Pentru mine nu este deloc surprinzator sa aud astfel de remarci, inclusiv din gura unuia dintre cei care "au prezis" criza economica. Incep prin a face un scurt demers epistemologic in intelegerea "idealului neinteles" (vorba lui A. Rand) numit CAPITALISM. Voi proceda apoi la ilustrarea unor institutii si aranjamente sociale care exista in societatea actuala. In final va voi lasa sa deduceti singuri daca intr-adevar actualmente este vorba de capitalism si de endogenitatea fortei autodistructive.
Pasajele ce urmeaza sunt desprinse din cartea "Economia de piata. Fundamentele institutionale ale prosperitatii" pe care am scris-o inpreuna cu cativa colegi si prieteni.
Capitalismul este sistemul social fondat pe instituţia proprietăţii private; este aranjamentul instituţional al
cooperării sociale deoarece piaţa nu înseamnă decât schimburi voluntare, deci cooperare socială. Simpla trecere în revistă a ceea ce presupune economia de piaţă demonstrează de ce capitalismul nu este nici „sălbatic”, nici „domestic”, ci doar aranjamentul instituţional al proprietăţii private şi al regulilor dreptului privat. Capitalismul este un sistem al libertăţii care începe şi se încheie cu instituţia fundamentală a societăţii umane, şi anume dreptul de proprietate privată. De aceea, capitalismul, ca sistem eminamente de piaţă, apare ca unic aranjament instituţional just, deoarece se bazează pe cooperare socială şi nu pe forţă şi coerciţie. Piaţa nu este condusă de cineva anume, ci numai de regula dreptului de proprietate privată, ea semnifică un sistem participativ de societate în care fiecare e respectat pentru că nimeni nu e personal favorizat. „Sălbatice” nu pot fi decât furtul, exproprierea proprietăţii legitime, agresiunea şi exploatarea, de unde rezultă că ceea ce este sălbatic nu poate fi numit capitalism. De altfel, nu capitalismul, ci socialismul este cel care a luat naştere prin violenţă şi constrângere etatistă, prin exproprierea proprietăţii private care a ucis zeci de milioane de oameni paşnici, în numele unei utopii împotriva firii...
Mai simplu spus, capitalismul reprezinta de fapt...ordinea proprietatii private. In paranteza fie spus, acesta este si titlul - foarte inspirat - pe care prietenii de la Institutul Mises Romania l-au ales pentru revista lor online.
Sa luam cateva exemple de organisme, institutii sau aranjamente sociale care ne inconjoara si sa vedem daca au ceva in comun cu ordinea capitalismului si a dreptului de proprietate privata.
1. Banca Centrala - detine monopolul baterii de moneda si se afla la discretia statului. Un sistem capitalism 100% presupune abandonarea acestui organism in favoarea concurentei bancare private - adica baterea de moneda (marfa) sa se faca in regim privat.
2. sistemul bancar actual si practica rezervelor fractionare - un sistem capitalism autentic ar presupune intoarcerea la sistemul rezervelor de 100% si la separarea activitatilor bancare de depozitare (ca serviciu contra-cost) si creditarea (idem). Despre free-banking si o piata eminamente privata puteti citi mai multe in limba romana in cartea amintita, pe www.ecol.ro sau pe www.mises.ro.
3. un stat/guvern extrem de expandat care-si aroga tot mai multe functii n economie... S-a trecut intr-un interval de un secol de la functia protectiva la tot mai multe atributii redistributive (ia de la unii si da altora) si asa-numitele functii productive (statul face drumuri, statul face spitale, statul face si desface mai tot in economie). Din perspectiva capitalista (clasic-liberala), rolul statului ar trebui sa fie unul minimal, redus la functia de baza si anume cea a protejarii drepturilor de proprietate si la aparare nationala (cu toate ca acum nu se mai pune aceasta problema la fel ca in termenii anilor 1800).
Practic, in prezent cele mai multe economii consolidate se confrunta cu o pondere a statului in economie din ce in ce mai mare, chiar depasind 50% din GDP. Este acesta semnul capitalismului?
4. Educatia - un domeniu al statului si controlat aproape generalizat de stat. Sfera privata - daca este lasata sa existe - este dupa chipul si asemanarea - celei de stat. Vezi aici materialul pe care l-am prezentat pe tema educatiei si reformei din acest domeniu.
5. Sanatatea - un alt domeniu in care statul dicteaza ce si cum... evident spre binele si sanatatea noastra. Ar putea spune cineva ca e de fapt privatizat de facto atata timp cat platim spagile de rigoare. Da, intr-un fel e privat: daca nu ai bani, statul iti garanteaza ca poti muri in spitalele lui! Dar acesta nu mai intrain sfera sanatatii omului... ci e vorba de oferirea unor servicii mai degraba funerare.
6. Pensiile - de la Bismark incoace, de acest domeniu s-a agatat statul ca raia de broasca... pentru ca este de fapt o schema Ponzi din care statul castiga pe seama noastra, a contributorilor. Militand pentru solidaritatea intergenerationala, guvernantii dau acum din coate pentru ca sporul demografic nu-i mai ajuta sa mai rostogoleasca minciuna intitulata "bugetul asigurarilor sociale".
7. lista poate continua mult si bine... imi vin acum in minte noianul de agentii si autoritati - cu parghii parafiscale - care ne tot ingradesc orice initiativa antreprenoriala.
Au aceste lucruri ceva in comun cu capitalismul?
ps1: cata dreptate a avut Ayn Rand in cartea sa "Capitalism - the unknown ideal" cand spunea ca orice incercare de a combina capitalismul cu practici socialiste va fi sigur in detrimentul primului. Asa ca in loc de capitalism, traim un soi de socialism cu fata ceva mai umana decat cea inchipuita de Marx.
ps2: Marx a avut dreptate cand a spus ca acest sistem capitalism se autodistruge... insa atunci cand e manipulat si corcit de socialistii erei noastre.
ps3: va recomand cu caldura postul prietenului meu Bogdan Glavan "despre sfarsitul ideilor proaste"
Din pacate este greu sa distingem capitalismul de socialism atata vreme cat nu stim ce inseamna si ce presupun. (ma refer la oamenii de rand)
RăspundețiȘtergereCeea ce se numeste acum in mod fraudulos capitalism, este o alta forma de socialism (cei drept, cu cateva elemente de capitalism).
Socialismul pur, cel marxist ortodox, nici nu poate exista, dovada se gaseste in istoria Rusiei de dupa primul razboi mondial care a fost nevoita sa aduca cateva reglementari. Socialismul pleaca de la premiza egalitatii oamenilor intre ei, avand in vedere ca unii detin mijloace de productie si altii nu, atunci au trecut toate mijloacele de productie in proprietatea comuna. Socialismul se bazeaza pe proprietatea colectiva/publica/comuna.
Socialismul de tip comunist si social-democrat, pot fi analizate in cazul Germaniei de Vest (social-democrat) si Germaniei de Est (comunist) in care s-a dovedit ca este mai bine sa guvernezi un stat cu un regim cat mai apropiat de capitalism.
Bunastarea oamenilor de rand, care sunt guvernanti in stil socialist, este data in mare masura de piata neagra si de practicile ilegale. Este ceva natural, dorinta oamenilor de a trai mai bine si asta poate fi realizat daca proprietatea privata exista.
Dupa cum spunea Hans-Hermann Hoppe despre ce s-a intamplat in cazul tarilor din Europa de Est care au devenit comuniste "Oamenii vor deveni altii, cu alte abilitati si, daca dintr-o data politica s-ar schimba si capitalismul ar fi reintrodus, ei nu s-ar putea reintoarce imediat la vechile lor personalitati si nu si-ar putea redobandi spiritul productiv, nici macar daca ar dori-o". Vreau sa atrag atentia asupra ceea ce se intampla in prezent, mentalitatea colectiva este afectata de fostul regim in care coruptia insemna pentru omul de rand o inbunatatire a nivelului de trai ... aceasta mentalitate nu a disparut si efectele le vedem zi de zi.
Socialismul se plieaza perfect pe defectele maselor de oameni. Dorinta de a fi egal, dar incapabili de aceasta egalitate ... si mai este nevoia ascunsa a oamenilor de a fi condusi, foarte multi dintre noi suntem facuti sa fim condusi si dorim sa se ia cat mai multe decizii in locul nostru.
Socialismul pur nu poate exista, dar nici nu poate disparea complet, pentru ca nu este ceea ce ne dorim. Vrem ca statul sa se implice in viata noastra, vrem sa ne dea pe gratis sanatate, educatie, pensie, subventii, ajutor social ... dar nu stim ca toate acestea nu sunt pe gratis.
Minunat subiectul deschis, ii multumesc autorului pentru articol.