Relatari dure din Grecia secolului XXI

As mai putea intitula acest post si "Atentie, romani! Nu radeti... pt ca se ia!" Ceea ce este publicat intr-un material din WSJ pare desprins din vremuri foarte indepartate. Dar, surpriza! Este chiar Grecia zilelor noastre, o tara prabusita din mai toate punctele de vedere. Cititi-l cu luare aminte!

Iata un extras: "For decades, Panagiotis Triantafyllopoulos worked in Athens as a printer and graphic designer, most recently making slick packaging for multinational drug companies. Now the 54-year-old spends his days gathering firewood, tending chickens and preparing for the olive harvest in this hillside village in southwestern Greece. Unable to find a job more than two years after he was laid off, Mr. Triantafyllopoulos felt he had little choice but to return to his birthplace here this past summer and try to survive on what he can glean from his family's small plot of land. "I'm a nouveau poor," said Mr. Triantafyllopoulos, who went to Athens as a teenager in 1975, part of a wave of young people moving from Greece's agricultural hinterland to its cities. "It was a difficult decision to come back. We had dreams of something bigger."

Aceleasi vise le-au avut si probabil inca le mai au multi romani. Insa, parca distanta dintre vis si realitate devine tot mai mare. Tocmai de aceea este bine ca noi sa incetam sa mai ignoram importanta votului electoral   si sa ne mai lasam in continuare pacaliti de acei politicieni care vad gogosi peste gogosi... ca doar nu-i doare aluatul! Atfel directia e una singura: sa ingrosam randurile celor care se intorc in mediul rural, la autoconsum si sistemul economiei arhaice. 

PS: recomand cu caldura sa cititi postul De ce vand politicienii gogosi? al prietenului meu Bogdan Glavan.

Joaca de-a predictia. Cazul cursului de schimb

Presa economica romaneasca nu conteneste sa aplece urechea la tot felul de prezicatori si prezicatoare - ba analisti, ba MBA-isti, ba finantisti, ba chiar neavizati - cu privire la cum va evolua cursul de schimb al euro, la rata de crestere economica in anul sau trimestrul ce vine etc.

Iata un exemplu recent: "Estimam un curs mediu in decembrie de 4,55 lei/euro si o crestere medie de 0,5%. Cel mai rau scenariu indica un curs de 4,7 lei/euro si o usoara recesiune, de -0,1%", a declarat vineri..." un filosof autohton al cursurilor valutare.

Si analiza continua cu o ilustrare grafica:

 Evident ca pentru orice om cu scaun la cap superioritatea si emfaza manifestata de acesti "nostradamusi" ai epocii noastre ar trebui sa tratata daca nu cu dispret , macar cu reticenta. In orice caz nu trebuie sa te iei dupa prescrierile acestora in alocarea propriilor resurse, chiar daca predictiile deriva dintr-o modelare economica "riguroasa". Pentru ca, in realitate, prezicerile lor nu au nimic stiintific. Evidenta ex-post ce arata mai mereu ratarea predictiei nu-i face pe acesti analisti sa plece capul si sa-si vada limitele firesti. Limite pe care chiar stiinta economica le are in aceasta privinta. Diferenta este ca, spre deosebire de ei, stiinta economica nici macar nu se bazeaza pe astfel de tinte. Iata de ce!

Cursul de schimb al leului (de exemplu) in raport de o alta moneda (euro) este dat de raportul dintre puterile de cumparare, adica de cantitatea de bunuri si servicii ce poate fi cumparata cu un leu, respectiv cu euro. Iar puterea de cumparare a monedei depinde, la randu-i, de nivelul preturilor din economie. Daca, spre exemplu, preturile in Romania cresc, atunci cu un leu putem cumpara mai putine bunuri, ceea ce inseamna o reducere a puterii de cumparare a monedei nationale. Ca efect, leul devine "mai slab" in fata altor monede, precum euro. Adica, economic vorbind, se depreciaza. Sintetizand, cursul de schimb al leului este invers proportional cu evolutia preturilor din Romania si direct proportional cu evolutia preturilor in UE(M).    

Prin urmare, toti acesti prezicatori ar trebui sa detina ex-ante (in To) informatii cu privire la cum vor evolua preturile in T1. Adica, de fapt, in momentul prezicerii ei stiu exact cum vor evolua preferintele consumatorilor si cererea pentru diferite bunuri, cum vor evolua preturile resurselor si productia de bunuri oferita pe piata romaneasca si europeana, cum vor evolua exporturile si importurile, cata emisiune monetara va face BNR respectiv BCE, cate investitii straine (directe, de portofoliu etc) vor intra in Romania, cate investitii straine vor fi lichidate, cati bani vor fi trimisi de capsunari, cu cati bani vor pleca turistii romani in concediul din afara  samd. Iar acestia sunt doar cativa dintre factorii care influenteaza raportul dintre leu si euro. Or fi auzit ei oare de limitele cunoasterii, de unde deriva firesc cunoasterea limitelor? Pare-se ca nu.

