Hai sa ne unim guverne... in hora inflationista ! Toti la joc, la joc ... ca noi!

Era destul de predictibila intrarea mai tuturor guvernelor lumii in hora deprecierii monetare. Tari precum Elvetia sau Japonia, cum au vazut ca monedele nationale s-au apreciat pe fondul incercarii investitorilor internationali de a-si proteja activele prin vanzarea detinerilor in dolari si euro si, respectiv, cumpararea de franci si yeni, nu prea au stat pe ganduri si s-au pus pe tiparit moneda.

Intr-un post anterior, aratam cum Banca Elvetiei argumenta necesitatea emisiunilor monetare, ca politica monetara de sustinere a economiei.

A venit randul bancii centrale a Japoniei (BOJ) sa considere ca aprecierea yenului este daunatoare exporturilor si economiei. De aceea, conform Capital:

guvernul nipon va acorda credite de până la 100 miliarde de dolari către Bank for International Cooperation (JBIC), care la rândul său va oferi linii de credit către băncile comerciale japoneze, în ideea de a încuraja aceste bănci să acorde mai multe credite companiilor nipone care au nevoie de lichidităţi pentru a investii în companii străini sau a achizţiona resurse naturale din străinătate. La începutul acestei luni autorităţile nipone au intervenit pe pieţele valutare prin vânzarea de yeni şi au extins programul de relaxare monetară, însă deocamdată efectele acestor intervenţii au fost limitate.

Mizand pe efectul de turma imprimat celorlalte economii, Statele Unite ale Americii si Statele Unite ale Europei, cum mai nou le place unora sa le spuna, pot sa treaca linistite la expansiune monetara (fie ca e vorba de QE 4, 5....n sau de cumpararea masiva de eurobonduri), pentru ca fondurile de investitii nu prea au unde sa fuga sa se apere de inflatie si scaderea puterii de cumparare. S-au refugiat in CHF, a venit Banca Elvetiei cu tiparnita; au pariat pe yen, a venit si BOJ cu anuntul de mai sus... cam despre asta se va vorbi daca este sa ramanem in scenariul pariatului pe monede fiduciare. Prin urmare, cam in orice moneda ne vom plasa economiile, mare branza nu vom face deoarece pe termen mediu paritatile vor fi relativ aceleasi. 

Exista insa un mare inamic al banilor de hartie: metalele pretioase, precum aurul si argintul. Pana nu demult vorbeam ca aurul va atinge probabil nivelul record de 1500 dolari uncia. Acum, aurul nu mai are mult si ajunge la 2000 uncia. Si foarte probabil ca nu se va opri aici. Iar argintul pare sa aiba randamente chiar mai bune decat aurul.  

Un lucru este cert: de facto, lumea priveste aurul ca etalonul puterii de cumparare al detinerilor de monede de hartie. Mai ramane ca guvernele sa procedeze la fel si sa revina la ancora aur. Sau, mai degraba, sa interzica comercializarea aurului ca sa nu mai vedem cat de grava e buba etatista! 

Hai sa ne unim guverne... in deprecierea monetara!

Era destul de predictibila intrarea mai tuturor guvernelor lumii in hora deprecierii monetare. Tari precum Elvetia sau Japonia, cum au vazut ca monedele nationale s-au apreciat pe fondul incercarii investitorilor internationali de a-si proteja activele prin vanzarea detinerilor in dolari si euro si, respectiv, cumpararea de franci si yeni, nu prea au stat pe ganduri si s-au pus pe tiparit moneda.

Intr-un post anterior, aratam cum Banca Elvetiei argumenta necesitatea emisiunilor monetare, ca politica monetara de sustinere a economiei.

A venit randul bancii centrale a Japoniei (BOJ) sa considere ca aprecierea yenului este daunatoare exporturilor si economiei. De aceea, conform Capital:

guvernul nipon va acorda credite de până la 100 miliarde de dolari către Bank for International Cooperation (JBIC), care la rândul său va oferi linii de credit către băncile comerciale japoneze, în ideea de a încuraja aceste bănci să acorde mai multe credite companiilor nipone care au nevoie de lichidităţi pentru a investii în companii străini sau a achizţiona resurse naturale din străinătate. La începutul acestei luni autorităţile nipone au intervenit pe pieţele valutare prin vânzarea de yeni şi au extins programul de relaxare monetară, însă deocamdată efectele acestor intervenţii au fost limitate.

Mizand pe efectul de turma imprimat celorlalte economii, Statele Unite ale Americii si Statele Unite ale Europei, cum mai nou le place unora sa le spuna, pot sa treaca linistite la expansiune monetara (fie ca e vorba de QE 4, 5....n sau de cumpararea masiva de eurobonduri), pentru ca fondurile de investitii nu prea au unde sa fuga sa se apere de inflatie si scaderea puterii de cumparare. S-au refugiat in CHF, a venit Banca Elvetiei cu tiparnita; au pariat pe yen, a venit si BOJ cu anuntul de mai sus... cam despre asta se va vorbi daca este sa ramanem in scenariul pariatului pe monede fiduciare. Prin urmare, cam in orice moneda ne vom plasa economiile, mare branza nu vom face deoarece pe termen mediu paritatile vor fi relativ aceleasi. 

Exista insa un mare inamic al banilor de hartie: metalele pretioase, precum aurul si argintul. Pana nu demult vorbeam ca aurul va atinge probabil nivelul record de 1500 dolari uncia. Acum, aurul nu mai are mult si ajunge la 2000 uncia. Si foarte probabil ca nu se va opri aici. 

Un lucru este cert: de facto, lumea se intoarce la vremea etalonului aur. Mai ramane ca guvernele sa procedeze la fel.       

De ce sunt urati economistii?

Stephen Moore de la Wall Street Journal scrie un articol in care incearca sa explice de ce in societatea noastra economistii sunt atat de detestati sau chiar urati! Unul dintre scopurile principale care l-au indemnat sa scrie a fost acela de a-i lua apararea unei colege de breasla (si de ziar) care a fost mustruluita pe nedrept de Jay Carney, White House Press Secretary, insa articolul merita cu prisosinta a fi citit pentru ca pune pe tapet mai multe ineptii (econo)mistice proslavite de Casa Alba si nu numai.

Iata filmul evenimentului:

Laura Meckler dared to ask White House Press Secretary Jay Carney how increasing unemployment insurance "creates jobs."

Raspunsul celui a carui slujba este platita din banii contribuabililor a venit numaidecat intr-o forma "demna" de public servant:

She received this slap down: "I would expect a reporter from The Wall Street Journal would know this as part of the entrance exam just to get on the paper."

Si isi continua replica cu urmatoarea explicatie: "unemployment insurance "is one of the most direct ways to infuse money into the economy because people who are unemployed and obviously aren't earning a paycheck are going to spend the money that they get . . . and that creates growth and income for businesses that then lead them to making decisions about jobs—more hiring."

Ce trebuie sa intelegem din aceasta explicatie? Prin deductie logica, daca am creste tot mai mult nivelul ajutorului de somaj, acesti someri vor putea cheltui mai mult pe haine, mancare etc... deci va creste consumul. Iar producatorii vor reactiona prin cresterea productiei - adica vor cumpara mai multi factori de productie: utilaje, munca, materii prime etc. Si uite asa se ajunge ca guvernul sa stimuleze crearea de noi locuri de munca si, pe cale de consecinta, revigorarea economica.

Insa exista o hiba serioasa in abordarea de mai sus pe care evit s-o categorisesc ca fiind economica. 

In primul rand, ignora faptul ca oamenii reactioneaza la stimulente. Daca va fi remunerata tot mai bine nemunca, atunci sa nu va mire ca tot mai multi muncitori vor prefera sa treaca din tagma celor care platesc impozite in barca celor care primesc ajutoare. In termeni mai tehnici, cu cat nivelul ajutorului social este mai mare cu atat este mai mare costul de oportunitate al ramanerii in campul muncii! Efectul final: vor exista mai multe locuri de munca diponibilizate pe piata muncii si totodata numarul somerilor cu siguranta va creste! Si in niciun caz nu va avea loc o crestere a productiei de bunuri si servicii.

In al doilea rand, ajutorul de somaj platit de guvern provine din impozitele colectate. Iar guvernul, cum bine l-a caracterizat Ludwig Erhard, nu este o vaca care este hranita in rai si e mulsa pe pamant. Pentru a da lapte somerilor, trebuie sa ia hrana de la gura celor care muncesc. Iar acestia din urma, nu vor mai avea tot atatia bani pentru a cumpara aceeasi cantitate de bunuri ca odinioara. Prin urmare, consumul lor va scadea.

In al treilea rand, pentru ca guvernul sa dea unuia 1 leu trebuie sa ia de la altul 2 lei. Pentru ca, nu-i asa, gura functionarului public gen Mr.Carney ce sa manance? Cu alte cuvinte, cel muncitor trebuie sa tina in spate nu doar pe somer ci si pe functionarul care colecteaza, care redistribuie dupa bunu-i plac banii si care face conferinte de presa explicand binele guvernamental.

Iar situatiile comico-tragice similare consecvente liniei keynesiste nu se termina aici. Scrie Mr.Moore:

Economic bimboism is rampant in Washington. The Center for American Progress held a forum earlier this summer arguing that raising the minimum wage would create more jobs. For this to be true, you have to believe that the more it costs a business to hire a worker, the more workers companies will want to hire.

A few months ago Mr. Obama blamed high unemployment on businesses becoming "more efficient with a lot fewer workers," and he mentioned ATMs and airport kiosks. The Luddites are back raging against the machine. If Mr. Obama really wants to get to full employment, why not ban farm equipment?

Intrebarea retorica de la final este de nota 10 si nu mai merita alte comentarii!

Iar keynesistii zilelor noastre parca nu nu vor sa recunoasca ca insusi mentorul lor - JM Keynes - incepuse spre sfarsitul vietii sa inteleaga raul imens pe care l-a facut omenirii cu a lui Teorie Generala. Sta marturie depesa pe care trimis-o lui Roosevelt ca raspuns la elogiile acestuia din urma pentru iluminarea sa in vederea creionarii New Deal-ului!  

Keynesian macroeconomics simply took basic laws of economics we know to be true for the firm or family—i.e., that demand curves are downward sloping; that when you tax something, you get less of it; that debts have to be repaid—and turned them on their head as national policy.

As Donald Boudreaux, professor of economics at George Mason University and author of the invaluable blog Cafe Hayek, puts it: "Macroeconomics was nothing more than a dismissal of the rules of economics." Over the years, this has led to some horrific blunders, such as the New Deal decision to pay farmers to burn crops and slaughter livestock to keep food prices high: To encourage food production, destroy it.

As avea doua remarci de final.

Prima este legata de titlul acestui post.

Nu cred ca toti economistii sunt urati de restul, ci doar aceia care se imbata ieftin cu faptul ca profesia de economist este calea spre atingerea Dumnezeirii. In sensul ca stiind cate ceva in economie ai cumparat biletul pentru a deveni - macar pentru o clipa - cel ce stie tot si care este de necuprins. Din pacate pentru toti acestia, trebuie spus raspicat ca a intelege si a stii sa explici de ce piesele de sah de pe tabla omenirii se misca intr-un anumit fel nu e totuna cu a le face sa se miste cum cred acei economisti ca ar fi mai bine! In primul rand nu e moral atata timp cat nici insusi Dumnezeu nu i-a privat pe oameni de liberul arbitru in actiunile lor. In al doilea rand, daca nu e moral nu mai are rost sa vorbim de eficienta economica...

Contrar lui Mankiw, economistul nu e nicidecum un fel de inginer social! Singura speranta pentru breasla economistilor si pentru omenire este scoala austriaca de economie si drept! Nu este deloc intamplatoare atentia si simpatia de care se bucura tot mai mult exponentii acestei scoli si scrierile lor in aceste vremuri tulburi si parca fara repere intelectuale, morale! Dati un simplu search pe Google cu termenii: Milton Friedman, Friedrich Hayek, Ludwig von Mises sau Murray Rothbard si va veti convinge! Ei sunt reprezentantii de seama ai acelor economisti care nu s-au imbatat cu vinul interventionismului de orice fel si pentru care iubirea de aproape este mai presus decat iubirea de putere!

A doua este legata de atitudinea unora (parca din ce in ce a mai multora) dintre "reprezentantii nostrii" in functiile publice.

Devine tot mai prezenta aceasta manifestare lipsita de bun simt - ca sa nu spun zeflemitoare - la tot mai multi "alesi" sau numiti public. Lipsa de respect fata de cetatenii obisnuiti, fata de gazetari etc a devenit sporul la moda printre alesi. Proverbiala expresie: Ciocu' mic ca noi suntem la putere acum!" razbate prin toti porii celor unsi in alegeri, fie ca sunt la Cotroceni, fie ca sunt la ghiseul de colectat impozite.

Cazul de la Casa Alba nu este cu siguranta unul singular. Nici pe noul continent, nici pe plaiurile noastre! Stiu ca romanii sunt caracaterizati ca fiind un popor tolerant; toleranta in multe cazuri poate intra in categoria virtutilor. Dar pana cand sa fim toleranti cu obraznicia si lipsa de bun simt atat in economie cat si in societate?

Mises despre rolul ideilor in evolutia societatii

Cum explica Ludwig von Mises de ce dezbaterea ideilor este atat de importanta in evolutia societatii.

"Tot ce se întâmplă în zilele noastre în sfera socială este rezultatul unor idei. Cele bune şi cele rele. Ceea ce este necesar este ca ideile rele să fie combătute. Trebuie să combatem tot ceea ce ne displace în viaţa publică. Ideilor eronate trebuie să le substituim idei mai bune. Trebuie să respingem cu argumente doctrinele care promovează violenţa sindicală. Trebuie să ne opunem confiscării proprietăţii, controlului preţurilor, inflaţiei şi tuturor relelor acestora de care suferim.

Ideile şi numai ideile pot lumina întunericul. Ideile acestea trebuie aduse în atenţia publicului, într-un mod care să-l convingă. Trebuie să-i convingem pe oameni că aceste idei sunt cele corecte şi nu cele greşite. Marea epocă a secolului al XIX-lea, marile realizări ale capitalismului, au fost rezultatul ideilor economiştilor clasici, ale lui Adam Smith şi David Ricardo, ale lui Bastiat şi ale altora.

Nu avem nevoie de nimic altceva decât de înlocuirea ideilor rele prin idei mai bune. Aceasta, sper şi cred, va fi realizarea tinerei generaţii. Civilizaţia noastră nu este condamnată la pieire, cum afirmă Spengler şi Toynbee. Civilizaţia noastră nu va fi cucerită de spiritul Moscovei. Civilizaţia noastră trebuie să supravieţuiască şi va supravieţui. Va supravieţui graţie ideilor mai bune decât cele ce guvernează astăzi cea mai mare parte din lume, iar ideile acestea mai bune vor fi dezvoltate de tânăra generaţie.

De la co-fondatorul Paypal citire: o experienta libertariana... pe mare!

Pana se va lua in serios dreptul la secesiune, iata o propunere cu iz experimental:

Peter Thiel, co-fondator al Paypal, se pregătește să investească sume importante de bani într-un experiment social, economic și legislativ. Omul de afaceri își propune să construiască micro-state în care să probeze teorii diferite de cele după care funcționează deja lumea și să găsească soluții practice pentru viața în larg.

O rețea de micro-state construite pe foste platforme petroliere din largul mărilor și oceanelor, Seasteading va fi un experiment libertarianist al omului care a avut viziunea de a finanța Facebook încă de la început și care investește în mod frecvent în orice are un minim potențial de business.

Libertarianismul este o doctrină politică derivată din liberalism, o viziune oarecum extremă, care susține libertatea deplină de alegere a indivizilor în chestiuni politice, economice sau civile. În vârstă de 42 de ani, Peter Thiel își propune ca aceste micro-state să dea un exemplu marilor state ale lumii și să inițieze schimbări importante la nivelul politicilor acestora.

Pentru mai multe detalii, cititi aici. 

Pana una alta, pare o nebunie. Dar daca va avea succes si oamenii incep sa-si dea seama ca ceea ce e oldies poate fi si goldies? Raspuns: guvernantii actuali vor folosi toate parghiile fiscale, legislative etc sa innabuseasca inca din fasa orice idee rebela.

PS: citind comentariile, atentia mi-a fost retinuta de acesta: "O să reuşească, binenţeles, şi fireşte că proiectul pare utopic pigmeilor care trăiesc astăzi in sclavia utopismului socialist. E firesc şi să vă pară libertatea drept o formă de extremism din moment ce sînteţi anchilozaţi de gratiile normalităţii dictate, tot mai strînse şi mulate pe trupul şi mintea pipernicite ale foştilor oameni gînditori captivi in ţarcul etatist, este urmarea metamorfozei fiarei in fiinţa domesticite şi docilă…şi e necesar să construiţi justificări ale abandonării liberului-arbitru.

Şi nici măcar nu este ceva atît de futurist cum vi se pare din moment ce istoria atestă nenumărate situaţii de agregare a colectivităţilor umane pe baze pe care astăzi le numim libertariene. Toate burgurile şi oraşele-port ale evului mediu care au pus bazele capitalismului modern au fost întemeiate de indivizi sătui de hegemonia unor tirani cu puteri nelimitate, hotărîţi să înlocuiască arbitrariul unei false aristocraţii cu domnia legii şi a bunului-simţ. Toate ideile despre piaţă, despre economia de piaţă, despre libertate şi statul de drept se datorează efortului conjugat al unor filozofi ai dreptului fără de care astăzi sclavia voastră ar fi fost la fel de teribilă ca in antichitate. Şi toate lumile ce nu au achiesat la valorile liberalismului trăiesc in continuare in robie şi in totalitarism, chit că este cu bază religioasă sau etatist-laică.

O să reuşească pentru că din ce mai mulţi indivizi îşi caută refugiul pentru familiile şi averile lor puse in pericol de recrudescenţa statului totalitar, de expansiunea economiei planificate, a jafului etatizat sub pretextul asistenţei şi asigurărilor sociale. Cred că o unitate cetăţeanească [cuprinzand dreptul de şedere, spaţiul de locuire delimitat, perioada acordată şi numărul maxim de membri ai familiei] in asemenea platforme cu propensiune către entitate politico-statală se va vinde in licitaţii, pentru că muşterii sunt milioane."

Pretul benzinei explodeaza in Grecia. Oare de ce?

Sursa Capital: 

Pentru cei care călătoresc în Grecia în timpul care a mai rămas din această vară, avem o veste proastă: Grecia are prețuri la benzină mai mari chiar decât Marea Britanie.

Și asta nu e tot. Problema este că, la greci, benzina se scumpește în condițiile în care petrolul s-a tot ieftinit pe piețele externe. Astfel, un litru de benzină în Grecia a trecut din nou de nivelul de 1,7 euro, în condițiile în care în luna aprilie, când prețul petrolului a ajuns la maximum primelor 6 luni, era tot de 1,7 euro.

La începutul acestui an, deși avea tot un preț ridicat al carburanților, Grecia nu era lider european, ci Olanda. Acum, grecii, chiar dacă sunt o destinație turistică, se pot "lăuda" că-i întâmpină pe turiști cu cele mai mari prețuri ale benzinei din toată Europa.

Articolul de fata scoate in evidenta un aparent paradox: in conditiile in care pretul petrolului este sub 80 de dolari, benzina la pompa grecilor este tot mai scumpa!

Daca sunteti contrariati de aceasta situatie, va recomand sa analizati structura pretului unui litru de benzina in Grecia. Sa nu va surprinda sa vedeti o crestere a accizelor... cam cu cat a crescut si pretul benzinei! Iar acciza merge la bugetul de stat ca taxa indirecta!

De ce au inceput cu benzina? Pentru ca elasticitatea cererii de benzina la pret este destul de redusa incat economistii ministeriali sa anticipeze o crestere a veniturilor incasate de guvern. Cu alte cuvinte, grecilor le va fi mai greu sa substituie combustibilul decat alte bunuri.

Iar europenii care viziteaza Grecia devin automat si ei contribuabili (suplimentar, daca avem in vedere si transele alocate de organismele europene) la acoperirea deficitului imens inregistrat pe taramului zeilor!    

Marx, Roubini si "esecul" capitalismului

Nouriel Roubini declara intr-un interviu in Wall Street Journal : "Karl Marx was right about capitalism self-destructing".

Pentru mine nu este deloc surprinzator sa aud astfel de remarci, inclusiv din gura unuia dintre cei care "au prezis" criza economica. Incep prin a face un scurt demers epistemologic in intelegerea "idealului neinteles" (vorba lui A. Rand) numit CAPITALISM. Voi proceda apoi la ilustrarea unor institutii si aranjamente sociale care exista in societatea actuala. In final va voi lasa sa deduceti singuri daca intr-adevar actualmente este vorba de capitalism si de endogenitatea fortei autodistructive.

Pasajele ce urmeaza sunt desprinse din cartea "Economia de piata. Fundamentele institutionale ale prosperitatii" pe care am scris-o inpreuna cu cativa colegi si prieteni.     

Capitalismul este sistemul social fondat pe instituţia proprietăţii private; este aranjamentul instituţional al
cooperării sociale deoarece piaţa nu înseamnă decât schimburi voluntare, deci cooperare socială. Simpla trecere în revistă a ceea ce presupune economia de piaţă demonstrează de ce capitalismul nu este nici „sălbatic”, nici „domestic”, ci doar aranjamentul instituţional al proprietăţii private şi al regulilor dreptului privat. Capitalismul este un sistem al libertăţii care începe şi se încheie cu instituţia fundamentală a societăţii umane, şi anume dreptul de proprietate privată. De aceea, capitalismul, ca sistem eminamente de piaţă, apare ca unic aranjament instituţional just, deoarece se bazează pe cooperare socială şi nu pe forţă şi coerciţie. Piaţa nu este condusă de cineva anume, ci numai de regula dreptului de proprietate privată, ea semnifică un sistem participativ de societate în care fiecare e respectat pentru că nimeni nu e personal favorizat. „Sălbatice” nu pot fi decât furtul, exproprierea proprietăţii legitime, agresiunea şi exploatarea, de unde rezultă că ceea ce este sălbatic nu poate fi numit capitalism. De altfel, nu capitalismul, ci socialismul este cel care a luat naştere prin violenţă şi constrângere etatistă, prin exproprierea proprietăţii private care a ucis zeci de milioane de oameni paşnici, în numele unei utopii împotriva firii...

Mai simplu spus, capitalismul reprezinta de fapt...ordinea proprietatii private. In paranteza fie spus, acesta este si titlul - foarte inspirat - pe care prietenii de la  Institutul Mises Romania l-au ales pentru revista lor online.

Sa luam cateva exemple de organisme, institutii sau aranjamente sociale care ne inconjoara si sa vedem daca au ceva in comun cu ordinea capitalismului si a dreptului de proprietate privata.

