Putin si Homo sovieticus

The Economist face aici o analiza intersanta si pertinenta a evolutiei (sau involutiei, din punctul meu de vedere) a societatii rusesti din ultimii 20 de ani. Poza e luata tot de acolo, pentru ca mi se pare extrem de sugestiva...

Morala este ca - in cazul in care si-a dorit vreodata - Rusia nu prea a reusit sa-si uite trecutul rosiatic.

Mai mult decat atat, la trasaturile acelui arhaic arhietip numit Homo Sovieticus i s-au adaugat unele care il transforma intr-un pericol si mai mare pentru "democratiile lumii".

More important, the Soviet mental software has proved much more durable than the ideology itself. When, in 1989, a group of sociologists led by Yuri Levada began to study what they called Soviet Man, an artificial construct of doublethink, paternalism, suspicion and isolationism, they thought he was vanishing. Over the next 20 years they realised that Homo sovieticus had mutated and reproduced, acquiring, along the way, new characteristics such as cynicism and aggression. This is not some genetic legacy, but the result of institutional restrictions and the skewed economic and moral stimuli propagated by the Kremlin.
Or fi cinismul rusilor tot mai evident la adresa occidentalilor! Dar nici ipocrizia celor din urma nu e mai prejos, pentru ca daca este s-o spunem pe sleau, in sangele lor curge parca tot un socialism  - cu fata mai umana, deocamdata!

Vorba lui Vladimir Bukovsky, celebrul dizident rus, care intr-o carte facand o paralela intre URSS si evolutiile constructivismului european, spunea: "Sunt doua modalitati de a fierbe racii. Una, cum au facut rusii, sa-i puna la foc in apa clocotita. iar a doua, cum o vor eurocratii de la Bruxelles, sa-i puna la foc mai mocnit si in apa rece. Insa, rezultatul va fi acelasi, din pacate: racii se vor inrosi prin ambele metode. Difera doar orizontul temporal.    

Moartea Herculanelor sau atunci cand statului nu-i pasa...

Via Jurnalul National.

 

Altădată perla României şi plină la refuz de turişti veniţi din întreaga lume pentru apele termale şi aerul ionizat de aici, Băile Herculane este acum o ruină. Vechile hoteluri şi baze de tratament sunt în paragină, un dezastru ce i-ar face până şi pe soldaţii din legiunile romane care au trecut pe aici acum aproape două milenii să-şi scoată săbiile din teacă şi să facă ordine.

Forfota de pe vremuri din staţiune nu mai există. Promenada a ajuns un loc periculos. Nu se ştie când vreo bucată desprinsă din superbele clădiri cade cuiva în creştet, făcându-l să-şi blesteme zilele şi să nu mai vrea nicicând să revină aici. 

Sa fie acesta un exemplu ca privatizarile esueaza? Deci, e mai bine sa le tina statul in proprietatea sa!

Sau ca nu e de vina cine cumpara, ci de fapt cine il alege pe cel care va primi cadoul? Adica, cu voia dvs, reprezentantii statului.

Regulile Basel si "sovereign debt bubble"

Sau despre cum reglementarile impuse sistemului bancar stimuleaza propagarea riscului sistemic...

In ultimele zile, agentiile internationale de rating (vezi, de exemplu, anuntul S&P de luni) trimit semnale de downgradare pentru toate tarile din zona Euro. Motivul este unul usor de intuit: achizitionarea de titluri de stat (ce finanteaza datoria publica) nu mai este deloc asa cum se credea, adica "risk free".

"Business Week reports that the authors of the Basel standards, which set capital and liquidity requirements for large international banks [...] require banks to hold large amounts of sovereign debt.

Iata ce spun noile ajustari ale Basel III: "Under this new requirement, banks are supposed to have a 30-day supply of funds available in case lending markets seize up as they did in the fall of 2008, and 60% of that supply is supposed to be in high-quality, highly liquid assets, such as, government bonds."

Ce trebuie sa intelegem? Folosind o logica deductiva simpla, observam ca Acordul Basel - indiferent ca vorbim de I, II sau III - a impus bancilor sa intre in jocul cumpararii de titluri de stat... pentru ca asa nu se vor arde niciodata!

Explicatiile oferite sunt by-the-book: statul care se imprumuta nu poate da niciodata faliment pentru ca are instrumentul impozitarii propriei populatii si, in caz de "forta majora", instrumentul inflatiei care reprezinta, intre noi fie vorba, tot un impozit dar ceva mai ascuns de ochii publicului neinitiat.

Prin urmare, situatia actuala in care se afla acum sistemul bancar este una extrem de delicata: toate au in portofoliul de active  o pondere substantiala de obligatiuni ale unor state europene care fac tot posibilul sa amane reformarea administratiei publice in ciuda faptului ca se confrunta cu datorii publice tot mai mari. Unde mai punem ca tarile de zona Euro nu mai au "independenta monetara" de a face inflatie dupa bunul plac si de a-si plati astfel mai usor (in termeni reali) principalul si dobanda... pentru ca "fraiele monetare" au ajuns la BCE. Rog sa nu intelegeti ca plang de mila acestor tari si banci centrale pentru ca nu-i deloc asa. Existenta BCE a ferit pe spanioli, greci, italieni dar si pe altii de ingurgitarea unei portii serioase de inflatie din 2008 incoace (adica saracire in termeni reali). Doar din acest motiv "Long live the ECB!"

Observam asadar ca in sistemul bancar european nu va fi o problema marginala cu o banca sau alta. Conformandu-se regulilor Basel, toate bancile au fost determinate sa finanteze datoriile suverane, reducandu-si astfel diversificarea portofoliilor. De aici apare un risc sistemic greu de manageriat. De aici si presiunile asupra BCE de a achizitiona tot mai multe astfel de active. De aici reactia guvernelor de a nationaliza bancile comerciale (exista deja exemple in Anglia, Spania... dar, cu siguranta, vom mai adauga listei). Foarte probabil va fi ca in jocul de domino - vor cadea rand pe rand.

Inchei prin a spune ca lucrurile ce se intampla acum nu sunt deloc neasteptate si confirma pozitia mea exprimata inclusiv pe blogul meu Perspectiva Economica. Iata ce spunea un (fost) bancher renumit prin 2010:

"In a paper commissioned by the European Parliament in 2010, former Commerzbank Chairman Achim Kassow notes dryly that "The regulatory incentive which results from the 0% risk weight is apparent: banks in Member States are effectively encouraged to place their most liquid assets into the worst possible government debt, maximizing the yield with a regulatory capital requirement of zero."