joi, 18 august 2011

De la co-fondatorul Paypal citire: o experienta libertariana... pe mare!

Pana se va lua in serios dreptul la secesiune, iata o propunere cu iz experimental:



Peter Thiel, co-fondator al Paypal, se pregătește să investească sume importante de bani într-un experiment social, economic și legislativ. Omul de afaceri își propune să construiască micro-state în care să probeze teorii diferite de cele după care funcționează deja lumea și să găsească soluții practice pentru viața în larg.

O rețea de micro-state construite pe foste platforme petroliere din largul mărilor și oceanelor, Seasteading va fi un experiment libertarianist al omului care a avut viziunea de a finanța Facebook încă de la început și care investește în mod frecvent în orice are un minim potențial de business.

Libertarianismul este o doctrină politică derivată din liberalism, o viziune oarecum extremă, care susține libertatea deplină de alegere a indivizilor în chestiuni politice, economice sau civile. În vârstă de 42 de ani, Peter Thiel își propune ca aceste micro-state să dea un exemplu marilor state ale lumii și să inițieze schimbări importante la nivelul politicilor acestora.


Pentru mai multe detalii, cititi aici

Pana una alta, pare o nebunie. Dar daca va avea succes si oamenii incep sa-si dea seama ca ceea ce e oldies poate fi si goldies? Raspuns: guvernantii actuali vor folosi toate parghiile fiscale, legislative etc sa innabuseasca inca din fasa orice idee rebela.

PS: citind comentariile, atentia mi-a fost retinuta de acesta: "O să reuşească, binenţeles, şi fireşte că proiectul pare utopic pigmeilor care trăiesc astăzi in sclavia utopismului socialist. E firesc şi să vă pară libertatea drept o formă de extremism din moment ce sînteţi anchilozaţi de gratiile normalităţii dictate, tot mai strînse şi mulate pe trupul şi mintea pipernicite ale foştilor oameni gînditori captivi in ţarcul etatist, este urmarea metamorfozei fiarei in fiinţa domesticite şi docilă…şi e necesar să construiţi justificări ale abandonării liberului-arbitru.

Şi nici măcar nu este ceva atît de futurist cum vi se pare din moment ce istoria atestă nenumărate situaţii de agregare a colectivităţilor umane pe baze pe care astăzi le numim libertariene. Toate burgurile şi oraşele-port ale evului mediu care au pus bazele capitalismului modern au fost întemeiate de indivizi sătui de hegemonia unor tirani cu puteri nelimitate, hotărîţi să înlocuiască arbitrariul unei false aristocraţii cu domnia legii şi a bunului-simţ. Toate ideile despre piaţă, despre economia de piaţă, despre libertate şi statul de drept se datorează efortului conjugat al unor filozofi ai dreptului fără de care astăzi sclavia voastră ar fi fost la fel de teribilă ca in antichitate. Şi toate lumile ce nu au achiesat la valorile liberalismului trăiesc in continuare in robie şi in totalitarism, chit că este cu bază religioasă sau etatist-laică.

O să reuşească pentru că din ce mai mulţi indivizi îşi caută refugiul pentru familiile şi averile lor puse in pericol de recrudescenţa statului totalitar, de expansiunea economiei planificate, a jafului etatizat sub pretextul asistenţei şi asigurărilor sociale. Cred că o unitate cetăţeanească [cuprinzand dreptul de şedere, spaţiul de locuire delimitat, perioada acordată şi numărul maxim de membri ai familiei] in asemenea platforme cu propensiune către entitate politico-statală se va vinde in licitaţii, pentru că muşterii sunt milioane."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu