Putin si Homo sovieticus

The Economist face aici o analiza intersanta si pertinenta a evolutiei (sau involutiei, din punctul meu de vedere) a societatii rusesti din ultimii 20 de ani. Poza e luata tot de acolo, pentru ca mi se pare extrem de sugestiva...

Morala este ca - in cazul in care si-a dorit vreodata - Rusia nu prea a reusit sa-si uite trecutul rosiatic.

Mai mult decat atat, la trasaturile acelui arhaic arhietip numit Homo Sovieticus i s-au adaugat unele care il transforma intr-un pericol si mai mare pentru "democratiile lumii".

More important, the Soviet mental software has proved much more durable than the ideology itself. When, in 1989, a group of sociologists led by Yuri Levada began to study what they called Soviet Man, an artificial construct of doublethink, paternalism, suspicion and isolationism, they thought he was vanishing. Over the next 20 years they realised that Homo sovieticus had mutated and reproduced, acquiring, along the way, new characteristics such as cynicism and aggression. This is not some genetic legacy, but the result of institutional restrictions and the skewed economic and moral stimuli propagated by the Kremlin.
Or fi cinismul rusilor tot mai evident la adresa occidentalilor! Dar nici ipocrizia celor din urma nu e mai prejos, pentru ca daca este s-o spunem pe sleau, in sangele lor curge parca tot un socialism  - cu fata mai umana, deocamdata!

Vorba lui Vladimir Bukovsky, celebrul dizident rus, care intr-o carte facand o paralela intre URSS si evolutiile constructivismului european, spunea: "Sunt doua modalitati de a fierbe racii. Una, cum au facut rusii, sa-i puna la foc in apa clocotita. iar a doua, cum o vor eurocratii de la Bruxelles, sa-i puna la foc mai mocnit si in apa rece. Insa, rezultatul va fi acelasi, din pacate: racii se vor inrosi prin ambele metode. Difera doar orizontul temporal.    

Moartea Herculanelor sau atunci cand statului nu-i pasa...

Via Jurnalul National.

 

Altădată perla României şi plină la refuz de turişti veniţi din întreaga lume pentru apele termale şi aerul ionizat de aici, Băile Herculane este acum o ruină. Vechile hoteluri şi baze de tratament sunt în paragină, un dezastru ce i-ar face până şi pe soldaţii din legiunile romane care au trecut pe aici acum aproape două milenii să-şi scoată săbiile din teacă şi să facă ordine.

Forfota de pe vremuri din staţiune nu mai există. Promenada a ajuns un loc periculos. Nu se ştie când vreo bucată desprinsă din superbele clădiri cade cuiva în creştet, făcându-l să-şi blesteme zilele şi să nu mai vrea nicicând să revină aici. 

Sa fie acesta un exemplu ca privatizarile esueaza? Deci, e mai bine sa le tina statul in proprietatea sa!

Sau ca nu e de vina cine cumpara, ci de fapt cine il alege pe cel care va primi cadoul? Adica, cu voia dvs, reprezentantii statului.

Regulile Basel si "sovereign debt bubble"

Sau despre cum reglementarile impuse sistemului bancar stimuleaza propagarea riscului sistemic...

In ultimele zile, agentiile internationale de rating (vezi, de exemplu, anuntul S&P de luni) trimit semnale de downgradare pentru toate tarile din zona Euro. Motivul este unul usor de intuit: achizitionarea de titluri de stat (ce finanteaza datoria publica) nu mai este deloc asa cum se credea, adica "risk free".

"Business Week reports that the authors of the Basel standards, which set capital and liquidity requirements for large international banks [...] require banks to hold large amounts of sovereign debt.

Iata ce spun noile ajustari ale Basel III: "Under this new requirement, banks are supposed to have a 30-day supply of funds available in case lending markets seize up as they did in the fall of 2008, and 60% of that supply is supposed to be in high-quality, highly liquid assets, such as, government bonds."

Ce trebuie sa intelegem? Folosind o logica deductiva simpla, observam ca Acordul Basel - indiferent ca vorbim de I, II sau III - a impus bancilor sa intre in jocul cumpararii de titluri de stat... pentru ca asa nu se vor arde niciodata!

Explicatiile oferite sunt by-the-book: statul care se imprumuta nu poate da niciodata faliment pentru ca are instrumentul impozitarii propriei populatii si, in caz de "forta majora", instrumentul inflatiei care reprezinta, intre noi fie vorba, tot un impozit dar ceva mai ascuns de ochii publicului neinitiat.

Prin urmare, situatia actuala in care se afla acum sistemul bancar este una extrem de delicata: toate au in portofoliul de active  o pondere substantiala de obligatiuni ale unor state europene care fac tot posibilul sa amane reformarea administratiei publice in ciuda faptului ca se confrunta cu datorii publice tot mai mari. Unde mai punem ca tarile de zona Euro nu mai au "independenta monetara" de a face inflatie dupa bunul plac si de a-si plati astfel mai usor (in termeni reali) principalul si dobanda... pentru ca "fraiele monetare" au ajuns la BCE. Rog sa nu intelegeti ca plang de mila acestor tari si banci centrale pentru ca nu-i deloc asa. Existenta BCE a ferit pe spanioli, greci, italieni dar si pe altii de ingurgitarea unei portii serioase de inflatie din 2008 incoace (adica saracire in termeni reali). Doar din acest motiv "Long live the ECB!"

Observam asadar ca in sistemul bancar european nu va fi o problema marginala cu o banca sau alta. Conformandu-se regulilor Basel, toate bancile au fost determinate sa finanteze datoriile suverane, reducandu-si astfel diversificarea portofoliilor. De aici apare un risc sistemic greu de manageriat. De aici si presiunile asupra BCE de a achizitiona tot mai multe astfel de active. De aici reactia guvernelor de a nationaliza bancile comerciale (exista deja exemple in Anglia, Spania... dar, cu siguranta, vom mai adauga listei). Foarte probabil va fi ca in jocul de domino - vor cadea rand pe rand.

Inchei prin a spune ca lucrurile ce se intampla acum nu sunt deloc neasteptate si confirma pozitia mea exprimata inclusiv pe blogul meu Perspectiva Economica. Iata ce spunea un (fost) bancher renumit prin 2010:

"In a paper commissioned by the European Parliament in 2010, former Commerzbank Chairman Achim Kassow notes dryly that "The regulatory incentive which results from the 0% risk weight is apparent: banks in Member States are effectively encouraged to place their most liquid assets into the worst possible government debt, maximizing the yield with a regulatory capital requirement of zero."         

Adrian Vasilescu - sinceritatea bate-o vina

Consilierul BNR, Adrian Vasilescu scrie in Saptamana Financiara un articol din care extrag urmatoarele (fara a schimba contextul). Sublinierile imi apartin:

"La un moment dat, iluziile o luaseră însă prea mult înaintea realităţilor. Băncile, instituţiile financiare, companiile de servicii au început să-şi imagineze că din speculaţii pot fi scoşi mai mulţi bani decât din muncă şi din economisire. Şi au apăsat puternic pe această pedală. Deznodământul îl cu­noaştem: criza care ne-a lovit. Investiţiile au fost descurajate şi nenumărate proiecte aban­donate. Şomajul a crescut. Populaţia a început să primească bani mai puţini şi să fie mai prudentă. 

Nicăieri însă, şi niciodată, nici măcar în acei ani de boom de dinaintea crizei, banii nu au venit după nevoi. Cu atât mai mult n-au mai venit după nevoi după ce ne-a lovit criza. Mai cu seamă că PIB-ul şi-a impus ten­dinţa către creşteri negative; apoi in­fla­ţia a re­în­ce­put să se joace cu nervii noştri. Pro­duc­ti­vitatea a scăzut, iar exporturile s-au redus dramatic. Investiţiile au fost şi ele drastic re­strânse. Recesiunea s-a instaurat în România."

Cei avizati pot desprinde printre randuri urmatoarele concluzii:

1. iluzia ca se poate trai bine din tiparirea de bani (fara acoperire in bunuri);

2. iluzia ca investitiile nu au nevoie de economisire prealabila;

3. bancile nu pot fi invinovatite pentru cauza crizei economice, ci mai degraba pentru ca au fost instrumentul prin care s-a propagat expansiunea artificiala a creditarii si, evident, ca au fost prea lacome (sic)! Dar, nu-i asa ca era greu sa rezisti randamentelor vehiculate in anii de boom?

4. banii nu au venit dupa nevoi, adica bancile centrale sunt cele responsabile pentru reducerea drastica si artificiala a costului imprumuturilor ca urmare a tiparirii excesive de bani de hartie si a reducerii dobanzilor de referinta.

5. orice expansiune a masei monetare va conduce pe termen lung la inflatie si scaderea puterii de cumparare a banilor.

6. in conditii de incertitudine (de toate felurile), investitorii si consumatorii in mod rational se abtin de la a investi/consuma.  

