Ce sta in spatele experimentului bancar din Cipru?

Recunosc ca mi-am pus singur o intrebare destul de grea, dar la care ma incapatanez sa gasesc o logica aflata undeva in spatele fenomenului. Pentru ca s-ar putea sa fie totusi una...

Nu voi analiza aici probabilitatea destul de mare de confiscare (a se citi expropriere) pana la 60% din banii depozitati in banci de catre indivizii mai "bogati". Sunt convins ca prevederea bruxelleza va fi implementata indiferent de reactiile nostre. Asa se explica si presiunile UE asupra sistemului bancar austriac de a "relaxa" clauzele privind secretul bancar si transparenta informationala, adica mai pe sleau: arata-ne mai repede ce bogati sunt pe listele deponentilor tai si cam cat au... pentru a putea estima, evident econometric, impactul fiscal al eventualei exproprieri! Comentarii utile pe aceasta tema gasiti aici sau aici sau aici.

Haideti sa luam ca fiind luata decizia de nationalizare a unei parti din depozitele la termen de peste 100.000 euro pe intreg cuprinsul Europei, evident cu conditionalitatile de la Bruxelles e.g. sistemul bancar din tara respectiva sa fie aproape de a-si da duhul. Si, intre noi fie vorba, nu suntem departe de falimentul rezervei fractionare si a cadrului institutional sub care opereaza bancile in prezent. Care ar putea fi reactiile asteptate din partea oamenilor (deponenti mici si mari)? Nesiguranta impusa peste noapte si trecerea de la calitatea de deponent intr-o banca (relativ) sigura la cea de "investitor care-si asuma riscuri" atunci cand isi plaseaza banii in sistemul bancar vor aduce in prim plan retrageri masive de bani din banci. Cat de "masive" mai raman dupa taxarea stabilita de UE.

Unde ar putea merge acesti bani? Voi incerca sa trasez cateva din directiile spre care s-ar putea indrepta aceste fonduri lichidizate peste noapte si, de aici, putem desprinde raspunsul la titlul acestui post.

1. in paradisuri fiscale este aproape exclus si pentru ca iadurile fiscale (a se citi tarile cu fiscalitate ridicata) au avut grija sa le diminueze atractia! Cipru este un astfel de caz, nu-i asa?!

2. in titluri de stat, poate. Chiar daca unele tari sunt mai solvabile decat altele, vor exista probabil multi care sa isi plaseze economiile lichidizate in astfel de active. Cine castiga? Tari precum Germania sau Franta care vor avea parte de o oferta de imprumuturi mai mare, deci pot impune o dobanda mai mica. Astfel, finantarea deficitului bugetar va fi cu costuri mai mici. In plus, chiar daca datoria suverana creste, pe termen scurt guvernele respective dispun de bani ieftini si fara a produce inflatie! Cine sunt pilonii deciziilor in UE?

3. in actiuni si obligatiuni pe bursa. ar putea reprezenta o alternativa second-best, dar totusi o alternativa. Asfel, mai marii UE pun umarul la relansarea burselor printr-un grad mai ridicat de lichidizare si de "reorientare" a ofertei de imprumuturi. Si pentru ca sectorul bancar trebuie curatat, asa cum a precizat aici sefa FMI, Christine Lagarde, de ce sa nu experimentam noi o reorientare controlata de la banci catre burse?!

4. in sectorul imobiliar. este cunoscut faptul ca acesta a cunoscut o cadere puternica dupa 2008 aproape in toate tarile afectate de criza financiara. Si, pentru ca in general bunurile de folosinta indelungata precum apartamentele si casele intra in categoria investitii (chiar si in contabilitatea macroeconomica), de ce nu s-ar da un implus acestui sector? Ca poate cei care vor fi scos banii de la banci de frica pierderii lor, n-or avea o teama asa de mare fata de calitatea de real estate investor. Unde mai pui ca activul de real estate nu este un activ "mort" ci unul care iti poate produce venituri din chirii. Asa, sforarii din spatele usilor inchise, pot rezolva si problema somajului ridicat in UE. Deci, uite cum teama de revolte sociale si de pierdere a credibilitatii esafodajului european poate rezolva si probleme sociale acute!

5. in monede a caror putere de cumparare este relativ stabila. Adica, aceea din tara in care guvernul nu tipareste bani brat la brat cu FED, BCE, BOE sau BOJ.  Evident ca in timp, moneda respectiva se va aprecia in raport cu dolarul, euro, lira sau yenul si aceasta alternativa poate fi privita ca o forma de hedging de eventualii investitori. Avem un caz recent, cel al Elvetiei si CHF-ului. Insa, fuga capitalurilor catre CHF a determinat interventia binevoitoare a BCE si ajustarea in jos a cursului CHF printr-o ancorare sanatoasa de euro (numita de specialisti flotare controlata). Asta ca sa ne iasa odata din cap si noua, si pietelor financiare, ca nu se pot pune cu puterea (politica).      

 In concluzie, putem spune ca experimentul Cipru ajuta guvernele sa-si promoveze in continuare, fatis sau nu, interventionismul de sorgine keynesista si sa-si relaxeze constrangerile bugetare pentru a salva aparentele termenului scurt, pentru ca, nu-i asa (!) pe termen lung suntem toti morti! Insa, legitatile economice ce vor actiona ca urmare a experimentelor politice nu ne-au iertat si nu ne vor ierta niciodata! Insa, cine va suporta costurile?