Motto: Toti ar vrea sa traiasca pe cheltuiala guvernului,
de parca n-ar sti ca guvernul traieste pe cheltuiala cetatenilor sai.
Vrem, nu vrem, va trebuie sa trecem in curand si peste o noua reforma a sistemului public de sanatate; una care va creste vizibil costurile directe suportate de populatie, intitulate nefericit coplata. De ce nefericit si iluzoriu? Pentru ca nu statul plateste o parte si noi o parte, ci noi suntem cei care suportam totul: direct prin "coplata" si indirect prin "contributiile obligatorii". Iar daca e sa fim corecti pana la capat si sa avem in vedere dimensiunea reala a poverii, putem adauga la costurile directe si "atentiile" de rigoare atunci cand apelam la sistem!
Si... pentru ca pare sa fie o noua reforma "de forma", am incercat sa creionez cateva directii si masuri care ar putea, din punctul meu de vedere, sa ne insanatoseasca "Sanatatea" si sa ne diminueze in timp costul serviciilor medicale. Fara speranta de a gasi ecouri la nivelul factorilor decizionali, ci mai degraba cu speranta ca fiecare dintre noi va intelege, pana la urma, ca statul nu se poate ingriji mai bine de sanatatea noastra decat o facem noi insine...
Actualul sistem de sănătate este un hibrid între "mult" public şi "putin" privat, care funcţionează în dauna financiară şi medicală a oamenilor. Toţi cei care au un loc de muncă plătesc lunar 10,7% din salariu la fondul de asigurări obligatorii de sănătate, iar în situaţiile de îmbolnăvire sunt nevoiţi să plătească alţi bani, fie şpăgi în spitale, fie tarifele din clinicile particulare. Atunci când apelează la serviciile publice, aproape că nu există român să nu fi trecut cel puţin o dată prin situaţia de a fi ignorat, dacă nu dă şpagă medicului, sau tratat cu neglijenţă, dacă nu a dat suficient.
Realitatea nefastă este că românii, fie ei tineri sau vârstnici, sunt doar în ghilimele beneficiarii sistemului medical, aşa cum miniştrii sănătăţii nu au fost decât în ghilimele managerii acestor sisteme. Reforma trebuie să facă sistemul sanitar să lucreze pentru viaţa românilor, nu pentru bunăstarea birocraţilor ori a afaceriştilor conectaţi la bugetul statului. Pentru aceasta, însă, românii trebuie să devină cu adevărat, în cel mai economic sens cu putinţă, acţionarii unităţilor sanitare, iar managementul să se mute de la nivelul politic al ministerului, la nivelul local, economic, al fiecărei unităţi sanitare.
Singura soluţie sănătoasă pentru însănătoşirea sistemului sanitar este funcţionarea acestuia în concordanţă cu principiile economiei de piaţă, prin deschidere comercială şi chiar înlocuirea sistemului public de sănătate cu sistemul privat. În felul acesta, sistemul de sănătate va fi centrat pe adaptarea la cerinţele oamenilor. Diferenţele între sistemul public şi sistemul privat sunt substanţiale. În sistemul public, directorul spitalului se concentrază să respecte mai întâi directivele şi planurile ce vin de la minister. În vreme ce directorul spitalului de stat acordă atenţie nu atât pacientului, cât directivelor şi planurilor ministeriale, managerul din sistemul medical privat nu are alt patron decât pacientul său – clientul său. Iar in functie de cat de bine reuseste sa-l serveasca in comparatie cu competitorii, atat de mult il va avea drept client.
În România, peste 350.000 de oameni beneficiază deja de avantajele serviciilor private de sănătate, iar numărul lor este în continuă creştere. Totuşi, ei plătesc taxe paralele, pentru menţinerea în viaţă a sistemului public. Dacă adăugăm şi problema „atenţiilor” date medicilor din spitalele de stat, deja avem imaginea unei privatizări „informale” generalizate a sănătăţii, însă una malignă. Sistemul public de sănătate actual şi-a etalat limitele în sfera performanţelor, toate în dauna celor pe care ar trebui să-i însănătoşească. De aceea, deschiderea comercială şi chiar înlocuirea sistemului public de sănătate cu sistemul privat a devenit o urgenţă. Prin urmare, autonomia financiara a unitatilor medicale, indiferent de proprietate, este vitala pentru sanatatea romanilor. Dezvoltarea neîngrădită a asigurărilor private de sănătate trebuie să reprezinte abordarea de bază.
Bineînţeles, asigurările private de sănătate nu vor rezolva problema spinoasă a preţurilor medicamentelor. În prezent, în România, medicamentele sunt cel puţin la fel de scumpe precum în ţările bogate. Deşi există farmacii la tot pasul, ceea ce arată că afacerile cu medicamente sunt rentabile, preţurile medicamentelor continuă să reprezinte un obstacol pentru sănătatea oamenilor. Practica medicamentelor compensate nu a diminuat acest obstacol ci, dimpotrivă, l-a amplificat de la an la an.
Ruperea cercului vicios în sistemul de sănătate înseamnă inclusiv rezolvarea acestei probleme a accesului oamenilor la medicamente. Problema producţiei şi a distribuţiei de medicamente îşi are sursa tot în rigidităţile sistemului, în alianţa de interese privind certificarea agenţilor din domeniu. Medicamentele sunt atât de scumpe deoarece, ca în orice sistem dominat de discreţionarismul statal, exista o lista scurta de privilegiati in producţia, importul si distribuirea medicamentelor. La adăpostul necesităţii de reglementare si certificare, se ascund afaceri oneroase pentru cateva firme care isi impart piata, aproape familial, cu ingaduinta din partea ministerului. Avem nevoie de stimulente transparente pentru producătorii de medicamente, pentru a încuraja producţia şi concurenţa şi în acest domeniu, astfel încât preţurile medicamentelor de bază să fie suportabile de tot românul. În acelaşi timp, prin regândirea sistemului asigurărilor de sănătate avem în vedere mai multă rigoare şi responsabilitate în planul asumării costurilor, potrivit principiului economic şi etic „beneficiarul plăteşte”.
Proiecţia unui viitor „mai bun”
Vom încerca în cele ce urmează să creionăm un alt aranjament instituţional în domeniul sănătăţii, pornind de la câteva principii fundamentale: (a) sănătatea este un bun privat, nu public; (b) cel puţin în România, statul a dovedit incapacitate de a gestiona transparent şi eficient sistemul medical existent; (c) pe cale de consecinţă, alocarea resurselor în acest domeniu trebuie lăsată la nivelul individului şi familiei şi scoasă de sub tutela statului; (c) în vederea asigurării solidarităţii sociale, statul va continua să furnizeze – cel puţin temporar – un număr restrâns de servicii medicale pentru întreaga populaţie.
Măsurile esenţiale în reformarea acestui sector sunt:
a) eliminarea contribuţiilor obligatorii de 10,7% din salariu (cumulat angajat şi angajator) şi înlocuirea lor cu o contribuţie de solidaritate de 2% aplicată salariului brut.
Ø În baza unor estimări preliminare, acest procent permite colectarea unor fonduri băneşti de aprox. 235 mil Euro, care să asigure finanţarea publică a două paliere de servicii medicale, importante din punct de vedere social: pe de o parte, asistenţa medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, iar pe de altă parte, a asistenţei medicale secundare oferite în spitalele judeţene.
b) rolul Ministerul Sănătăţii:
Ø va continua programele de prevenire, supraveghere şi control privind bolile transmisibile şi a epidemiilor cu pondere semnificativă în populaţie.
Ø va continua să asigure managementul şi finanţarea acestor două paliere de asistenţă medicală menţionate mai sus.
Ø serviciul medical de urgenţă integrat este oferit, fără discriminare, tuturor celor puşi în faţa unui pericol vital, fie că sunt sau nu asiguraţi.
Ø în cazul în care cei asiguraţi beneficiază de serviciile de mai sus (ex. urgenţe şi prim ajutor calificat) şi are inclus acest serviciu în asigurarea sa de sănătate, asigurătorul va deconta contravaloarea la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)
c) rolul CNAS:
Ø va funcţiona în subordinea Ministerului Sănătatii şi va elabora strategiile de de finanţare a unităţilor spitaliceşte rămase în patrimoniul statului.
Ø va colecta şi gestiona fondurile băneşti provenite din contribuţiile de solidaritate
d) eliminarea asigurărilor publice de sănătate şi dezvoltarea pieţei asigurărilor private de sănătate.
Ø Numărul asigurătorilor privaţi, al furnizorilor de asistenţă medicală pe diferite paliere nu trebuie limitat prin lege; de asemenea, persoana asigurată (fie ca este sau nu angajată) poate alege un alt asigurător în cazul în care nu este mulţumită de serviciile medicale oferite.
Ø asigurătorii privaţi vor decide individual structura pachetelor de servicii medicale asigurate, preţurile aferente etc.
Ø un asigurător privat poate fi şi furnizor de servicii de asistenţă medicală într-un sistem integrat: asigurător – furnizor de asistenţă secundară – furnizor de asistenţă primară (asistenţa medicală primară cuprinde serviciile oferite de medicul de familie şi respectiv de clinici/policlinici; asistenţa medicală secundară cuprinde serviciile spitaliceşti).
Ø un asigurător privat poate asigura asistenţa medicală primară sau secundară pe baze comerciale, prin încheierea unor contracte de prestări servicii medicale cu diferiţi furnizori: medici de familie, cabinete sau clinici medicale, spitale etc.
Ø în cazul în care nu are un sistem integrat, la cererea persoanei asigurate, un asigurător privat poate intra în relaţii contractuale de compensare şi plăţi şi cu alţi furnizori de servicii medicale decât cei agreaţi iniţial.
e) privatizarea unităţilor spitaliceşti publice:
Ø cu excepţia spitalelor judeţene, care vor rămâne în subordinea ministerului, toate unităţile spitaliceşti vor face obiectul privatizării;
Ø cu scopul de a asigura transparenţa procesului, metoda propusă este licitaţia deschisă;
Ø cumpărătorul se obligă ca timp de minim 10 ani să nu schimbe obiectul de activitate al activelor preluate prin licitaţie, astfel încât unitatea să rămână în sfera serviciilor de asistenţă medicală.
Ø acele unităţi ce au fost scoase în mod regulat la licitaţie timp de 3 ani şi nu au fost cumpărate, vor trebui închise.
Ø fondurile băneşti obţinute din procesul privatizării vor fi destinate exclusiv investiţiilor de capital fizic (modernizări, retehnologizări etc) şi uman (programe şi burse de specializare).
f) alte măsuri adiţionale:
Ø oferirea de deduceri fiscale acelor companii private care construiesc noi unităţi spitaliceşte sau care investesc în modernizarea echipamentelor medicale;
Ø în vederea creşterii capacităţii de autofinanţare a unităţilor publice, se poate facilita prestarea de servicii medicale contra-cost către abonaţii asiguratorilor privaţi.
Reforma graduală...sau terapia paşilor mărunţi
Însă, pentru orientarea sistemului sanitar pe baze predominant private, se impun unele soluţii imediate, menite să uşureze dificultăţile unei asemenea tranziţii.
În primul rînd, tuturor producătorilor privaţi de servicii medicale, fie ei spitale, clinici sau salvări private, trebuie să li se permită încheierea de contracte cu sistemul asigurărilor de stat actual. În acest fel, românii vor avea libertatea de a alege între producătorii publici şi producătorii privaţi de servicii medicale. Astfel, în baza contribuţiilor plătite, orice persoană poate alege să se trateze în clinici private sau spitale de stat. În acest fel, se încurajează făţis concurenţa în sistemul sanitar, cu efecte pozitive imediate asupra calităţii şi cantităţii serviciilor sanitare. Spre deosebire de privatizarea bruscă a sistemului sanitar, faptul că pacienţii au „libertatea de alegere” favorizează o tranziţie graduală: medicii de la stat nu vor fi daţi afara, ci cei mai buni dintre ei vor migra spre mediul privat, gratie salariilor mai mari de acolo. Sistemul sanitar care s-ar contura în această etapă tranzitorie ar fi similar cu cel din Franta, unde asigurarile de sanatate sunt de stat, in timp ce producătorii de servicii sanitare sunt aproape toti privati.
În al doilea rând, reforma sistemului sanitar devine cu adevărat profundă numai atunci când românilor li se va permite libertatea de a renunţa la asigurarile medicale de stat in favoarea unora private. In prezent, chiar daca oamenii isi pot face asigurari medicale private, ei nu pot renunta la asigurarile de stat obligatorii. În aceste condiţii, doar cei cu venituri peste medie si-ar putea permite serviciile medicale private, platind doua servicii de asigurari medicale chiar daca, de fiecare data, nu folosesc decat unul. Atunci când asigurările medicale de stat ar înceta să mai fie obligatorii, abia atunci putem spune cu adevărat că forţa concurenţei va reforma sistemul sanitar potrivit exigenţelor pacienţilor, care devin astfel acţionarii, patronii reali ai sistemului de sănătate.