Iar jocul scenariilor optimist vs. realist vs. pesimist devine asadar mimat pe scara larga, de la FMI pana la Asociatia Analistilor Financiar-Bancari din Romania. Va mai aduceti aminte cand venea Fondul si estima o crestere de doar 3,5% din cauza unei confluente de factori perturbatori "conjuncturali", interni si externi. Si mereu, cand revin in Romania, progozele sunt  tot mai pesimiste. In fine, sunt multe exemple de dat, dar ce ne mai mira?! 

Just for the record: un singur economist, fiindu-mi profesor prin anul III de facultate, a reusit sa prezica cu o precizie de ceasornicar cursul valutar al leului. Desi, ratiunea imi spunea ca e ceva in neregula, m-am alaturat totusi idolatrizarilor economice venite din partea colegilor mei. Nu a trecut insa mult timp si am aflat ca profesorul nostru, de altfel distins si respectabil economist, era membru in Consiliul de Administratie la BNR. Si am coroborat imediat cu ceea ce stiam: ca politica in domeniul cursului este flotare..... ceva mai controlata!    

Dupa educatie, (re)vine reforma sanatatii!

Motto: Toti ar vrea sa traiasca pe cheltuiala guvernului, 

de parca n-ar sti ca guvernul traieste pe cheltuiala cetatenilor sai.

Vrem, nu vrem, va trebuie sa trecem in curand si peste o noua reforma a sistemului public de sanatate; una care va creste vizibil costurile directe suportate de populatie, intitulate nefericit coplata. De ce nefericit si iluzoriu? Pentru ca nu statul plateste o parte si noi o parte, ci noi suntem cei care suportam totul: direct prin "coplata" si indirect prin "contributiile obligatorii". Iar daca e sa fim corecti pana la capat si sa avem in vedere dimensiunea reala a poverii, putem adauga la costurile directe si "atentiile" de rigoare atunci cand apelam la sistem!    

Si... pentru ca pare sa fie o noua reforma "de forma", am incercat sa creionez cateva directii si masuri care ar putea, din punctul meu de vedere, sa ne insanatoseasca "Sanatatea" si sa ne diminueze in timp costul serviciilor medicale. Fara speranta de a gasi ecouri la nivelul factorilor decizionali, ci mai degraba cu speranta ca fiecare dintre noi va intelege, pana la urma, ca statul nu se poate ingriji mai bine de sanatatea noastra decat o facem noi insine...

O radiografie a prezentului 

Actualul sistem de sănătate este un hibrid între "mult" public şi "putin" privat, care funcţionează în dauna financiară şi medicală a oamenilor. Toţi cei care au un loc de muncă plătesc lunar 10,7% din salariu la fondul de asigurări obligatorii de sănătate, iar în situaţiile de îmbolnăvire sunt nevoiţi să plătească alţi bani, fie şpăgi în spitale, fie tarifele din clinicile particulare. Atunci când apelează la serviciile publice, aproape că nu există român să nu fi trecut cel puţin o dată prin situaţia de a fi ignorat, dacă nu dă şpagă medicului, sau tratat cu neglijenţă, dacă nu a dat suficient.

Realitatea nefastă este că românii, fie ei tineri sau vârstnici, sunt doar în ghilimele beneficiarii sistemului medical, aşa cum miniştrii sănătăţii nu au fost decât în ghilimele managerii acestor sisteme. Reforma trebuie să facă sistemul sanitar să lucreze pentru viaţa românilor, nu pentru bunăstarea birocraţilor ori a afaceriştilor conectaţi la bugetul statului. Pentru aceasta, însă, românii trebuie să devină cu adevărat, în cel mai economic sens cu putinţă, acţionarii unităţilor sanitare, iar managementul să se mute de la nivelul politic al ministerului, la nivelul local, economic, al fiecărei unităţi sanitare.

Singura soluţie sănătoasă pentru însănătoşirea sistemului sanitar este funcţionarea acestuia în concordanţă cu principiile economiei de piaţă, prin deschidere comercială şi chiar înlocuirea sistemului public de sănătate cu sistemul privat. În felul acesta, sistemul de sănătate va fi centrat pe adaptarea la cerinţele oamenilor. Diferenţele între sistemul public şi sistemul privat sunt substanţiale. În sistemul public, directorul spitalului se concentrază să respecte mai întâi directivele şi planurile ce vin de la minister. În vreme ce directorul spitalului de stat acordă atenţie nu atât pacientului, cât directivelor şi planurilor ministeriale, managerul din sistemul medical privat nu are alt patron decât pacientul său – clientul său. Iar in functie de cat de bine reuseste sa-l serveasca in comparatie cu competitorii, atat de mult il va avea drept client.

În România, peste 350.000 de oameni beneficiază deja de avantajele serviciilor private de sănătate, iar numărul lor este în continuă creştere. Totuşi, ei plătesc taxe paralele, pentru menţinerea în viaţă a sistemului public. Dacă adăugăm şi problema „atenţiilor” date medicilor din spitalele de stat, deja avem imaginea unei privatizări „informale” generalizate a sănătăţii, însă una malignă. Sistemul public de sănătate actual şi-a etalat limitele în sfera performanţelor, toate în dauna celor pe care ar trebui să-i însănătoşească. De aceea, deschiderea comercială şi chiar înlocuirea sistemului public de sănătate cu sistemul privat a devenit o urgenţă. Prin urmare, autonomia financiara a unitatilor medicale, indiferent de proprietate, este vitala pentru sanatatea romanilor. Dezvoltarea neîngrădită a asigurărilor private de sănătate trebuie să reprezinte abordarea de bază.

Bineînţeles, asigurările private de sănătate nu vor rezolva problema spinoasă a preţurilor medicamentelor. În prezent, în România, medicamentele sunt cel puţin la fel de scumpe precum în ţările bogate. Deşi există farmacii la tot pasul, ceea ce arată că afacerile cu medicamente sunt rentabile, preţurile medicamentelor continuă să reprezinte un obstacol pentru sănătatea oamenilor. Practica medicamentelor compensate nu a diminuat acest obstacol ci, dimpotrivă, l-a amplificat de la an la an.

Ruperea cercului vicios în sistemul de sănătate înseamnă inclusiv rezolvarea acestei probleme a accesului oamenilor la medicamente. Problema producţiei şi a distribuţiei de medicamente îşi are sursa tot în rigidităţile sistemului, în alianţa de interese privind certificarea agenţilor din domeniu. Medicamentele sunt atât de scumpe deoarece, ca în orice sistem dominat de discreţionarismul statal, exista o lista scurta de privilegiati in producţia, importul si distribuirea medicamentelor. La adăpostul necesităţii de reglementare si certificare, se ascund afaceri oneroase pentru cateva firme care isi impart piata, aproape familial, cu ingaduinta din partea ministerului. Avem nevoie de stimulente transparente pentru producătorii de medicamente, pentru a încuraja producţia şi concurenţa şi în acest domeniu, astfel încât preţurile medicamentelor de bază să fie suportabile de tot românul. În acelaşi timp, prin regândirea sistemului asigurărilor de sănătate avem în vedere mai multă rigoare şi responsabilitate în planul asumării costurilor, potrivit principiului economic şi etic „beneficiarul plăteşte”.


Proiecţia unui viitor „mai bun”

Vom încerca în cele ce urmează să creionăm un alt aranjament instituţional în domeniul sănătăţii, pornind de la câteva principii fundamentale: (a) sănătatea este un bun privat, nu public; (b) cel puţin în România, statul a dovedit incapacitate de a gestiona transparent şi eficient sistemul medical existent; (c) pe cale de consecinţă, alocarea resurselor în acest domeniu trebuie lăsată la nivelul individului şi familiei şi scoasă de sub tutela statului; (c) în vederea asigurării solidarităţii sociale, statul va continua să furnizeze – cel puţin temporar – un număr restrâns de servicii medicale pentru întreaga populaţie.

Măsurile esenţiale în reformarea acestui sector sunt:

a) eliminarea contribuţiilor obligatorii de 10,7% din salariu (cumulat angajat şi angajator) şi înlocuirea lor cu o contribuţie de solidaritate de 2% aplicată salariului brut.

Ø În baza unor estimări preliminare, acest procent permite colectarea unor fonduri băneşti de aprox. 235 mil Euro, care să asigure finanţarea publică a două paliere de servicii medicale, importante din punct de vedere social: pe de o parte, asistenţa medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, iar pe de altă parte, a asistenţei medicale secundare oferite în spitalele judeţene.


b) rolul Ministerul Sănătăţii:

Ø va continua programele de prevenire, supraveghere şi control privind bolile transmisibile şi a epidemiilor cu pondere semnificativă în populaţie.

Ø va continua să asigure managementul şi finanţarea acestor două paliere de asistenţă medicală menţionate mai sus.

Ø serviciul medical de urgenţă integrat este oferit, fără discriminare, tuturor celor puşi în faţa unui pericol vital, fie că sunt sau nu asiguraţi.

Ø în cazul în care cei asiguraţi beneficiază de serviciile de mai sus (ex. urgenţe şi prim ajutor calificat) şi are inclus acest serviciu în asigurarea sa de sănătate, asigurătorul va deconta contravaloarea la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)


c) rolul CNAS:

Ø va funcţiona în subordinea Ministerului Sănătatii şi va elabora strategiile de de finanţare a unităţilor spitaliceşte rămase în patrimoniul statului.

Ø va colecta şi gestiona fondurile băneşti provenite din contribuţiile de solidaritate


d) eliminarea asigurărilor publice de sănătate şi dezvoltarea pieţei asigurărilor private de sănătate.

Ø Numărul asigurătorilor privaţi, al furnizorilor de asistenţă medicală pe diferite paliere nu trebuie limitat prin lege; de asemenea, persoana asigurată (fie ca este sau nu angajată) poate alege un alt asigurător în cazul în care nu este mulţumită de serviciile medicale oferite.

Ø asigurătorii privaţi vor decide individual structura pachetelor de servicii medicale asigurate, preţurile aferente etc.

Ø un asigurător privat poate fi şi furnizor de servicii de asistenţă medicală într-un sistem integrat: asigurător – furnizor de asistenţă secundară – furnizor de asistenţă primară (asistenţa medicală primară cuprinde serviciile oferite de medicul de familie şi respectiv de clinici/policlinici; asistenţa medicală secundară cuprinde serviciile spitaliceşti).

Ø un asigurător privat poate asigura asistenţa medicală primară sau secundară pe baze comerciale, prin încheierea unor contracte de prestări servicii medicale cu diferiţi furnizori: medici de familie, cabinete sau clinici medicale, spitale etc.

Ø în cazul în care nu are un sistem integrat, la cererea persoanei asigurate, un asigurător privat poate intra în relaţii contractuale de compensare şi plăţi şi cu alţi furnizori de servicii medicale decât cei agreaţi iniţial.


e) privatizarea unităţilor spitaliceşti publice:

Ø cu excepţia spitalelor judeţene, care vor rămâne în subordinea ministerului, toate unităţile spitaliceşti vor face obiectul privatizării;

Ø cu scopul de a asigura transparenţa procesului, metoda propusă este licitaţia deschisă;

Ø cumpărătorul se obligă ca timp de minim 10 ani să nu schimbe obiectul de activitate al activelor preluate prin licitaţie, astfel încât unitatea să rămână în sfera serviciilor de asistenţă medicală.

Ø acele unităţi ce au fost scoase în mod regulat la licitaţie timp de 3 ani şi nu au fost cumpărate, vor trebui închise.

Ø fondurile băneşti obţinute din procesul privatizării vor fi destinate exclusiv investiţiilor de capital fizic (modernizări, retehnologizări etc) şi uman (programe şi burse de specializare).


f) alte măsuri adiţionale:

Ø oferirea de deduceri fiscale acelor companii private care construiesc noi unităţi spitaliceşte sau care investesc în modernizarea echipamentelor medicale;

Ø în vederea creşterii capacităţii de autofinanţare a unităţilor publice, se poate facilita prestarea de servicii medicale contra-cost către abonaţii asiguratorilor privaţi.


Reforma graduală...sau terapia paşilor mărunţi

Însă, pentru orientarea sistemului sanitar pe baze predominant private, se impun unele soluţii imediate, menite să uşureze dificultăţile unei asemenea tranziţii.

În primul rînd, tuturor producătorilor privaţi de servicii medicale, fie ei spitale, clinici sau salvări private, trebuie să li se permită încheierea de contracte cu sistemul asigurărilor de stat actual. În acest fel, românii vor avea libertatea de a alege între producătorii publici şi producătorii privaţi de servicii medicale. Astfel, în baza contribuţiilor plătite, orice persoană poate alege să se trateze în clinici private sau spitale de stat. În acest fel, se încurajează făţis concurenţa în sistemul sanitar, cu efecte pozitive imediate asupra calităţii şi cantităţii serviciilor sanitare. Spre deosebire de privatizarea bruscă a sistemului sanitar, faptul că pacienţii au „libertatea de alegere” favorizează o tranziţie graduală: medicii de la stat nu vor fi daţi afara, ci cei mai buni dintre ei vor migra spre mediul privat, gratie salariilor mai mari de acolo. Sistemul sanitar care s-ar contura în această etapă tranzitorie ar fi similar cu cel din Franta, unde asigurarile de sanatate sunt de stat, in timp ce producătorii de servicii sanitare sunt aproape toti privati.

În al doilea rând, reforma sistemului sanitar devine cu adevărat profundă numai atunci când românilor li se va permite libertatea de a renunţa la asigurarile medicale de stat in favoarea unora private. In prezent, chiar daca oamenii isi pot face asigurari medicale private, ei nu pot renunta la asigurarile de stat obligatorii. În aceste condiţii, doar cei cu venituri peste medie si-ar putea permite serviciile medicale private, platind doua servicii de asigurari medicale chiar daca, de fiecare data, nu folosesc decat unul. Atunci când asigurările medicale de stat ar înceta să mai fie obligatorii, abia atunci putem spune cu adevărat că forţa concurenţei va reforma sistemul sanitar potrivit exigenţelor pacienţilor, care devin astfel acţionarii, patronii reali ai sistemului de sănătate.

Ce economisti il sustin pe Romney in cursa prezidentiala?

Intamplarea a facut sa ajung aici si sa vad o intreaga lista de nume mari in ale economiei care sustin masurile de politica economica ale republicanului Romney. Extrag numai cativa laureati Nobel pentru ca lista este prea lunga...

Gary Becker, Nobel laureate
James Buchanan, Nobel laureate
Robert Lucas, Nobel laureate
Robert Mundell, Nobel laureate
Edward Prescott, Nobel laureate
Myron Scholes, Nobel laureate

Asta in timp ce la noi se pierde vremea cu acapararea fronturilor ideologice: cine este de dreapta si cine este de stanga! Ca sa stie poporul ce "voteste"! Marea, crunta si reala problema este ca multi dintre ideologii de serviciu din mai toate partidele nu inteleg macar o iota din principiile fundamentale care separa aceste spectre politice!!!

Dar sa zambim totusi! Pentru ca, desi unii sunt mult inaintea noastra si nu mai exista sanse de catching-up, exista si altii mai rau ca noi (mai putini, ce-i drept!). Si acum vestea cea buna: am reusit in acest an sa intrecem Botswana in cursa competitivitatii economice, adicatelea am ocupat onorantul loc 78, respectiv 79  (din 144). 

Randuri scrise in 1871. Par ar fi dedicate situatiei actuale din Romania?!

