Am totusi o remarca de facut! Nu stiu din ce motive, in final, el se abtine sa puna punctul pe "i" si sa explice clar ca, de fapt, cea mai justa cale de urmat ar fi ca:
- bancile sa-si asume intr-adevar riscurile activitatii de creditare, fie ca e vorba de creditarea sectorului public sau privat; evident, ca vor fi falimente, dar doar asa se va ajunge la o limitare a hazardului moral existent in prezent si la o evitare a nationalizarii pierderilor bancare dupa principiul "Daca am profit e al meu, daca am pierderi sunt ale tuturor fie ca vreti, fie ca nu, ca doar guvernul mi-e dator!"
- guvernele/bancile care au creditat mare parte din tarile PIIGS sa se obisnuiasca cu gandul stergerii unor datorii, sau cel putin restructurarii serviciului datoriei externe. Imaginati-va numai fata unor guvernanti europeni daca, peste noapte, Grecia sau Irlanda ar spune "stop" achitarii datoriei externe si ar opta pentru iesirea din Uniune!
- guvernele indatorate sa fie lasate din brate si supuse unor constrangeri mai tari: dobanzile mai ridicate cerute de intermediarii si pietele financiare nu fac decat sa stimuleze reformarea aparatului si politicilor guvernamentale nationale. Nemaiavand acces asa usor la finantari externe, guvernul are de ales ori sa se reformeze rapid pe alte temelii, mai mici si mai robuste, ori sa intre in conflict de legitimitate cu intreaga societate.
Cat despre solutia celor "mici" in criza globala, Florin Citu nu ne spune mai nimic. Mai ales ca nu cei "mici" sunt la butoanele deciziilor politice. Deci, ei nu pot asista decat pasiv la ceea ce decide (impotriva lor) binomul guvern-banci. Poate parea pesimist, dar viitorul suna cam asa: vom avea parte si de inflatie si de impozite pentru salvarea acestui status quo de cardasie institutionala si, mai presus de toate, vom asista curand la aparitia aparatului fiscal transeuropean si plenipotentiar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu