Regulile Basel si "sovereign debt bubble"

Sau despre cum reglementarile impuse sistemului bancar stimuleaza propagarea riscului sistemic...

In ultimele zile, agentiile internationale de rating (vezi, de exemplu, anuntul S&P de luni) trimit semnale de downgradare pentru toate tarile din zona Euro. Motivul este unul usor de intuit: achizitionarea de titluri de stat (ce finanteaza datoria publica) nu mai este deloc asa cum se credea, adica "risk free".

"Business Week reports that the authors of the Basel standards, which set capital and liquidity requirements for large international banks [...] require banks to hold large amounts of sovereign debt.

Iata ce spun noile ajustari ale Basel III: "Under this new requirement, banks are supposed to have a 30-day supply of funds available in case lending markets seize up as they did in the fall of 2008, and 60% of that supply is supposed to be in high-quality, highly liquid assets, such as, government bonds."

Ce trebuie sa intelegem? Folosind o logica deductiva simpla, observam ca Acordul Basel - indiferent ca vorbim de I, II sau III - a impus bancilor sa intre in jocul cumpararii de titluri de stat... pentru ca asa nu se vor arde niciodata!

Explicatiile oferite sunt by-the-book: statul care se imprumuta nu poate da niciodata faliment pentru ca are instrumentul impozitarii propriei populatii si, in caz de "forta majora", instrumentul inflatiei care reprezinta, intre noi fie vorba, tot un impozit dar ceva mai ascuns de ochii publicului neinitiat.

Prin urmare, situatia actuala in care se afla acum sistemul bancar este una extrem de delicata: toate au in portofoliul de active  o pondere substantiala de obligatiuni ale unor state europene care fac tot posibilul sa amane reformarea administratiei publice in ciuda faptului ca se confrunta cu datorii publice tot mai mari. Unde mai punem ca tarile de zona Euro nu mai au "independenta monetara" de a face inflatie dupa bunul plac si de a-si plati astfel mai usor (in termeni reali) principalul si dobanda... pentru ca "fraiele monetare" au ajuns la BCE. Rog sa nu intelegeti ca plang de mila acestor tari si banci centrale pentru ca nu-i deloc asa. Existenta BCE a ferit pe spanioli, greci, italieni dar si pe altii de ingurgitarea unei portii serioase de inflatie din 2008 incoace (adica saracire in termeni reali). Doar din acest motiv "Long live the ECB!"

Observam asadar ca in sistemul bancar european nu va fi o problema marginala cu o banca sau alta. Conformandu-se regulilor Basel, toate bancile au fost determinate sa finanteze datoriile suverane, reducandu-si astfel diversificarea portofoliilor. De aici apare un risc sistemic greu de manageriat. De aici si presiunile asupra BCE de a achizitiona tot mai multe astfel de active. De aici reactia guvernelor de a nationaliza bancile comerciale (exista deja exemple in Anglia, Spania... dar, cu siguranta, vom mai adauga listei). Foarte probabil va fi ca in jocul de domino - vor cadea rand pe rand.

Inchei prin a spune ca lucrurile ce se intampla acum nu sunt deloc neasteptate si confirma pozitia mea exprimata inclusiv pe blogul meu Perspectiva Economica. Iata ce spunea un (fost) bancher renumit prin 2010:

"In a paper commissioned by the European Parliament in 2010, former Commerzbank Chairman Achim Kassow notes dryly that "The regulatory incentive which results from the 0% risk weight is apparent: banks in Member States are effectively encouraged to place their most liquid assets into the worst possible government debt, maximizing the yield with a regulatory capital requirement of zero."         

Ritm record pentru datoria publica! Ce ne asteapta?

Romania, sau mai bine zis guvernul Boc, bate noi recorduri europene! Negative, ce-i drept... Spre exemplu, am ajuns tara europeana cu cel mai rapid ritm de crestere a datoriei publice.

 "Datoria publică a crescut - potrivit metodologiei de calcul ESA utilizată de Comisia Europeană - până 30,3% din PIB, după ce în 2008 se situa la doar 13%. La sfârşitul lunii iulie, potrivit metodologiei cash, datoria se cifra la aproape 40% din PIB.

La viteza de creştere a datoriei, România a bătut toate ţările Europei. Până în august 2011, nivelul datoriei s-a triplat, ajun­gând la 39,41%." (vezi Saptamana Financiara)

Sunt destul de multi economisti care nu vad acest lucru o problema majora, argumentul fiind ca mai avem pana ajungem la 60% (limita prevazuta prin tratatul de la Maastricht). Sunt oarecum surprins sa constat cum sunt ascunse sub presul politic efectele nocive generate de explozia datoriei publice. Voi incerca in continuare sa surprind cateva:

1. cresterea impozitarii: chiar daca vrem sau nu sa recunoastem, plata acestei datorii publice va fi sustinuta din impozitare, mai ales in conditiile in care nu exista sperante de crestere economica (care ar fi putut sa atenueze din povara fiscala). Nu-i asa ca nu-i rau sa te tot imprumuti mai ales cand nu tu (decident politic) va trebui sa returnezi banii!!!

2. sufocarea sectorului privat: in conditiile in care statul devine principalul client al bancilor pentru finantarea si rostogolirea deficitului bugetar, vor ramane mai putine lichiditati pentru finantarea investitiilor private. Acest lucru va duce la o crestere a ratei dobanzii cerute de banci pentru liniile de finantare sau proiectele de investitii solicitate de mediul privat.

3. destimularea angajarii fortei de munca: conform tuturor principiilor economice, indiferent de curentul de gandire, efectele (1) si (2) contribuie cumulativ la reducerea ocuparii fortei de munca. Idem, delocalizarea afacerilor straine din Romania.

Sunt insa convins ca peste 6 luni cand datoria externa va depasi 60% din PIB, aceeasi economisti vor spune ca sunt si alte tari cu datorii si mai mari. Mai jos este un clasament facut recent de Banca Mondiala:

Si vorba aceea, iesita pe gura unui nefericit-intitulat liberal: din datorie publica nu se moare! Da, poate ca nu se moare, dar nici bine nu traieste poporul!