times more people were receiving treatment for HIV-AIDS from 2003 to 2008 than was the case a decade earlier. And while the Arab Spring has rightly received the world’s attention, the steady political change south of the Sahara could be as significant in the long term. In the 1980s there were three truly free elections in sub-Saharan Africa."
Fiind totodata preocupat de o imbunatatire vizibila a nivelului de trai din Africa, el propune si anumite directii strategice pe care le voi comenta ulterior:
"All societies, no matter how wealthy, need governments that can deliver tangible improvements in the lives of their citizens and be held to account for the results."
"To strengthen governance, we should help governments to develop the capacity they need to deliver for their citizens."
"But the rich world has a role in opening up its markets and ensuring that global trade rules are fair."
Unde greseste fostul prim-ministru britanic?
In primul rand, cazul Koreei de Sud ar fi trebuit sa-l orienteze catre cu totul alte masuri de politica economica decat cele propuse in final. Pentru ca dezvoltarea acestei tari nu s-a bazat pe "intinsul mainii" pentru a primi de pomana ci pe baza reformelor economice luate de generalul Park imediat dupa 1960, in vederea deschiderii economiei asiatice catre comertul exterior si catre initiativa privata. Dupa nici doua decenii, Koreea inregistrase progrese economice importante, chiar daca Park nu se dovedise chiar ortodox in politica. De fapt, cele doua tari koreene sunt o dovada vie a faptului ca dezvoltarea economica nu este rezultatul planificarii centralizate si a marinimiei guvernului, ci doar al libertatii economice si pietei.
In al doilea rand, performantele inregistrate de continentul american nu sunt nici pe departe atat de rasunatoare. Iar daca exista cateva exemple de iesire din capcana saraciei, cu siguranta nu se datoreaza ajutorului extern, asa cum am explicat aici si aici.
In al treilea rand, pentru ca stiinta economica are niste principii fundamentale pe care politicul nu le poate schimba dupa bunu-i plac. De exemplu, alocarea resurselor prin intermediul mainii vizibile, greoaie si coercitive a statului nu poate fi la fel de eficienta precum alocarea lor prin intermediul mainii invizibile si voluntare a pietei pentru un motiv simplu de inteles: lipsa proprietatii private si a preturilor libere fac imposibil calcului economic. Sau un alt exemplu: atunci cand guvernul tipareste bani cu nemiluita, preturile cresc, puterea de cumparare scade si are loc o redistribuire arbitrara a avutiei in societate. Si asa mai departe...
In al patrulea rand, daca guvernul vrea sa imbunatateasca viata supusilor sai ar trebui sa se abtina de a mai "face atata bine". Pentru ca guvernul pentru a face un bine lui X trebuie sa-i faca automat un rau (de cele mai multe ori mai mare) lui Y prin faptul ca-l impoziteaza. De exemplu, pentru a-i oferi 400 de lei "subventie la caldura" lui Popescu, va trebui sa colecteze de la Ionescu ceva mai mult de 400 de lei... ca doar functionarul public insarcinat cu hartoagele subventionarii trebuie sa manance si el, nu-i asa?
In al cincilea rand, pentru ca nu piata libera pune stavila dezvoltarii comertului exterior al tarilor africane, ci tot guvernantii tarilor dezvoltate, prin instituirea a tot felul de bariere tarifare si netarifare in calea exporturilor africane.
Prin urmare, sfarsitul asistentei financiare externe ar fi mai degraba atins prin liberalizarea relatiilor comerciale dintre tari decat prin intarirea rolului guvernelor si a interventionalismului.
PS: Iata ce spune Wikipedia despre PM Blair:
Lui Blair i se atribuie atât meritul cât și critica mutării Partidului Labourist către centru politicii britanice, folosindu-se termenul de "Noul Labour" pentru a distinge politicile sale pentru o piață liberă, spre deosebire de politicile colectiviste pe care partidul le propunea în trecut.
Politica internă a guvernului condus de Blair a presupus mărirea semnificativă a cheltuielilor publice pentru sănătate și educație și introducerea de reforme bazate pe economia de piață în aceste domenii. Mandatul lui Blair a dus la introducerea Salariului Minim Național, taxe pentru învățământul superior, și reforme constituționale precum devolution în Scoția și Țara Galilor.
Nu-i asa ca a ramas consecvent? Chiar daca persista in confuzii economice in ceea ce priveste economia de piata autentica...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu