Iata filmul evenimentului:
Laura Meckler dared to ask White House Press Secretary Jay Carney how increasing unemployment insurance "creates jobs."
Raspunsul celui a carui slujba este platita din banii contribuabililor a venit numaidecat intr-o forma "demna" de public servant:
She received this slap down: "I would expect a reporter from The Wall Street Journal would know this as part of the entrance exam just to get on the paper."
Si isi continua replica cu urmatoarea explicatie: "unemployment insurance "is one of the most direct ways to infuse money into the economy because people who are unemployed and obviously aren't earning a paycheck are going to spend the money that they get . . . and that creates growth and income for businesses that then lead them to making decisions about jobs—more hiring."
Ce trebuie sa intelegem din aceasta explicatie? Prin deductie logica, daca am creste tot mai mult nivelul ajutorului de somaj, acesti someri vor putea cheltui mai mult pe haine, mancare etc... deci va creste consumul. Iar producatorii vor reactiona prin cresterea productiei - adica vor cumpara mai multi factori de productie: utilaje, munca, materii prime etc. Si uite asa se ajunge ca guvernul sa stimuleze crearea de noi locuri de munca si, pe cale de consecinta, revigorarea economica.
Insa exista o hiba serioasa in abordarea de mai sus pe care evit s-o categorisesc ca fiind economica.
In primul rand, ignora faptul ca oamenii reactioneaza la stimulente. Daca va fi remunerata tot mai bine nemunca, atunci sa nu va mire ca tot mai multi muncitori vor prefera sa treaca din tagma celor care platesc impozite in barca celor care primesc ajutoare. In termeni mai tehnici, cu cat nivelul ajutorului social este mai mare cu atat este mai mare costul de oportunitate al ramanerii in campul muncii! Efectul final: vor exista mai multe locuri de munca diponibilizate pe piata muncii si totodata numarul somerilor cu siguranta va creste! Si in niciun caz nu va avea loc o crestere a productiei de bunuri si servicii.
In al doilea rand, ajutorul de somaj platit de guvern provine din impozitele colectate. Iar guvernul, cum bine l-a caracterizat Ludwig Erhard, nu este o vaca care este hranita in rai si e mulsa pe pamant. Pentru a da lapte somerilor, trebuie sa ia hrana de la gura celor care muncesc. Iar acestia din urma, nu vor mai avea tot atatia bani pentru a cumpara aceeasi cantitate de bunuri ca odinioara. Prin urmare, consumul lor va scadea.
In al treilea rand, pentru ca guvernul sa dea unuia 1 leu trebuie sa ia de la altul 2 lei. Pentru ca, nu-i asa, gura functionarului public gen Mr.Carney ce sa manance? Cu alte cuvinte, cel muncitor trebuie sa tina in spate nu doar pe somer ci si pe functionarul care colecteaza, care redistribuie dupa bunu-i plac banii si care face conferinte de presa explicand binele guvernamental.
Iar situatiile comico-tragice similare consecvente liniei keynesiste nu se termina aici. Scrie Mr.Moore:
A few months ago Mr. Obama blamed high unemployment on businesses becoming "more efficient with a lot fewer workers," and he mentioned ATMs and airport kiosks. The Luddites are back raging against the machine. If Mr. Obama really wants to get to full employment, why not ban farm equipment?
Intrebarea retorica de la final este de nota 10 si nu mai merita alte comentarii!
Iar keynesistii zilelor noastre parca nu nu vor sa recunoasca ca insusi mentorul lor - JM Keynes - incepuse spre sfarsitul vietii sa inteleaga raul imens pe care l-a facut omenirii cu a lui Teorie Generala. Sta marturie depesa pe care trimis-o lui Roosevelt ca raspuns la elogiile acestuia din urma pentru iluminarea sa in vederea creionarii New Deal-ului!
As Donald Boudreaux, professor of economics at George Mason University and author of the invaluable blog Cafe Hayek, puts it: "Macroeconomics was nothing more than a dismissal of the rules of economics." Over the years, this has led to some horrific blunders, such as the New Deal decision to pay farmers to burn crops and slaughter livestock to keep food prices high: To encourage food production, destroy it.
As avea doua remarci de final.
Prima este legata de titlul acestui post.
Nu cred ca toti economistii sunt urati de restul, ci doar aceia care se imbata ieftin cu faptul ca profesia de economist este calea spre atingerea Dumnezeirii. In sensul ca stiind cate ceva in economie ai cumparat biletul pentru a deveni - macar pentru o clipa - cel ce stie tot si care este de necuprins. Din pacate pentru toti acestia, trebuie spus raspicat ca a intelege si a stii sa explici de ce piesele de sah de pe tabla omenirii se misca intr-un anumit fel nu e totuna cu a le face sa se miste cum cred acei economisti ca ar fi mai bine! In primul rand nu e moral atata timp cat nici insusi Dumnezeu nu i-a privat pe oameni de liberul arbitru in actiunile lor. In al doilea rand, daca nu e moral nu mai are rost sa vorbim de eficienta economica...
Contrar lui Mankiw, economistul nu e nicidecum un fel de inginer social! Singura speranta pentru breasla economistilor si pentru omenire este scoala austriaca de economie si drept! Nu este deloc intamplatoare atentia si simpatia de care se bucura tot mai mult exponentii acestei scoli si scrierile lor in aceste vremuri tulburi si parca fara repere intelectuale, morale! Dati un simplu search pe Google cu termenii: Milton Friedman, Friedrich Hayek, Ludwig von Mises sau Murray Rothbard si va veti convinge! Ei sunt reprezentantii de seama ai acelor economisti care nu s-au imbatat cu vinul interventionismului de orice fel si pentru care iubirea de aproape este mai presus decat iubirea de putere!
A doua este legata de atitudinea unora (parca din ce in ce a mai multora) dintre "reprezentantii nostrii" in functiile publice.
Devine tot mai prezenta aceasta manifestare lipsita de bun simt - ca sa nu spun zeflemitoare - la tot mai multi "alesi" sau numiti public. Lipsa de respect fata de cetatenii obisnuiti, fata de gazetari etc a devenit sporul la moda printre alesi. Proverbiala expresie: Ciocu' mic ca noi suntem la putere acum!" razbate prin toti porii celor unsi in alegeri, fie ca sunt la Cotroceni, fie ca sunt la ghiseul de colectat impozite.
Cazul de la Casa Alba nu este cu siguranta unul singular. Nici pe noul continent, nici pe plaiurile noastre! Stiu ca romanii sunt caracaterizati ca fiind un popor tolerant; toleranta in multe cazuri poate intra in categoria virtutilor. Dar pana cand sa fim toleranti cu obraznicia si lipsa de bun simt atat in economie cat si in societate?
Buna ziua,domnule profesor,
RăspundețiȘtergereEu consider ca politicienii si economistii buni,nu cei straluciti nu au simtul realitatii si traiesc intr-o iluzie in care ei considera ca orice ar face si orice decizie ar lua totul va fi bine.Nu va fi nimic bine daca se va continua cu acest mod de gandire si cu acest mod de a actiona.Sectorul privat inca exista datorita pasiunii unor oameni pentru business,nu meritului politicienilor care tot ce fac este sa il distruga.Ma intreb cat va mai rezista.Si marturie stau salariile mici si din sectorul privat si din cel public si ca vaca care se tot mulge devine tot mai mica sa spun asa in spiritul lui Ludwig Erhard.E nebunesc sa crezi ca daca nu o hranesti ea tot va mai produce lapte.Dar interesul personal si lipsa curajului si a demnitatii de a vedea realitatea,de a te sacrifica pe tine pentru binele poporului ca de el ai fost ales in functia pe care o ai,fac ca pe ochii politicienilor sa se asterne o ceata care devine tot mai densa odata cu trecerea timpului.Si inainte de toate sa ii ascultam pe economistii straluciti,nu pe cei buni.