Ce economisti il sustin pe Romney in cursa prezidentiala?

Intamplarea a facut sa ajung aici si sa vad o intreaga lista de nume mari in ale economiei care sustin masurile de politica economica ale republicanului Romney. Extrag numai cativa laureati Nobel pentru ca lista este prea lunga...

Gary Becker, Nobel laureate
James Buchanan, Nobel laureate
Robert Lucas, Nobel laureate
Robert Mundell, Nobel laureate
Edward Prescott, Nobel laureate
Myron Scholes, Nobel laureate

Asta in timp ce la noi se pierde vremea cu acapararea fronturilor ideologice: cine este de dreapta si cine este de stanga! Ca sa stie poporul ce "voteste"! Marea, crunta si reala problema este ca multi dintre ideologii de serviciu din mai toate partidele nu inteleg macar o iota din principiile fundamentale care separa aceste spectre politice!!!

Dar sa zambim totusi! Pentru ca, desi unii sunt mult inaintea noastra si nu mai exista sanse de catching-up, exista si altii mai rau ca noi (mai putini, ce-i drept!). Si acum vestea cea buna: am reusit in acest an sa intrecem Botswana in cursa competitivitatii economice, adicatelea am ocupat onorantul loc 78, respectiv 79  (din 144). 

Randuri scrise in 1871. Par ar fi dedicate situatiei actuale din Romania?!

In repub­lica unde sunt pro­mo­vati oameni nepre­gatiti, incom­pe­tenti si necin­stiti, care se plo­conesc pen­tru res­turile unor func­tii promise, cei care i-au ales vor varsa lacrimi de sange pen­tru gre­seala facuta. Fruc­tul sigur al unei aseme­nea neb­unii va fi osanda. Daca oamenii nu pot face mai mult, pot cel putin sa-i con­damne prin votul lor si sa-i inde­parteze, demascandu-i.

Daca se con­sid­era ca func­ti­ile ofi­ciale se cuvin drept rec­om­pensa pen­tru ser­vici­ile aduse par­tidu­lui, atunci ele devin un fel de prada pen­tru cei in cauza, un tro­feu; ast­fel boala se instaleaza in trupul stat­u­lui, iar trupul comunitatii devine o masa corupta. Statul, ca si omul, tre­buie sa se straduiasca sa nu se abata de la calea vir­tu­tii si cura­ju­lui. Pro­pa­ganda elec­torala si goana dupa func­tii imor­tante se trans­forma intr-un fel de com­ert cu aceste func­tii, in care mita si corup­tia cap­ata amploare.

…

In democ­ra­tie oamenii sunt ner­a­bda­tori sa-si creeze pop­u­lar­i­tate si sa ocupe func­tii inalte, in dor­inta de a se imbo­gati. Cand func­ti­ile si bunastarea indi­vid­u­ala devin idoli, si cand cei mai nepre­gatiti si nepotriv­iti oameni pen­tru a con­duce aspira, la func­tii, iar frauda devine mijlocul potrivit pen­tru atin­gerea scop­u­lui, tara va trudi din greu, intr-un cli­mat de necin­ste si min­ci­una.

Cand func­ti­ile sunt acce­si­bile tuturor, mer­itul si rig­uroasa integri­tate, impre­una cu dem­ni­tatea cin­stei vor con­sti­tui cri­terii de a le ocupa doar rareori si acci­den­tal. A fi capa­bil sa slu­jesti tara bine, va inc­eta sa mai fie un motiv pen­tru care omul supe­rior sa fie ales pen­tru a con­duce. Alte trasa­t­uri mai putin onor­a­bile vor fi luate in con­sid­er­atie in acest scop:
 - a-ti adapta opini­ile pen­tru a fi pe placul poporu­lui;
- a apara, a scuza si jus­ti­fica neb­uni­ile mul­ti­mii;
- a mag­uli, a lin­gusi si flata ale­ga­torul;
- a cersi votul ori­carui ale­ga­tor;
- a te arata pri­eten in fata ca apoi sa lovesti pe la spate, pone­grind...

Oare cine n-a cunos­cut aseme­nea pro­cedee jos­nice, puse in prac­tica pana ce suc­ce­sul devine sigur, in loc de a recurge la mijloace onorabile? Iar rezul­tatul firesc al tuturor aces­tor malver­sa­tiuni este un stat con­dus la ruină de medi­oc­ri­tatea igno­ranta si super­fi­cial­i­tatea, de ingam­farea obraznică, de nepri­ceperea unor politiceni semi­docti si lip­siti de maturitate.

…

Per­fidia si fal­i­tatea din viata pub­lica si polit­ica o intal­nim si in viata par­tic­u­lara. Jocheul politic isi va vedea mai intai de intere­sele pro­prii, si acela care ii acorda incred­erea va cunoaste ca el este un om pe care nu te poti bizui. Ambitia lui este la fel de jos­nica ca si el si de aceea va cauta sa-si ating fara intarziere scopul prin mijloace mur­dare pen­tru a pune mana pe lucruri atat de mult ravnite, ca pamant, bani, sau rep­u­tatie. In cele din urma func­tia nu va mai face casa buna cu onoarea, si se va desparti de ea. Locul pe care cei lip­siti de val­oare, sar­la­tanii si escrocii con­sid­era ca sunt com­pe­tenti si potriv­iti pen­tru a-l ocupa, inceteaza sa starneasca intere­sul celor val­orosi si capa­bili, sau, daca nu, aces­tia se retrag din com­peti­tie, armele cu care ar tre­bui sa intre in lupta nefi­ind demne de a fi folosite de catre om integru.

…

Este ciu­dat ca respec­tul pen­tru ade­var, bar­ba­tia si devota­men­tul, dis­pre­tul pen­tru avan­taje necu­ven­ite, cred­inta ade­varata si bunatatea sufleteasca se atenueaza printre oamenii de stat si popor pe masura ce lib­er­tatea si civ­i­liza­tia cuprind arii din ce in ce mai largi.

In epoca reginei Elis­a­beta, cand nu exista votul uni­ver­sal sau soci­etati pen­tru ras­pandi­rea unor cunos­tinte utile, omul de stat, negus­torul, cetateanul erau la fel de cura­josi, temandu-se de Dum­nezeu si deloc de oameni. N-au tre­cut nici macar doua sute de ani si intr-o monarhie sau repub­lica a aceluiasi neam, nimeni nu este mai putin lip­sit de curaj decat negus­torul, spec­u­lan­tul viclean, vana­torul de func­tii care se tem de oameni iar de Dum­nezeu deloc. Respec­tul pen­tru seri­oz­i­tate se stinge si este urmat de invi­die; fiecare om cauta cu dis­per­are calea faimei si a bogatiei.

Frauda, sus­pi­ci­unea si smecheria in tre­burile pub­lice sunt semne ale deca­den­tei statelor, si preced con­vul­si­ile sociale sau par­al­izeaza activ­i­tatile la nivel national. A-i teror­iza pe cei slabi si a se umili inain­tea celor puternici-aceasta este polit­ica natiu­nilor con­duse de o umila medi­oc­ri­tate. Siretli­curile pen­tru ocu­parea func­ti­ilor sunt din nou puse la lucru in sen­ate. Exec­u­tivul devine dis­tribuitor de pro­tec­tii, in spe­cial pen­tru cei inca­pa­bili, iar oamenii sunt mitu­iti cu func­tii inalte in loc de bani, spre ruina statelor. Divini­tatea din natura umana dis­pare, si intere­sul, laco­mia si ego­is­mul ii iau locul.

Exista forţe imense in mar­ile cav­erne ale râu­lui din sub­ter­anele soci­etatii; exista degradare, miz­erie, vicii si crime care col­caie in intuner­icul cel adanc. In umbra mar­ilor orase, in zonele aflate la per­ife­ria soci­etatii, obiec­tiv­i­tatea dis­pare, fiecare ins striga, orbe­caie, cauta, si se chinuie. Ideile nu intere­seaza pe nimeni si nimeni nu se gan­deste la pro­gres. Aceasta mul­time de oameni are doua mame, aman­doua vit­rege: igno­ranta si miz­e­ria. Sara­cia este cea care ii con­duce si sub pre­siunea ei, oamenii actioneaza doar pen­tru a-si sat­is­face trebuintele.

Dar une­ori chiar si aceste plagi pot fi folos­i­toare. Nisipul pe care cal­cam si care este arun­cat in cup­tor poate deveni un cristal stralu­ci­tor prin top­ire si purifi­care prin foc.

…

Natiu­nile nu sunt numai cor­puri politice ci, de aseme­nea si suflete politice, si vai de acel popor care, cau­tand doar ceea ce este mate­r­ial , uita ca are un suflet.

Ëxista apoi natiuni impi­etrite in dogme care pre­supun absenta sufle­tu­lui si prezenta doar a mem­o­riei si a instinc­tu­lui. O aseme­nea natiune, demor­al­izata de corup­tie si de dor­inta de cas­tig, nu va putea fauri o civ­i­liza­tie. Ingenuchierea inain­tea idol­u­lui sau a ban­u­lui atrofi­aza atat muschii cat si vointa care ii pune in mis­care. Aca­pararea mer­can­tila slabeste stralu­cirea unui popor, ii coboara ori­zon­tul prin mic­so­rarea nivelu­lui sau si il lipseste de intelegerea scop­u­lui uni­ver­sal, deopotriva uman si divin, care fau­reste natiuni cu vocatie inalta.

Un popor liber care uita ca are un suflet de care sa se ingri­jeasca, isi ded­ica toate energi­ile sale in direc­tia pro­gre­su­lui mate­r­ial. Daca intra intr-un razboi, face acest lucru pen­tru a-si rezolva prob­lemele din planul mate­r­ial. Cetatenii iau ca model statul si con­sid­era avu­tia, fas­tul si traiul pe picior mare drept bunurile cele mai impor­tante ale vietii. O aseme­nea natiune creeaza bogatie foarte repede, dar o dis­tribuie foarte prost. Apar atunci doua extreme– opu­lenta mon­stroasa si sara­cia ingroz­i­toare; toate avan­ta­jele pen­tru putini si toate pri­vatiu­nile pen­tru ceilalti, pen­tru popor. Priv­i­legiul, excep­tia, monopolul, derivate din exploatare creeaza o sit­u­atie per­icu­loasa. Dea­supra aces­tora troneaza put­erea pub­lica, care plaseaza mare­tia stat­u­lui pe sufer­inta indi­vidu­lui. Este o maretie bol­nava rezul­tata din com­bina­rea exclu­siva a ele­mentelor mate­ri­ale si in care nu intra nici un ele­ment moral.

…

Daca un popor, aseme­nea unui astru, trece prin perioade de eclipsa, lumina tre­buie sa revina in mod nece­sar. Insa eclipsa nu tre­buie sa degenereze in bezna.

…

Este mult mai difi­cil pen­tru un popor sa-si pas­treze lib­er­tatea dacat sa o castige.

…

A instaura intr-o natiune supre­ma­tia int­elec­tu­lui, con­stiu­tie sin­gu­rul mod cert de a-i per­petua lib­er­tatea. Pen­tru aceasta va tre­bui ca cei care ocupa poz­i­ti­ile cele mai inalte in soci­etate sa-si con­cen­treze efor­turile in ved­erea asig­u­rarii unor con­di­tii de viata demne pen­tru cei care fac parte din stra­turile sociale cele mai defa­vorizate. Atunci clasa polit­ica ii va ocroti pe toti oamenii, impiedicandu-i sa se degradeze din pric­ina slab­i­ci­u­nilor lor fata de chemar­ile sim­turilor, din pric­ina lacomiei sau a unor fapte jos­nice, redandu-le aspi­rati­ile nobile si o con­duc­ere inte­leapta.

…

E o expe­ri­enta amara fap­tul ca aproape intot­deauna este preferat omul super­fi­cial, plin de sine si lip­sit de rusine, chiar in cazurile de mare peri­col pen­tru stat, in locul unui om cu pre­gatire temeinica, cu ved­eri int­elec­tuale largi; si aceasta fiindca cel din­tai este mai apropiat de intelegerea comuna a oame­nilor care nu sunt capa­bili sa accepte ade­varul cel mai inalt.

…