1. Scutirile de taxe pentru americanii bogaţi ar trebui eliminate.
2. Încheierea războaielor din Irak şi Afganistan ar economisi mii de miliarde de dolari.
3. Americanii ar trebui stimulaţi să se reîncadreze în câmpul muncii, iar acest lucru ar aduce statului venituri importante din taxe.
4. Industria farmaceutică nu ar mai trebui lăsată să stabilească singură preţurile. Dacă guvernul le-ar putea negocia, ar rezulta alte economii de mii de miliarde de dolari.
Sa le analizam pe rand:
1. Morala este una singura: bogatii sunt bogati, deci trebuie sa plateasca tot mai mult... pentru ca nu-i asa utilitatea marginala a unui milion de dolari in plus este mai mica pentru un bogatas decat pentru un om obisnuit! Din punct de vedere stiintific, este imposibil chiar si pentru un economist ca faca comparatii imterpersonale de utilitate. Adica eu nu pot sa spun daca o masina este mai utila lui Popescu decat lui Ionescu pentru simplul motiv ca eu nu cunosc intensitatea nevoilor fiecaruia si nici nu dispun de utilometru pentru a le-o masura si ulterior compara!
Mai este insa ceva mai subtil in logica profesorului de la Columbia University. Rezervorul teoretic al abordarii de mai sus rezida in filosofia keynesista ca economisirea e rea, iar consumul este bun. Adica in loc ca bogatul sa aiba si mai multi bani pe care sa-i tina neproductivi in contul bancar, mai bine sa-i ia statul prin fiscalitate si sa-i redistribuie celor nevoiasi - fie ei privati sau functionari publici.
Insa profesorul emeritus uita sa spuna - sau poate chiar nu intelege - ca de fapt consumul de bunuri este rezultatul productiei, adica unei decizii investitionale... si ca aceasta investitie nu ar fi posibila in lipsa economisirii proprii sau a altuia.
2. Aici sunt de acord cu Stiglitz, insa argumentul meu nu este de natura utilitarista... ca stoparea razboaielor ar genera economii la bugetul federal. Pentru mine, stoparea agresiunii si invaziei externe inseamna de fapt revenirea la ordinea proprietatii private si la o deschidere catre schimburi comerciale voluntare, fie ca e vb de petrol sau altceva. Ce se face insa Stiglitz daca este pus fata in fata cu un alt loriat Nobel, pe numele sau de botez Paul Krugman, care este de parere ca initierea unui razboi - nu conteaza cu cine sau pentru ce - ar rezolva nodul Gordian al crizei americane??? Aici e'aici! Propun ca Banca Suediei si Comitetul de selectare sa arbitreze meciul.
3. De acord cu prima parte, dar nu motivat de colectarea mai mare la bugetul de stat. Aici se vede clar maniera de abordare inerventionista, insa oricum am da-o... gestionarea de catre guvern a banilor din taxare se loveste de o bariera insurmontabila: oricat de buni ar fi functionarii de la Casa Alba tot nu au cum sa gestioneze mai bine acesti bani decat cei ce i-au produs - demostratia superba oferita de Ludwig von Mises cu privire la imposibilitatea calculului economic in regim socialist (inclusiv in sfera publica a economiei de piata!!!).
Tot aici as avea o remarca chiar deloc tendentioasa, mai ales ca avem in fata noastra un profesor: reincadrarea in campul muncii este un deziderat / scop, nicidecum un mijloc sau o masura concreta.
4. Aici Stiglitz isi da sovieticul pe fata! De ce sa mai existe piata si preturi libere? Stie statul mai bine valoarea - in acest caz a - medicamentelor. Oare sa fi uitat stimabilul profesor puterea informationala a pretului stabilit liber prin jocul cererii cu oferta? De modul cum evolutia acestuia determina alocarea resurselor economice rare catre intrebuintari/ productii concurente? As fi curios sa asist la cursul sau de introductory economics in care explica studentilor fortele pietei si alocarea resurselor!