Spusele domnului Vasilescu ma bucura si ma intristeaza totodata. Ma bucura pentru ca el recunoaste - chiar daca nu explicit - sorgintea nefasta a crizei. Ma intristeaza pentru ca nu sunt destul de multi oameni care sa aiba cultura economica sa citeasca printre randuri, pentru ca doar asa putem sa ne ferim de binele dorit de guvernanti si guvernatori...

Dar lucram la acest ultim aspect!

Titluri de stat (toxice) pentru toti romanii...

In conditiile in care statului roman ii este tot mai greu sa se imprumute la dobanzi "rezonabile" de pe pietele financiare interne sau internationale, s-a gasit se pare solutia salvatoare: certificate de trezorerie pentru tot romanul... care mai economiseste!

Iata opinia lui Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, privind oportunitatea introducerii populatiei printre investitorii in titluri de stat:

În cazul particular al finanţării deficitului bugetar, este nevoie într-adevăr şi de o diversificare a bazei de investitori în titlurile de stat româneşti, băncile având deja o expunere relativ ridicată faţă de stat. [...] Cred că includerea investitorilor de retail (populaţiei) în lista de investitori potenţiali în titluri de stat poate fi o idee bună, în condiţiile în care aceştia vor diversifica baza de investitori, contribuind şi la o cerere mai stabilă de titluri de stat. În momente de volatilitate în pieţele financiare, prezenţa investitorilor de retail în titluri de stat poate fi un factor de stabilitate.

Ce inseamna asta si unde este problema?

1. Pietele financiare au sanctionat si vor sanctiona tot mai aspru ineficienta guvernului, invalidand implicit asa-numitele masuri de reformare si modernizare a Romaniei. Cum? Prin solicitarea unor dobanzi tot mai ridicate si prin reducerea maturitatii.

2. Aceste fonduri de investitii (fie ca sunt banci comerciale sau de investiti, fonduri de pensii sau societati de asigurare) sunt destul de informate si au suficienta cultura economica ca sa vada riscul sistemic al acestor plasamente, deci... nu se pot lasa prea usor pacalite in continuare (decat daca gireaza vreun organism financiar international de tip FMI prin transele diferitelor acorduri de asistenta financiara).

3. Fiind data situatia, guvernul doar nu-si va sapa singur groapa prin reducerea ministerelor si a activitatilor parazitare pe care le dirijeaza! Iar solutia vine tot de la romanul de rand, mai putin informat si mai putin pretentios decat pietele financiare sofisticate. 

4. Sanse de a pacali exista! Daca au existat destui amatori pentru Caritas sau FNI, de ce n-ar fi si pentru un FNI al statului? unde mai pui - se spunea pana nu demult - ca statul nu poate da faliment, nu-i asa? De asemenea, exista sanse destule si pentru ca multi romani, dintre cei care mai castiga cate ceva, anticipeaza ca lucrurile vor sta si mai prost in lunile si anii care vor urma si incearca sa-si puna bani deoparte. Si pentru ca oricum dobanzile (pasive) ale bancilor sunt destul de scazute, statul poate veni cu o oferta cel putin interesanta pentru iluzionisti. Si ca sa para si mai atractiva, li se promite ca si pana acum un regim fiscal special: taxe zero pe veniturile din dobanzi, spre deosebire de cele bancare care sunt impozitate. 

Unde este problema? In opinia mea, statul mizeaza pe faptul ca romanii de rand sunt suficient de docili (sa nu spun altfel) incat sa accepte si dobanzi comparabil mai mici si maturitati mai mari. De asemenea sunt suficienti de lipsiti de educatie economica si experienta in operatiuni pe piete financiare incat sa-si vanda titlurile de stat detinute inainte de maturitate daca observa o inrautatire a situatiei economice. Iar la cum arata lucrurile in Romania si in lume, nici macar optimistii de la FMI sau BM nu mai pot spune ca vad progrese si totul este roz. 

De aici vine si exprimarea plastica a unora prin care vad romanul "un factor de stabilitate" pentru stat. Totusi, cand va fi si statul un "factor de stabilitate" pentru cetateni?

 P.S. Pentru cei care au urechi sa auda si ochi sa citeasca: titlurile de stat, emise nu numai de guvernul Romaniei ci de multe alte guverne, sunt mai toxice decat activele imobiliare ale anilor abia incheiati. Bine ar fi sa stati deoparte sau daca nu va puteti abtine, cumparati... dar cu masura! 

Tony Blair despre "succesurile" foreign aid

Fostul prim-ministru al Marii Britanii, Tony Blair, scrie un articol in Washington Post despre rezultatele exceptionale ale asistentei financiare externe... mai ales cele inregistrate de continentul african.

Incepe cu o incursiune de jumatate de secol in istorie, aratand cum Koreea de Sud s-a transformat din primitor de ajutor financiar extern in donator international...

"Fifty years ago, the scene in Busan, South Korea, would have been a familiar image of international aid: sacks of grain stacked precariously on a crumbling dockside. The backdrop would have been a country emerging from war and dependent on outside assistance to meet the most basic needs. But when national and development leaders gather in Busan this week to discuss the future of aid, they will see a very different place: the fifth-busiest commercial port in the world, transporting advanced technologies around the globe. This, writ small, is the Korean miracle — the transformation of a country from aid-dependent to aid donor."

Si apoi isi indreapta atentia catre progresele recente ale tarilor africane...

"Things are already moving in the right direction. While the West has experienced a decade of sluggish growth, emerging economies have taken up the slack — 19 economies, including eight in sub-Saharan Africa, more than doubled in size from 2000 to 2010. Meanwhile, health and education are improving. In just one example, 10 times more people were receiving treatment for HIV-AIDS from 2003 to 2008 than was the case a decade earlier. And while the Arab Spring has rightly received the world’s attention, the steady political change south of the Sahara could be as significant in the long term. In the 1980s there were three truly free elections in sub-Saharan Africa." 

Fiind totodata preocupat de o imbunatatire vizibila a nivelului de trai din Africa, el propune si anumite directii strategice pe care le voi comenta ulterior:

"All societies, no matter how wealthy, need governments that can deliver tangible improvements in the lives of their citizens and be held to account for the results."

"To strengthen governance, we should help governments to develop the capacity they need to deliver for their citizens."

"But the rich world has a role in opening up its markets and ensuring that global trade rules are fair."

Unde greseste fostul prim-ministru britanic?

In primul rand, cazul Koreei de Sud ar fi trebuit sa-l orienteze catre cu totul alte masuri de politica economica decat cele propuse in final. Pentru ca dezvoltarea acestei tari nu s-a bazat pe "intinsul mainii" pentru a primi de pomana ci pe baza reformelor economice luate de generalul Park imediat dupa 1960, in vederea deschiderii economiei asiatice catre comertul exterior si catre initiativa privata. Dupa nici doua decenii, Koreea inregistrase progrese economice importante, chiar daca Park nu se dovedise chiar ortodox in politica. De fapt, cele doua tari koreene sunt o dovada vie a faptului ca dezvoltarea economica nu este rezultatul planificarii centralizate si a marinimiei guvernului, ci doar al libertatii economice si pietei.

In al doilea rand, performantele inregistrate de continentul american nu sunt nici pe departe atat de rasunatoare. Iar daca exista cateva exemple de iesire din capcana saraciei, cu siguranta nu se datoreaza ajutorului extern, asa cum am explicat aici si aici.  

In al treilea rand, pentru ca stiinta economica are niste principii fundamentale pe care politicul nu le poate schimba dupa bunu-i plac. De exemplu, alocarea resurselor prin intermediul mainii vizibile, greoaie si coercitive a statului nu poate fi la fel de eficienta precum alocarea lor prin intermediul mainii invizibile si voluntare a pietei pentru un motiv simplu de inteles: lipsa proprietatii private si a preturilor libere fac imposibil calcului economic. Sau un alt exemplu: atunci cand guvernul tipareste bani cu nemiluita, preturile cresc, puterea de cumparare scade si are loc o redistribuire arbitrara a avutiei in societate. Si asa mai departe...

In al patrulea rand, daca guvernul vrea sa imbunatateasca viata supusilor sai ar trebui sa se abtina de a mai "face atata bine". Pentru ca guvernul pentru a  face un bine lui X trebuie sa-i faca automat un rau (de cele mai multe ori mai mare) lui Y prin faptul ca-l impoziteaza. De exemplu, pentru a-i oferi 400 de lei "subventie la caldura" lui Popescu, va trebui sa colecteze de la Ionescu ceva mai mult de 400 de lei... ca doar functionarul public insarcinat cu hartoagele subventionarii trebuie sa manance si el, nu-i asa?

In al cincilea rand, pentru ca nu piata libera pune stavila dezvoltarii comertului exterior al tarilor africane, ci tot guvernantii tarilor dezvoltate, prin instituirea a tot felul de bariere tarifare si netarifare in calea exporturilor africane.          

Prin urmare, sfarsitul asistentei financiare externe ar fi mai degraba atins prin liberalizarea relatiilor comerciale dintre tari decat prin intarirea rolului guvernelor si a interventionalismului.