In repub­lica unde sunt pro­mo­vati oameni nepre­gatiti, incom­pe­tenti si necin­stiti, care se plo­conesc pen­tru res­turile unor func­tii promise, cei care i-au ales vor varsa lacrimi de sange pen­tru gre­seala facuta. Fruc­tul sigur al unei aseme­nea neb­unii va fi osanda. Daca oamenii nu pot face mai mult, pot cel putin sa-i con­damne prin votul lor si sa-i inde­parteze, demascandu-i.

Daca se con­sid­era ca func­ti­ile ofi­ciale se cuvin drept rec­om­pensa pen­tru ser­vici­ile aduse par­tidu­lui, atunci ele devin un fel de prada pen­tru cei in cauza, un tro­feu; ast­fel boala se instaleaza in trupul stat­u­lui, iar trupul comunitatii devine o masa corupta. Statul, ca si omul, tre­buie sa se straduiasca sa nu se abata de la calea vir­tu­tii si cura­ju­lui. Pro­pa­ganda elec­torala si goana dupa func­tii imor­tante se trans­forma intr-un fel de com­ert cu aceste func­tii, in care mita si corup­tia cap­ata amploare.

…

In democ­ra­tie oamenii sunt ner­a­bda­tori sa-si creeze pop­u­lar­i­tate si sa ocupe func­tii inalte, in dor­inta de a se imbo­gati. Cand func­ti­ile si bunastarea indi­vid­u­ala devin idoli, si cand cei mai nepre­gatiti si nepotriv­iti oameni pen­tru a con­duce aspira, la func­tii, iar frauda devine mijlocul potrivit pen­tru atin­gerea scop­u­lui, tara va trudi din greu, intr-un cli­mat de necin­ste si min­ci­una.

Cand func­ti­ile sunt acce­si­bile tuturor, mer­itul si rig­uroasa integri­tate, impre­una cu dem­ni­tatea cin­stei vor con­sti­tui cri­terii de a le ocupa doar rareori si acci­den­tal. A fi capa­bil sa slu­jesti tara bine, va inc­eta sa mai fie un motiv pen­tru care omul supe­rior sa fie ales pen­tru a con­duce. Alte trasa­t­uri mai putin onor­a­bile vor fi luate in con­sid­er­atie in acest scop:
 - a-ti adapta opini­ile pen­tru a fi pe placul poporu­lui;
- a apara, a scuza si jus­ti­fica neb­uni­ile mul­ti­mii;
- a mag­uli, a lin­gusi si flata ale­ga­torul;
- a cersi votul ori­carui ale­ga­tor;
- a te arata pri­eten in fata ca apoi sa lovesti pe la spate, pone­grind...

Oare cine n-a cunos­cut aseme­nea pro­cedee jos­nice, puse in prac­tica pana ce suc­ce­sul devine sigur, in loc de a recurge la mijloace onorabile? Iar rezul­tatul firesc al tuturor aces­tor malver­sa­tiuni este un stat con­dus la ruină de medi­oc­ri­tatea igno­ranta si super­fi­cial­i­tatea, de ingam­farea obraznică, de nepri­ceperea unor politiceni semi­docti si lip­siti de maturitate.

…

Per­fidia si fal­i­tatea din viata pub­lica si polit­ica o intal­nim si in viata par­tic­u­lara. Jocheul politic isi va vedea mai intai de intere­sele pro­prii, si acela care ii acorda incred­erea va cunoaste ca el este un om pe care nu te poti bizui. Ambitia lui este la fel de jos­nica ca si el si de aceea va cauta sa-si ating fara intarziere scopul prin mijloace mur­dare pen­tru a pune mana pe lucruri atat de mult ravnite, ca pamant, bani, sau rep­u­tatie. In cele din urma func­tia nu va mai face casa buna cu onoarea, si se va desparti de ea. Locul pe care cei lip­siti de val­oare, sar­la­tanii si escrocii con­sid­era ca sunt com­pe­tenti si potriv­iti pen­tru a-l ocupa, inceteaza sa starneasca intere­sul celor val­orosi si capa­bili, sau, daca nu, aces­tia se retrag din com­peti­tie, armele cu care ar tre­bui sa intre in lupta nefi­ind demne de a fi folosite de catre om integru.

…

Este ciu­dat ca respec­tul pen­tru ade­var, bar­ba­tia si devota­men­tul, dis­pre­tul pen­tru avan­taje necu­ven­ite, cred­inta ade­varata si bunatatea sufleteasca se atenueaza printre oamenii de stat si popor pe masura ce lib­er­tatea si civ­i­liza­tia cuprind arii din ce in ce mai largi.

In epoca reginei Elis­a­beta, cand nu exista votul uni­ver­sal sau soci­etati pen­tru ras­pandi­rea unor cunos­tinte utile, omul de stat, negus­torul, cetateanul erau la fel de cura­josi, temandu-se de Dum­nezeu si deloc de oameni. N-au tre­cut nici macar doua sute de ani si intr-o monarhie sau repub­lica a aceluiasi neam, nimeni nu este mai putin lip­sit de curaj decat negus­torul, spec­u­lan­tul viclean, vana­torul de func­tii care se tem de oameni iar de Dum­nezeu deloc. Respec­tul pen­tru seri­oz­i­tate se stinge si este urmat de invi­die; fiecare om cauta cu dis­per­are calea faimei si a bogatiei.

Frauda, sus­pi­ci­unea si smecheria in tre­burile pub­lice sunt semne ale deca­den­tei statelor, si preced con­vul­si­ile sociale sau par­al­izeaza activ­i­tatile la nivel national. A-i teror­iza pe cei slabi si a se umili inain­tea celor puternici-aceasta este polit­ica natiu­nilor con­duse de o umila medi­oc­ri­tate. Siretli­curile pen­tru ocu­parea func­ti­ilor sunt din nou puse la lucru in sen­ate. Exec­u­tivul devine dis­tribuitor de pro­tec­tii, in spe­cial pen­tru cei inca­pa­bili, iar oamenii sunt mitu­iti cu func­tii inalte in loc de bani, spre ruina statelor. Divini­tatea din natura umana dis­pare, si intere­sul, laco­mia si ego­is­mul ii iau locul.

Exista forţe imense in mar­ile cav­erne ale râu­lui din sub­ter­anele soci­etatii; exista degradare, miz­erie, vicii si crime care col­caie in intuner­icul cel adanc. In umbra mar­ilor orase, in zonele aflate la per­ife­ria soci­etatii, obiec­tiv­i­tatea dis­pare, fiecare ins striga, orbe­caie, cauta, si se chinuie. Ideile nu intere­seaza pe nimeni si nimeni nu se gan­deste la pro­gres. Aceasta mul­time de oameni are doua mame, aman­doua vit­rege: igno­ranta si miz­e­ria. Sara­cia este cea care ii con­duce si sub pre­siunea ei, oamenii actioneaza doar pen­tru a-si sat­is­face trebuintele.

Dar une­ori chiar si aceste plagi pot fi folos­i­toare. Nisipul pe care cal­cam si care este arun­cat in cup­tor poate deveni un cristal stralu­ci­tor prin top­ire si purifi­care prin foc.

…

Natiu­nile nu sunt numai cor­puri politice ci, de aseme­nea si suflete politice, si vai de acel popor care, cau­tand doar ceea ce este mate­r­ial , uita ca are un suflet.

Ëxista apoi natiuni impi­etrite in dogme care pre­supun absenta sufle­tu­lui si prezenta doar a mem­o­riei si a instinc­tu­lui. O aseme­nea natiune, demor­al­izata de corup­tie si de dor­inta de cas­tig, nu va putea fauri o civ­i­liza­tie. Ingenuchierea inain­tea idol­u­lui sau a ban­u­lui atrofi­aza atat muschii cat si vointa care ii pune in mis­care. Aca­pararea mer­can­tila slabeste stralu­cirea unui popor, ii coboara ori­zon­tul prin mic­so­rarea nivelu­lui sau si il lipseste de intelegerea scop­u­lui uni­ver­sal, deopotriva uman si divin, care fau­reste natiuni cu vocatie inalta.

Un popor liber care uita ca are un suflet de care sa se ingri­jeasca, isi ded­ica toate energi­ile sale in direc­tia pro­gre­su­lui mate­r­ial. Daca intra intr-un razboi, face acest lucru pen­tru a-si rezolva prob­lemele din planul mate­r­ial. Cetatenii iau ca model statul si con­sid­era avu­tia, fas­tul si traiul pe picior mare drept bunurile cele mai impor­tante ale vietii. O aseme­nea natiune creeaza bogatie foarte repede, dar o dis­tribuie foarte prost. Apar atunci doua extreme– opu­lenta mon­stroasa si sara­cia ingroz­i­toare; toate avan­ta­jele pen­tru putini si toate pri­vatiu­nile pen­tru ceilalti, pen­tru popor. Priv­i­legiul, excep­tia, monopolul, derivate din exploatare creeaza o sit­u­atie per­icu­loasa. Dea­supra aces­tora troneaza put­erea pub­lica, care plaseaza mare­tia stat­u­lui pe sufer­inta indi­vidu­lui. Este o maretie bol­nava rezul­tata din com­bina­rea exclu­siva a ele­mentelor mate­ri­ale si in care nu intra nici un ele­ment moral.

…

Daca un popor, aseme­nea unui astru, trece prin perioade de eclipsa, lumina tre­buie sa revina in mod nece­sar. Insa eclipsa nu tre­buie sa degenereze in bezna.

…

Este mult mai difi­cil pen­tru un popor sa-si pas­treze lib­er­tatea dacat sa o castige.

…

A instaura intr-o natiune supre­ma­tia int­elec­tu­lui, con­stiu­tie sin­gu­rul mod cert de a-i per­petua lib­er­tatea. Pen­tru aceasta va tre­bui ca cei care ocupa poz­i­ti­ile cele mai inalte in soci­etate sa-si con­cen­treze efor­turile in ved­erea asig­u­rarii unor con­di­tii de viata demne pen­tru cei care fac parte din stra­turile sociale cele mai defa­vorizate. Atunci clasa polit­ica ii va ocroti pe toti oamenii, impiedicandu-i sa se degradeze din pric­ina slab­i­ci­u­nilor lor fata de chemar­ile sim­turilor, din pric­ina lacomiei sau a unor fapte jos­nice, redandu-le aspi­rati­ile nobile si o con­duc­ere inte­leapta.

…

E o expe­ri­enta amara fap­tul ca aproape intot­deauna este preferat omul super­fi­cial, plin de sine si lip­sit de rusine, chiar in cazurile de mare peri­col pen­tru stat, in locul unui om cu pre­gatire temeinica, cu ved­eri int­elec­tuale largi; si aceasta fiindca cel din­tai este mai apropiat de intelegerea comuna a oame­nilor care nu sunt capa­bili sa accepte ade­varul cel mai inalt.

…

Este nevoie de arme ideologice in lupta electorala? Cazul SUA vs Romania

Mitt Romney l-a "uns" recent pe Paul Ryan drept vice-presedinte al SUA in cazul in care va castiga lupta electorala cu democratii. O fi bine, n-o fi, 'om vedea si noi si americanii! Insa, spre deosebire de noi, acestia din urma vor avea de ales intre doua viziuni diferite cu privire la rolul guvernului in societate: big government vs limited government. Si ferice de ei!

Amy Walter, jurnalista la ABC News (infocata sustinatoare democrata, un fel de "basista" in termeni mioritici) sustine aici ca numai de dezbatere ideologica nu mai are nevoie America! Mai mult, ea sustine ca toti concetatenii sai sunt mai interesati de locuri de munca decat de dezbateri filosofice gen Hayek vs Keynes.

"One that says that government can be part of the solution (Obama) and one that says that government is getting in the way of the solution (Romney). But there are plenty of voters out there who are more concerned about function than ideology. They aren’t spending their evenings debating the benefits of Hayek or Keynesian economic models. They are just trying to figure out which candidate is capable of getting something done. They will reward the politician who succeeds in getting things moving again. But that shouldn’t be taken as proof that voters are endorsing the philosophical underpinnings of that success."

Ei, bine, eu cred ca americanii, dar mai ales noi, avem nevoie urgenta de o "lupta a ideilor", de o confruntare intre diferite solutii la problemele economice si sociale! Pentru ca toate masurile politice si actiunile unui guvern sunt creionate in jurul unor idei fundamentale. Iar noi trebuie sa discernem si sa alegem nu intre candidati (daca e frumos sau urat, pontos sau sobru, intelectual sau muncitor necalificat, alb sau negru, femeie sau barbat etc.) ci intre ideile acestora si consecventa manifestata in promovarea lor. Adica intre cele ne conduc la atingerea dezideratelor individuale si cele care sunt niste himere.

De exemplu, ambele tabere politice de peste ocean - democrata si republicana - isi propun crearea de locuri de munca. O idee nobila si salutara, dar care trebuie sa se supuna legilor economiei. Poate crea guvernul mai multe locuri de munca? Si fara sa distruga multe altele in acelasi timp! Pentru ca, nu-i asa, guvernul nu este o vaca ce poate fi mulsa pe pamant si hranita cu bunatatile nelimitate din Gradina Edenului. Cu alte cuvinte, daca vrem ca guvernul sa faca si sa dreaga, el are nevoie de fonduri banesti - luate pana la urma din impozitarea veniturilor noastre - reducandu-ne astfel consumul de bunuri si investitiile, deci locurile de munca ce ar fi fost create in lipsa fiscalizarii suplimentare. Pentru cei nefamiliarizati cu logica economica, recomand cu caldura "exemplul geamului spart" al lui Bastiat de pe site-ul ECOL.

Nu e greu sa ne imaginam ca intr-un astfel de scenariu vom ajunge sa avem un sector privat tot mai slabanogit care e nevoit sa-l tina in spate pe acel sectorul public ingrasat peste noapte! Vorba tatucului...

Paul Ryan este politicianul de 40 de ani care a inteles de mai mult timp ca smaller government is better than bigger one.

Cato Institute il descrie astfel: "Ryan is an articulate defender of free enterprise, and he consistently argues not just for the practical advantages of smaller government but also about the moral imperative to cut. America will face giant fiscal and economic emergencies unless we make major reforms to the government. Mitt Romney, of course, has had a rather mixed record regarding free markets and limited government. And Ryan–as a good politician–has compromised many times as well. But if the next administration is Republican, and if it decides it wants to push major reforms, Paul Ryan is uniquely qualified to lead the charge." Vezi link aici.

Ilustrativ pentru ideile in care crede Ryan este si materialul de aici din WSJ.

Vreti sa privim acum Romania? Avem de ales doar intre Unii si Altii! Daca  esti cu Ei, inseamna ca s-a stricat prietenia cu Ceilalti! In dezbateri publice, apar frecvent asertiuni de genul: Pai sa va spun eu cat a furat X! Cine sta de fapt in spatele lui Y! Ei au furat mai mult decat noi la guvernare! Oameni, oameni si iar oameni... Ideile lipsesc cu desavarsire!

Orice initiativa de a duce discutia in planul moralei si logicii economice este oprita din fasa de mai toti aspirantii la functia de "aspirator conectat la bugetul public". Si acest lucru se perpetueaza inca pentru ca emulatia manifestarilor politicianiste are la baza simpla (si singura) dorinta de inavutire din bani publici.. ca doar e mai ieftini! Nu-i frumos ce faceti, "domnilor chestori"! Nu-i frumos... ca, daca e sa ne aducem aminte bine, noi v-am pus acolo!!!  

Putini angajati si multi pensionari. Ce-i de facut?

Gasiti aici un material din Finantistii ce are la baza o analiza a The Independent. Subiectul este de prioritate zero: dezechilibrul tot mai mare dintre angajati (cei ce suporta) si pensionari (cei care primesc).Iata care sunt cele mai importante "stiri" pentru publicul roman preocupat si de ce va manca poimaine si nu doar azi!

"Dintre tarile foste comuniste, Romania si tarile baltice au inregistrat cele mai rapide scaderi ale populatiei in ultimul deceniu, scaderi de 12-13%, mai ales din cauza emigratiei, fapt care a condus la reducerea populatiei active, platitoare de taxe si la marirea ponderii batranilor, scrie The Independent. In Romania, sub 5 milioane de persoane muncesc platind taxe, in timp ce restul, cei mai multi sunt pensionari, copii, agricultori sau muncitori la negru. “Costurile pentru sustinerea celor peste 5 milioane de pensionari se ridica la 9% din PIB in anul 2010”, scrie ziarul citat. In anul 2011, numarul mediu de pensionari a fost de 5.589.000.

Ca perspectiva, “in 2060, Romania, Letonia, Polonia si Bulgaria vor avea printre cele mai ridicate ponderi din UE ale populatiei imbatranite raportat la populatia angajata”, observa The Independent."

Grosso modo, in prezent sunt cam 4 milioane de angajati contributori pentru a sustine vreo 6 milioane de pensionari. Insa problema se pare ca nu e atat raportul disproportionat de forte, ci mai ales dinamica nefasta ce va urma.

As propune sa luam lucrurile pe rand.

Problema pensiilor este extrem de grava, si nu numai la noi. Toata Europa sta pe acest butoi de pulbere, numai ca unii mai ajusteaza intr-un fel sau altul acest CARITAS public. Eu obisnuiesc sa spun ca, vrem nu vrem, deficitul bugetului asigurarilor sociale (un deficit  structural, de altfel) reprezinta calcaiul lui Ahile pentru intreg esafodajul social al UE.

In primul rand, analiza mea nu urmareste sa creeze o tensiune sociala intre cei ce dau si cei ce iau. Asa cum functioneaza contractul intre generatii, nu e vina celor care primesc acum pensii ca, in loc sa fie lasati sa isi puna banii deoparte, au trebuit sa finanteze generatia anterioara (sau mai degraba cheltuielile nesabuite pentru dezvoltarea multilaterala a Romaniei din perioada comunista).

In al doilea rand, inteleg actualii contribuabili (printre care ma numar si eu) care nu sunt de acord sa isi mai puna nadejdea traiului decent la pensie din firimiturile pe care probabil le va da guvernul de atunci. Motivul este simplu. Daca am privi bugetul asigurarilor sociale ca un mare cos, observam ca sunt tot mai multi dintre cei ce se hranesc din el, decat cei care pun "paine" in cos. Si atunci apare firesc intrebarea: noi de unde o sa luam peste 40 de ani paine? Iar pentru iubitorii de evidente empirice, daca nu mint, datale statistice spun ca raportul angajat/pensionar este undeva la 0,67.

In al treilea rand, deoarece statul este cel care ne-a varat cu forta in acest contract intergenerational, tot statul sa ne lase in pace. Concret, in conditiile in care el a promis pensionarilor actuali ca impozitele sunt prelevate pentru a le oferi pensii la batranete, atunci el sa le plateasca din impozitele actuale (adica sa restranga alte categorii de cheltuieli). Daca nu are din impozite, sa vanda din patrimoniu diferite active. Daca nu vrea nici sa vanda, sa se imprumute prin emisiune de titluri de stat. 

Cat priveste actualii contribuabili, ei ar trebui sa fie lasati sa aleaga in primul rand daca vor sa sa isi depuna banii intr-un fond personal deschis la stat sau la privat. Gaselnita cu pensii private obligatorii (pilonul II mi se pare) e o prostie care nici macar nu functioneaza. Uitati-va la plafonarea procentului care trebuia virat fondurilor agreate cand ar fi trebuie sa creasca de la an la an, uitati-va la cati bani le sunt virate efectiv raportat la cei datorati de catre bugetul si veti intelege cat de private sunt.

De asemenea, fondurile de pensii private ar trebui sa satisfaca pretentiile de siguranta si randament ale celor ce plaseaza economiile acolo si nu pe cele ale birocratilor pasageri din ministere. De ce sa nu pot sa-mi schimb participatiile intre diferite fonduri de mai mult de 2 ori pe an? De ce sa nu fim liberi sa alegem ce si cat sa economisim, adica sa fim liberi sa ne asumam raspunderea individuala? De ce sa platesc obligatoriu un anumit procent din salariu fara a avea certitudinea contractuala ca voi primi macar banii depusi in timp?

O sa spuneti ca unii dintre noi nu pot sa-si asume ceva, asa o fi! Dar macar sa lasam pe cei care pot sa isi gestioneze finantele proprii, s-o faca (mai bine decat o fac birocratii)! 

Va invit pe cei interesati, sa cititi (si sa criticati eventual) o abordare mai complexa a problemei pensiilor si a unui pachet de masuri coerente in vederea iesirii din acest Caritas etatist de sorginte bismarkiana! Detalii aici...