Allaire a explicat că viziunea neoliberală nu funcţionează sustenabil şi, în timp, un astfel de model economic creşte discrepanţele sociale şi oferă unei oligarhii o influenţă disproporţionată asupra scenei politice, având astfel mijloacele să-şi atingă obiectivele personale în dauna celor colective.
De asemenea, profesorul a criticat tendinta privatilor de a-si ajusta si organiza business-ul mizand doar pe strategia "termenului scurt".
„Modelul tipic „american“ de întreprindere cotată la bursă este prea aplecat spre performanţa pe termen scurt, prea expus în faţa „investitorilor“ avizi de randament şi de sporirea preţului acţiunilor. Aceste societăţi „model“ sunt prăzi uşoare, miei sacrificaţi pe altarul pieţelor financiare şi al operatorilor şi speculatorilor de toate felurile. Sub presiunea investitorilor nerăbdători şi a atacurilor (reale sau bănuite) ale vânzătorilor la vedere şi ale fondurilor speculative (numite în mod fals hedge funds, fonduri de risc), conducătorii acestor societăţi, bine remuneraţi tocmai pentru a nu opune prea mare rezistenţă, nu mai administrează decât pe termen scurt şi se consacră exclusiv măsurilor destinate a susţine creşterea profitului per acţiune şi a cotaţiei la bursă.
Cred ca pot fi facute cateva mentiuni punctuale pentru a demon(s)t(r)a inconsistenta logica a ideilor expuse:
1. in viziunea neoliberala (asa cum o numeste profesorul canadian), rolul statului se restrange semnificativ, in special la atributiile sale fundamentale. Prin urmare, in acest scenariu, daca unii oligarhi vor dori sa captureze statul pentru obtinerea de privilegii (engl. rent-seeking), vor constata cu stupoare ca statul nu prea mai are atributii in domeniul economic. Cu alte cuvinte, nu vor mai putea face din stat (si forta sa coercitiva de impartire de privilegii ale grupurilor de interese afiliate sau nu politic) instrumentul atat de necesar pentru a obtine castiguri... pe seama celorlalti contribuabili.
Repet, daca modelul economic construit pe principii liberale ar exista cu adevarat, scena politica nu ar mai fi atractiva pentru ca nu prea ar mai avea ce (privilegii) imparti, iar mogulii si oligarhii ar fi nevoiti sa isi construiasca averile spetindu-se sa satisfaca cat mai multi consumatori! Cu alte cuvinte, liberalismul economic si interventionismul (prezent mai peste tot) nu sunt ingrediente ale aceluiasi aluat.
2. Nu vad care este problema daca un businessman decide ca in strategia alocarii propriilor resurse economice sa mizeze pe termenul scurt si nu pe termenul lung. Din perspectiva drepturilor de proprietate, orice opinie cu privire modul cum altcineva isi aloca resursele (legitim dobandite) are un caracter pur subiectiv si fiecare este liber sa gandeasca cum ar face el mai bine. Dar de aici pana la a ajunge sa-i spui... ba chiar sa-l obligi.... sa actioneze mai degraba pe termen lung decat pe termen scurt, incalca orice urma de morala, sa nu mai spun de dreptul de proprietate.
In ceea ce priveste faptul ca fondurile speculative sanctioneaza lipsa performantei sau premiaza profitul, nu vad de ce ar trebui incriminate. Ele reprezinta de fapt barometrul starii afacerii respective si fac o treaba extrem de importanta de informare a actionariatul (mai mic sau mai mare) asupra calitatilor manageriale ale conducerii imputernicite.
Si ca tot veni vorba de termen scurt vs termen lung! Asa cum bine ati vazut: solutia (sper eu nu una reprezentativa si avizata a canadienilor) este mai mult stat! I s-o fi parand distinsului profesor ca masurile de politica economica luate de guvernele in functie sunt compatibile cu o strategie pe termen lung? Indiferent de continent sau orizont temporal?
Cu alte cuvinte ce partid politic va dori sa se sacrifice pentru binele pe termen lung al romanilor si nu va dori mai degraba sa indruge cateva masuri care amelioreaza sau chiar invioreaza situatia economica pe termen scurt cu scopul de a ramane la putere? Apoi, stiti ca este celebra sintagma: Ciocu' mic ca noi suntem la putere acum! Iar teoria public choice ne spune chiar mult mai multe despre meandrele concretului si pragmatismului politic!
Unde mai pui ca, in timp ce privatul risca propriul stoc de resurse economice, sectorul public nu risca nimic! El nu intra in faliment pentru simplul motiv ca are in tolba magica parghia fiscala! Si acum, in final, o intrebare retorica: nu-i asa ca guvernul poate gestiona la fel de bine si chibzuit banii supusilor sai ?! Prin "la fel de bine" inteleg sa urmeze exact preferintele individuale ale celor care au fost impozitati. Pentru ca in materie de agregare a preferintelor individuale ne lovim, nu-i asa, de o bariera logico-stiintifica insurmontabila!
Aaaa, era sa uit: evident ca actualul guvern s-a sacrificat si se sacrifica in continuare pentru modernizarea Romaniei! Dar nu e decat o "exceptia" necesara si suficienta pentru a confirma regula!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu