luni, 23 martie 2015

Noul cod fiscal. O fi (un pic) mai bine pentru Romania?!

Recent, am participat alaturi de Gabriel Biris la o emisiune la The Money Channel despre codul fiscal, oportunitati si limite ale acestuia. 



Motto: relaxarea fiscala e binevenita si necesara, dar trebuie compensata de multe alte masuri, dintre care cele mai importante sunt:

- tinerea sub control (si chiar restrangere daca ma gandesc numai la despagubirile frauduloase de la ANRP) a cheltuielilor bugetare pentru a nu permite derapaje de la tinta de deficit bugetar
- corelarea politicii fiscale cu cea monetara pentru a amplifica efectul de multiplicare in economie
- regandirea sistemului de control fiscal si inlocuirea prezumtiei si etichetei de evazionist ce predomina in mintea multor inspectori fiscali din Romania  

Detalii aici.

vineri, 27 februarie 2015

Raportul SAR: unde ne aflam pe curba Laffer?

Societatea Academica din Romania (SAR) se consolideaza pe zi ce trece intr-o voce academica tot mai ascultata! Ma bucur pentru cei de acolo, pe unii dintre ei cunoscandu-i personal si apreciindu-i pe masura. Recent a fost lansat raportul anual (detalii aici), un raport ce merita citit mai ales de guvernanti si de cei care vor la guvernare!

 Din punctul meu de vedere fraza zilei ar fi: "România are taxe mari, pe care însă nu le poate aduna în buget. Încasările statului din TVA, taxa care aduce cei mai mulţi bani, au scăzut în 2014 pentru prima dată în ultimii cinci ani, deşi consumul a crescut. Iar asta pentru că tot mai multe firme au recurs la diferite scheme de evaziune fiscală pentru a plăti mai puţini bani statului."



Cred ca este un bun subiect pe care sa-l includ la examenul de macroeconomie din vara! De abia astept sa vad cum studentii mei sunt mai destepti in ale economiei decat economistii Ministerului de Finante chiar daca nu-i indop cu modelele econometrice ce nu pot fi calibrate niciodata ex ante la comportamentul indivizilor in alocarea resurselor economice... Logica economica si principiile fundamentale ale actiunii mane sunt suficiente, la fel cum i-au fost lui A. Laffer atunci cand a creionat pe un servetel intr-un restaurant faimoasa sa curba!


PS: 

a)  SAR prezintă în Raport 12 soluții pentru România:

1. Ajustarea cotei unice și crearea de locuri de muncă prin simplificare fiscală
2. Buna guvernare rămâne cea mai bună strategie de creștere economică
3. Eficientizarea sistemului de achiziții publice
4. O anticorupție mai profitabilă și mai autonomă financiar
5. Descentralizare asimetrică cu geometrie flexibilă
6. Finalizarea priorităților în domeniul infrastructurii
7. Deschiderea pieței de energie regenerabilă pentru producătorii mici și foarte mici
8. Stoparea exodului creierelor din domeniul medical cu resurse existente
9. Deplasarea fondurilor europene din agricultură de la consum spre investiții
10. Introducerea unui sistem flexibil de redevențe care să împace nevoile bugetului cu necesarul de investiții
11. Securizarea activității agricole în scopul creșterii productivității
12. Politica de colectare a taxelor trebuie să treacă de la penalizare la stimulare

Ofer studentilor un punct in plus la testul din saptamana a 6-a daca identifica corect cate dintre cele 12 puncte sunt solutii concrete si cate sunt deziderate socio-politice! 

b) Mi-ar placea si m-as implica 100% daca universitatea de prestigiu la care lucrez ar decide intr-o zi sa ia locul SAR prin oferirea unor studii stiintifice si rapoarte anuale pertinente privind starea economiei romanesti, pentru ca resurse umane avem!  

luni, 9 februarie 2015

Meniu la Business Lunch: starter - FMI si guvernul, fel principal - Romania si libertatea economica, desert - creditele in CHF

Am fost invitat saptamana trecuta la Money Channel pentru a discuta despre recentele negocieri ale guvernului Romaniei cu FMI, despre cat de bine sta Romania in clasamentul Libertatii Economice si, nu in ultimul rand, despre soarta celor care au contractat credite in CHF. Detalii aici

joi, 18 decembrie 2014

Analizand ideile economice ale viitorului presedinte Klaus Johannis

Am participat marti la o emisiune la Money Channel in care s-au dezbatut ideile presedintelui ales Klaus Johannis prezentate in cartea autobiografica "Pas cu pas". Citind aceasta carte, am realizat ca desi a devenit recent liberal cu acte, gandirea sa reflecta destul de fidel abordarea clasic-liberal a statului minimal. In plus, din paginile cartii, razbate clar filosofia de baza a liberalismului romanesc "Prin noi insine!"... Detalii aici.

duminică, 14 decembrie 2014

Raspunsul meu adresat Victoriei Stoiciu. Subiect salariul minim

In urma cu cateva zile, doamna Victoria Stoiciu a postat pe Contributors comentariul sau pe marginea scrisorii noastre deschise avand ca tema salariul minim. Textul integral il gasiti aici.

In continuare, puteti citi raspunsul meu la cateva din comentariile sale, publicat de asemenea pe site-ul respectiv la sectiunea comentarii:

Stimata d-na Victoria Stoiciu,

mentionez inca de la inceput ca sunt unul dintre semnatarii scrisorii cu pricina. Va multumesc in numele colegilor pentru aplecarea atentiei dvs catre cele scrise de noi. Va multumesc totodata pentru comentariile critice la adresa ideilor expuse de noi pentru ca, nu-i asa, critica constructiva este absolut necesara omului de stiinta preocupat de gasirea adevarului stiintific pentru binele sau si al societatii in care traieste.

Imi permit - daca sunteti de acord - sa pornim in discutia noastra virtuala de la niste ipoteze de lucru cu care sper ca putem fi de acord:

1. salariul este un pret platit de angajator (purtatorul cererii) pentru munca prestata de angajat (purtatorul ofertei de munca) in conditiile unor negocieri purtate liber.

Comentariul meu la aprecierile dvs: daca angajatul este de acord si semneaza ca vrea sa fie "exploatat" (dupa cum spuneti dvs) de ex. pentru suma de 500 lei, care ar fi caderea dvs sa spuneti ca este inacceptabila incheierea unui astfel de contract, in ciuda acordului explicit al ambelor parti? In calitate de tert (chiar si economist fiind), eu nu pot aprecia ex-ante valoarea muncii acelui individ oricat de mult mi-as dori. Pentru simplul motiv ca nu stiu nici abilitatile reale ale angajatului, nici alternativele acestuia de angajare, nici disponibilitatea de plata a patronului pentru munca ce urmeaza a fi facuta.

Va rog sa nu ma interpretati gresit: NU sustin ca o astfel de suma este suficienta macar pentru a acoperi traiul zilnic!!! Insa in calitate de formatori de opinie (fiecare la locul lui in societate), trebuie sa analizam obiectiv lucurile. Credeti ca daca angajatul ar fi avut si/sau stiut de o alta alternativa de angajare in alta parte (unde munca lui sa fie apreciata la o valoare mai mare) ar mai fi fost dispus sa se lase exploatat de acel patron pentru 500 lei. Rezonabil este sa prezumam ca raspunsul este NU. Prin urmare, nu spun ca angajatul respectiv ar trebui sa-i ridice statuie patronului sau, dar trebuie sa recunoasca macar ca este "raul cel mai mic" pentru el.

Puteti opina ca ar fi mai bine sa stea degeaba si sa primeasca ajutor social de cca. 300 lei decat sa munceasca 21 zile pentru 500 lei cat am exemplificat eu anterior. Da, ar putea. Dar decizia aceasta trebuie sa-i apartina DOAR lui, nu noua, in functie de preferintele si stringentele sale si nu de aprecierilor noastre subiective - pentru ca atunci am iesi de pe taramul pozitiv al stiintei si am intra (vrem nu vrem) in zona normativa a judecatilor de valoare.

Retineti inca un lucru important referitor la ceea ce am spus mai sus: poate presupuneti ca patronul are o putere de negociere mai mare in raport cu potentialul angajat! Este foarte probabil, mai ales acum in perioada de recesiune prelungita cu o rata a somajului ridicata. Dar nu poate da nimeni vina pe patron cu privire la acest lucru! Si va explicati destul de simplu. Insa va ofer un argument suplimentar sa vedeti ca situatia patronului nu este asa de roza precum pare: cand isi vinde produsele pe piata se va confrunta la randu-i cu o multitudine de clienti care sunt foarte pretentiosi, care vor sa cumpere produsul (realizat si cu munca angajatului respectiv) doar daca ii dai discount mai mare decat magazinul vecin etc. Prin urmare, daca intelegem ca de fapt patronul este cel care se afla in menghina preturi - costuri de productie, vom putea desprinde faptul ca preturile determina costurile si nu invers. Daca populatia - prin deciziile de cumparare in functie de venit - impune patronilor preturi mai mici, tot la fel patronii atunci cand vor achizitiona materii prime vor fi nevoiti sa liciteze preturi mai mici, sa cumpere forta de munca mai ieftina sau, in ultima instanta, sa substituie munca cu capital tehnic.

Va ofer un exemplu empiric destul de usor de urmarit: in conditiile in care procesul de creditare de la banci facilita oamenilor achizitionarea de case, pretul acestora crestea substantial de la o luna la alta. La randul lor intreprinzatorii din domeniu erau atrasi de mirajul construirii de case si al profitului. Dar pentru asta aveau nevoie de factori de productie mai multi (materiale de constructii, forta de munca, utilaje etc). Probabil va aduceti aminte cum crestea pretul cimentului, fierului. La fel se intampla si cu salariile cerute de angajati, indiferent ca aveau sau nu calificarea necesara. De ce? Simplu. Pentru ca fiind din ce in ce mai putini disponibili pe piata, puterea lor de negociere crestea. Evident ca si patronii mareau pretul caselor scoase la vanzare, dar ceea ce vreau eu sa va fac sa intelegeti este tocmai dinamica si interconectivitatea dintre cele doua piete (cea a bunurilor si cea a factorilor de productie). Nu degeaba spunem in economie ca cererea de munca deriva din cererea de bunuri!!!!  

2. salariul minim (la fel ca orice alt pret minim) este in mod aprioric peste nivelul stabilit in mod liber pe piata.

Daca lucrurile nu ar sta asa, atunci va intreb la ce bun salariul minim?! Va sigur ca daca salariul minim ar fi stabilit la 300 lei lunar, interventia guvernului nu va produce nicio modificare a salariilor existente pe o piata libera (in care salariul este agreat liber intre parti fara raportarea la o limita artificiala a guvernului).

Dupa cum bine stiti, costul total cu salariul minim al unui angajat nu este  suma neta  de 636 lei oferita angajatului, ci 1044 lei (net + toate contributiile virate de firma la stat. Daca salariul minim brut garantat in plata va creste la 1050 lei - cum doreste guvernul - anvelopa salariala totala ce trebuie suportata de patron este 1292 lei, adica cu 248 lei mai mult decat in prezent (la nivelul unui an, efortul suplimentar este de 2.976 lei cu acel angajat).

Iar daca acceptati functionarea legii cererii, veti intelege cu usurinta de ce atunci cand un pretul unui anumit factor de productie (cu o  valoare data a productivitatii marginale) creste, cumparatorul- patron va incerca substituirea lui cu un altul relativ mai ieftin. La acelasi salariu acordat, va prefera pe cel ce are o productivitate mai mare. Tocmai de aceea spuneam noi in scrisoare ca salariul minim nu mareste veniturile celor angajati si care au productivitatea cea mai mica, ci ii face mai degraba someri. Iar exemplele celor afectati continua cu tinerii fara experienta, cu etniile discriminate etc. Inchipuiti-va spre exemplu, un rrom care doreste sa se angajeze chiar pentru un salariu de 500 lei (stiind ca nu are experienta, dar si pentru ca este constient ca poate fi obiectul unei discriminari negative pe piata muncii). Singura lui modalitate de a se promova - si a-i fi un pic mai bine decat asistat social - este sa-i ceara  patronului un salariu mai mic decat un angajat de etnie majoritara care cere sa spunem 636 lei. Daca ar fi discriminat, patronul ar fi trebuit sa suporte din buzunar diferenta de 136 lei drept cost al discriminarii. Ce se intampla daca statul obliga patronul sa plateasca 636 lei pentru munca unui angajat, indiferent ca este majoritar sau minoritar? Ii reduce patronului costul discriminarii la zero.

Dar substituirea poate fi facuta si cu elemente de capital tehnic fix. In masura posibilitatilor, patronul nostru, presat de preturile mici cerute de clienti si de nevoia de a supravietui pe piata, va incerca inlocuirea muncii care a devenit artificial mai scumpa (fara un plus de productivitate) cu utilaje, tehnologii care sa faca acelasi lucru. Prin urmare, noi spunem ca nu este inelastic la dinamica salariului pentru ca nici piata nu este inelastica la pretul practicat de el pe piata.
Sau poate fi sacrificat pur si siplu locul de munca. Este decizia individuala a patronului si nu indraznesc sa-i spun eu ce sa faca pentru ca nu se cade si pentru ca nu am niciun drept so fac. Eu pot insa sa constat si sa analizez comportamentul sau si trebuie sa recunoastem amadoi ca (in mod cert) nu vom asista la cresterea numarului angajatilor sai.

Daca am putea creste artificial salariile oamenilor fara a tine cont de legitatile economice fundamentale, eu cred ca n-ar trebui ca guvernul sa se limiteze doar la 1050 lei pentru ca in fond plusul net este de doar 141 lei, oricum insuficienti pentru acoperirea cosului lunar de consum. Incercati sa va imaginati cum guvernul va creste de la 1050 lei la 2050 lei, apoi la 3050 lei, 4050 lei... pentru a ajunge din urma salariul minim al tarilor dezvoltate. Tot vrem sa ajungem la nivelul lor, nu-i asa? Exercitiul pe care vi-l propun nu trebuie considerat lipsit de utilitate practica, ci din contra. Ne ajuta pe toti sa intelegem cum stiinta economica este necrutatoare fata de erorile de logica (vorba lui Thomas H. Huxley).  

Ar mai fi multe lucruri de spus si analizat. Totusi, nu pot sa inchei fara sa spun urmatorul lucru. Desi ar putea parea o masura buna in ochii multora, in ochii economistilor lucrurile se vad altfel nu pentru ca noi, economistii, vrem sa fim impotriva poporului, ci pentru ca noi intelegem poate mai bine efectele pe termen scurt cat si pe cele pe termen lung, efectele asupra celor vizati cat si asupra celor care nu se vad, ca sa-l citez pe F. Bastiat.

In final, manat de dorinta sincera de a avea in continuare o dezbatere deschisa si specifica tinutei academice, imi permit sa deschid o punte a solutiilor ce ar putea fi acceptate de toti, indiferent ca sunt sau nu impotriva salariului minim. Daca suntem cu adevarat preocupati de binele celor napastuiti (cum i-am numit eu in titlul articolului postat pe blogul personal), exista solutii mai bune decat cresterea salariului minim: introducerea unei deduceri fiscale suplimentare pentru cei ce venitul salarial sub nivelul XXX astfel incat sa le creasca veniturile nete cu 141 lei (diferenta exacta dintre 636 si 777 lei salariile nete prezent si viitor).

Iar daca guvernul si apologetii sai nu vor dori acest lucru (ceea ce nu vreau sa va surprinda), va veti da seama ca de fapt nu le pasa de cei multi si napastuiti pe umarul carora plang, ci doar de finantele bugetului de stat! Nu-i asa ca e bine sa faci bine, dar sa fie pe spatele altuia?!