PS: Iata ce spune Wikipedia despre PM Blair:

Lui Blair i se atribuie atât meritul cât și critica mutării Partidului Labourist către centru politicii britanice, folosindu-se termenul de "Noul Labour" pentru a distinge politicile sale pentru o piață liberă, spre deosebire de politicile colectiviste pe care partidul le propunea în trecut.

Politica internă a guvernului condus de Blair a presupus mărirea semnificativă a cheltuielilor publice pentru sănătate și educație și introducerea de reforme bazate pe economia de piață în aceste domenii. Mandatul lui Blair a dus la introducerea Salariului Minim Național, taxe pentru învățământul superior, și reforme constituționale precum devolution în Scoția și Țara Galilor.

Nu-i asa ca a ramas consecvent? Chiar daca persista in confuzii economice in ceea ce priveste economia de piata autentica...
  

Planurile cui sunt afectate de revenirea recesiunii?

Mai tuturor... si o sa ma explic!

In primul rand, ne strica noua planurile:
- pentru ca veniturile (salariale sau nu) nu au cum sa creasca, ci mai degraba vor scadea. De aici putem deduce ca nu vom avea decat a ne ajusta corespunzator deciziile de consum si economisire (daca mai avem de unde sa punem deoparte).

- pentru ca mediul de afaceri va reactiona prin restrangerea activitatii economice, iar cei aflati in somaj vor fi pusi intr-o situatie aproape imposibila de a se mai reangaja.

- pentru ca ne va "Paste chiar inainte de Craciun" mariri de taxe si impozite in ciuda tuturor garantiilor guvernantilor. Iar daca domniile lor vor vedea ca nici impozitarea indirecta (TVA, accize) nu da roade in sensul cresterii incasarilor bugetare, ce credeti ca vor face? Se vor indrepta catre impozitele pe proprietati si bunuri (mobile si imobile)... ca doar nu putem duce casa in paradisurile fiscale! Masina, mai da!

In al doilea rand pentru guvern si nu spun asta pentru ca ii port prea mult de grija, ci pentru ca tot pe noi ne va afecta:

- proiectia de deficit bugetar de 1,9% este de-a dreptul fantasmagorica! Pentru ca atunci ar trebui aplicat un set larg si coerent de masuri de austeritate la nivelul administratiei publice centrale si locale (stiti ca ei tot sustin faptul ca nu vor lua nici in ruptul capului de la "investitiile publice"). Mai pe scurt, o reducere drastica a cheltuielilor guvernamentale - pe partea lor de costuri operationale.

- chiar daca au tot marit fiscalitatea indirecta (de care vorbeam mai sus), datele INS arata ca mai tot consumul care este accizat puternic (tutun, carburanti, alimente) a inregistrat o scadere importanta in ultimele luni. Iata cum stau lucrurile:

Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în septembrie 2011, vânzările de alimente, băuturi, tutun au scăzut cu 3,7% ca serie brută şi cu 5,1% ca serie ajustată, cele de carburanţi s-au redus cu 10,1% şi respectiv 9,5%, iar comerţul cu produse nealimentare a fost cu 2,8% mai mic ca serie brută şi cu 2,1% ca serie ajustată.

Pe ansamblu, în septembrie comparativ cu aceeaşi lună din 2010, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul s-a redus cu 5% ca serie brută şi cu 5,2% ca serie ajustată.
În primele nouă luni, vânzările de alimente, băuturi, tutun au scăzut cu 8,1% ca serie brută şi cu 8,5% ca serie ajustată, cele de carburanţi s-au redus cu 3,5% şi respectiv 4,2%, iar comerţul cu produse nealimentare a fost cu 2,6% mai mic ca serie brută şi cu 2,5% ca serie ajustată. 

Adica, mai putine taxe incasate in raport cu cele estimate si pe care s-a construit proiectia bugetara a anului 2012.

- degeaba se vaita guvernantii (de la presedinte pana la ministrul Finantelor) ca rata dobanzii cerute de creditorii privati (interni si internationali) este exagerata (ca sa nu folosesc exact terminologia prezidentiala)! Vom vedea ca nu peste mult timp, guvernul se va imprumuta ca costuri si mai mari... tot pe seama impozitelor viitoare colectate! Pentru cei familiarizati cu teoria economica, ganditi-va la ce implicatii ulterioare va avea operarea echivalentei ricardiene!

Iar contextul actual in care se scalda Europa ne face si mai mult sa ne luam gandul de la crestere economica! Asa ca bine ca ai venit recesiune, poate asa ne vom mai trezi odata si vom deschide ochii criticii constructive (nu constructiviste)!