1. Banca Centrala - detine monopolul baterii de moneda si se afla la discretia statului. Un sistem capitalism 100%  presupune abandonarea acestui organism in favoarea concurentei bancare private - adica baterea de moneda (marfa) sa se faca in regim privat.

2. sistemul bancar actual si practica rezervelor fractionare - un sistem capitalism autentic ar presupune intoarcerea la sistemul rezervelor de 100% si la separarea activitatilor bancare de depozitare (ca serviciu contra-cost) si creditarea (idem). Despre free-banking si o piata eminamente privata puteti citi mai multe in limba romana in cartea amintita, pe www.ecol.ro sau pe www.mises.ro. 

3. un stat/guvern extrem de expandat care-si aroga tot mai multe functii n economie... S-a trecut intr-un interval de un secol de la functia protectiva la tot mai multe atributii redistributive (ia de la unii si da altora) si asa-numitele functii productive (statul face drumuri, statul face spitale, statul face si desface mai tot in economie). Din perspectiva capitalista (clasic-liberala), rolul statului ar trebui sa fie unul minimal, redus la functia de baza si anume cea a protejarii drepturilor de proprietate si la aparare nationala (cu toate ca acum nu se mai pune aceasta problema la fel ca in termenii anilor 1800). 

Practic, in prezent cele mai multe economii consolidate se confrunta cu o pondere a statului in economie din ce in ce mai mare, chiar depasind 50% din GDP. Este acesta semnul capitalismului?          

4. Educatia - un domeniu al statului si controlat aproape generalizat de stat. Sfera privata - daca este lasata sa existe - este dupa chipul si asemanarea - celei de stat. Vezi aici materialul pe care l-am prezentat pe tema educatiei si reformei din acest domeniu.    

5. Sanatatea - un alt domeniu in care statul dicteaza ce si cum... evident spre binele si sanatatea noastra. Ar putea spune cineva ca e de fapt privatizat de facto  atata timp cat platim spagile de rigoare. Da, intr-un fel e privat: daca nu ai bani, statul iti garanteaza ca poti muri in spitalele lui! Dar acesta nu mai intrain sfera sanatatii omului... ci e vorba de oferirea unor servicii mai degraba funerare.

6. Pensiile - de la Bismark incoace, de acest domeniu s-a agatat statul ca raia de broasca... pentru ca este de fapt o schema Ponzi din care statul castiga pe seama noastra, a contributorilor. Militand pentru solidaritatea intergenerationala, guvernantii dau acum din coate pentru ca sporul demografic nu-i mai ajuta sa mai rostogoleasca minciuna intitulata "bugetul asigurarilor sociale".

7. lista poate continua mult si bine... imi vin acum in minte noianul de agentii si autoritati - cu parghii parafiscale - care ne tot ingradesc orice initiativa antreprenoriala.

Au aceste lucruri ceva in comun cu capitalismul?

ps1: cata dreptate a avut Ayn Rand in cartea sa "Capitalism - the unknown ideal" cand spunea ca orice incercare de a combina capitalismul cu practici socialiste va fi sigur in detrimentul primului. Asa ca in loc de capitalism, traim un soi de socialism cu fata ceva mai umana decat cea inchipuita de Marx.

ps2: Marx a avut dreptate cand a spus ca acest sistem capitalism se autodistruge... insa atunci cand e manipulat si corcit de socialistii erei noastre.

ps3: va recomand cu caldura postul prietenului meu Bogdan Glavan "despre sfarsitul ideilor proaste"

Stiglitz - sau despre cum delirul Nobelian abandoneaza logica economica

Joseph Stiglitz a conturat recent un "plan structurat" de salvare a economiei americane.Iata aici cele patru puncte de baza ale gandirii unse cu mirul nobelian:

1. Scutirile de taxe pentru americanii bogaţi ar trebui eliminate.

2. Încheierea războaielor din Irak şi Afganistan ar economisi mii de miliarde de dolari.

3. Americanii ar trebui stimulaţi să se reîncadreze în câmpul muncii, iar acest lucru ar aduce statului venituri importante din taxe.

4. Industria farmaceutică nu ar mai trebui lăsată să stabilească singură preţurile. Dacă guvernul le-ar putea negocia, ar rezulta alte economii de mii de miliarde de dolari.

Sa le analizam pe rand:

1. Morala este una singura: bogatii sunt bogati, deci trebuie sa plateasca tot mai mult... pentru ca nu-i asa utilitatea marginala a unui milion de dolari in plus este mai mica pentru un bogatas decat pentru un om obisnuit!    Din punct de vedere stiintific, este imposibil chiar si pentru un economist ca faca comparatii imterpersonale de utilitate. Adica eu nu pot sa spun daca o masina este mai utila lui Popescu decat lui Ionescu pentru simplul motiv ca eu nu cunosc intensitatea nevoilor fiecaruia si nici nu dispun de utilometru pentru a le-o masura si ulterior compara! 

Mai este insa ceva mai subtil in logica profesorului de la Columbia University. Rezervorul teoretic al abordarii de mai sus rezida in filosofia keynesista ca economisirea e rea, iar consumul este bun. Adica in loc ca bogatul sa aiba si mai multi bani pe care sa-i tina neproductivi in contul bancar, mai bine sa-i ia statul prin fiscalitate si sa-i redistribuie celor nevoiasi - fie ei privati sau functionari publici.

Insa profesorul emeritus uita sa spuna - sau poate chiar nu intelege - ca de fapt consumul de bunuri este rezultatul productiei, adica unei decizii investitionale... si ca aceasta investitie nu ar fi posibila in lipsa economisirii proprii sau a altuia.   

2. Aici sunt de acord cu Stiglitz, insa argumentul meu nu este de natura utilitarista... ca stoparea razboaielor ar genera economii la bugetul federal. Pentru mine, stoparea agresiunii si invaziei externe inseamna de fapt revenirea la ordinea proprietatii private si la o deschidere catre schimburi comerciale voluntare, fie ca e vb de petrol sau altceva. Ce se face insa Stiglitz daca este pus fata in fata cu un alt loriat Nobel, pe numele sau de botez Paul Krugman, care este de parere ca initierea unui razboi - nu conteaza cu cine sau pentru ce - ar rezolva nodul Gordian al crizei americane??? Aici e'aici! Propun ca Banca Suediei si Comitetul de selectare sa  arbitreze meciul.

3. De acord cu prima parte, dar nu motivat de colectarea mai mare la bugetul de stat. Aici se vede clar maniera de abordare inerventionista, insa oricum am da-o... gestionarea de catre guvern a banilor din taxare se loveste de o bariera insurmontabila: oricat de buni ar fi functionarii de la Casa Alba tot nu au cum sa gestioneze mai bine acesti bani decat cei ce i-au produs - demostratia superba oferita de Ludwig von Mises cu privire la imposibilitatea calculului economic in regim socialist (inclusiv in sfera publica a economiei de piata!!!).

Tot aici as avea o remarca chiar deloc tendentioasa, mai ales ca avem in fata noastra un profesor: reincadrarea in campul muncii este un deziderat / scop, nicidecum un mijloc sau o masura concreta.

4. Aici Stiglitz isi da sovieticul pe fata! De ce sa mai existe piata si preturi libere? Stie statul mai bine valoarea - in acest caz a - medicamentelor. Oare sa fi uitat stimabilul profesor puterea informationala a pretului stabilit liber prin jocul cererii cu oferta? De modul cum evolutia acestuia determina alocarea resurselor economice rare catre intrebuintari/ productii concurente? As fi curios sa asist la cursul sau de introductory economics in care explica studentilor fortele pietei si alocarea resurselor!           

Pariati, pariati si iar pariati!

In Hotnews apare urmatoarea stire:

"Un investitor misterios a castigat aproape un miliard de dolari dupa ce a pariat, luna trecuta, la o probabilitate de 10 la 1, printr-un contract futures, pe retrogradarea rating-ului AAA al Statelor Unite, scrie Daily Mail. Intrebarea care se pune acum este daca misteriosul investitor a avut informatii din interior sau daca a fost vorba despre noroc, scriu jurnalistii britanici. In plus, exista zvonuri ca in aceasta afacere ar fi implicat George Soros, miliardarul american in varsta de 80 de ani cunoscut ca "omul care a invins Banca Angliei" in 1992, cand a castigat un miliard de dolari intr-o zi dupa ce a pariat pe scaderea lirei sterline, in asa-numita "miercurea neagra".

Nu-i asa ca am putea face bani buni daca am paria pe retrogradarea ratingului si in cateva tari europene, chiar altele decat celebrele PIIGS? Vantul care bate dinspre Franta nu e de prea bun augur...

Maria Sa... Francul!

Astazi, Banca Centrala a Elvetiei a anuntat reluarea unor masuri "ferme" de stopare a aprecierii francului in raport cu valutele de circulatie internationala, pe motivul ca acest trend reprezinta o amenintare la adresa economiei nationale!

Aceste masuri nu se vor limita probabil doar la swap valutar sau la reduceri de dobanzi (inclusiv cea de referinta sau "cheie"). Sunt deja multe voci care propun aplicarea unor dobanzi (nominale) negative in scopul de a creste lichiditatea in franci pe pietele monetare.

Doua intrebari principale se ridica in aceste circumstante?

(1) De ce francul continua sa se aprecieze desi banca centrala a demarat de o saptamana incoace masuri de depreciere a francului?

(2) Este francul ultima reduta pe care mizeaza investitorii?

Sa le luam pe rand:

In primul rand, banca centrala a Elvetiei si moneda sa nationala sunt vazute ca umbrela de protectie doar in momentele istorice in care valutele de circulatie internationala o iau la vale... ca urmare a politicilor inflationiste (de stimulare a cererii agregate) propovaduite si duse la indeplinire de catre hegemonistii monetari. Vorbeam intr-un post anterior de convergenta in materie de politici monetare la nivel mondial. Iata ca a venit si randul SNB-ului sa isi deprecieze moneda printr-o injectie de cca. 40 mld de franci - pentru a calma pietele si a nu pune in pericol economia! (observati bineinteles atat limbajul de lemn preluat nemestecat de ziaristi cat si grija eterna pe care o poarta economiei reale monopolistii monetari!!!)

Si totusi... francul urca in continuare! Motivul este unul simplu: investitorii (speculatorii financiari cum le mai place unora sa spuna) par a fi convinsi ca SNB (banca centrala a Elvetiei) va face mai putina expansiune monetara decat BCE sau FED. Ori in atare conditii, cel ce inflationeaza mai putin, va avea o moneda care se apreciaza relativ in raport cu alte valute.

O tema pentru econometristi: care este procentul de dobanda de referinta - negativa, evident - pe care ar trebui s-o aplice SNB astfel incat francul elventian sa piarda teren?   

Referitor la a doua intrebare, cred ca francul are si va avea mereu in concurent imbatabil: aurul (si de altfel orice marfa vandabila care sa intruneasca conditiile cantitate mica - valoare mare). Astfel, daca s-ar merge pe scenariul armonizarii inflationiste perfecte (care este totusi putin probabil daca este sa aplicam invatamintele teoriei jocurilor), investitorii vor gasi in aur o oferta de nerefuzat. Este foarte probabil sa vedem in continuare noi recorduri ale pretului metalelor pretioase.

Imi permit, in incheiere, un sfat pentru cei care au credite in CHF: refinantati-le in alta moneda! E usor de ghicit in care, daca este sa ne uitam la tarile/uniunile care au cele mai multe probleme economice si care - deloc de neglijat - sunt conduse si/sau influentate de keynesisti!!!

Off topic - GoodDeals

Ma adresez celor interesati de achizitionarea pe ultima suta de metri (din vara asta) a unor tenisi originali Lee Cooper si Umbro (import Anglia si SUA) la cel mai mic pret din Romania.

Intrati pe platforma de reduceri GoodDeals  (http://www.gooddeals.ro/) si puteti cumpara cu doar 4 lei reducerea de 35% din pretul initial.

De asemenea, site-ul va pune la dispozitie si alte produse/servicii atractive: scoala de soferi la doar 510 de lei sau training preparare cocktailuri timp de o luna la doar 150 lei.

   

Falimentul SUA - la (inde)mana altora

Iata un articol din Ziarul Financiar care m-a indemnat sa ii aloc acest post: De ce nu pot intra SUA in faliment? Pot oricand sa tipareasca bani.

Desi aparent nu am putea decat sa fim de acord cu argumentul emisiunii monetare sustinut de hegemonia (istorica recenta, dar care apune pe zi ce trece) a puterii economice americane, recursul la logica economica elementara spune totusi altceva.

As schita repede doua directii cumulative de actiune pe plan mondial care sa impinga repede si sigur SUA catre faliment:

(a) renuntarea la politica deprecierii in tandem a monedelor nationale, mai ales de catre banci centrale cu greutate. Este vorba de BCE, BOE, BOJ, dar si de cele ale unor tari in curs de dezvoltare precum China. Practic, se va stopa/tempera importarea inflatiei americane pe alte taramuri. Iar povara (inclusiv fiscala) va cadea cu predilectie pe contribuabilii americani.  

(b) o conversie totala sau cel putin partiala a rezervelor valutare ale unor tari cu rezerve insemnate de valuta (cum ar fi China, Rusia, India, Brazilia etc).

 Efectul cumulat al acestor politici va fi o depreciere puternica a dolarului pe pietele financiare, o crestere a neincrederii folosirii dolarului in tranzactii cu cotatii indirecte, ceea ce va elimina dolarul ca moneda de referinta in tranzactii internationale.

Iar implicatiile sunt multiple... unele negative, altele pozitive (din perspectiva proprie); insa, cu siguranta, va fi o lectie de pe urma careia SUA  va avea ce invata!