miercuri, 27 iulie 2011

Cazul Africa - eternul exponent al "succesurilor" politicii foreign aid


Puternic zdruncinati de actele teroriste tot mai frecvente din acest ultim deceniu, mai marii lumii democratice par sa nu ramana indiferenti fata de problemele cu care se confrunta peste 50% din populatia globului, si anume saracia extrema. Mass-media internationala scoate in evidenta o situatie alarmanta. Spre exemplu, tarile din Africa de Est se confrunta cu cea mai acuta criza alimentara din ultimiii 60 de ani, in ciuda tuturor eforturilor financiare pompate de tarile dezvoltate.





Acest fapt contrasteaza puternic cu o stare de fapt ce ilustreaza un potential agricol enorm:

Africa is not at a loss for agricultural resources. In fact, it boasts an estimated 50% of the world's uncultivated arable land and most of the continent's population lives in rural areas. Despite this, 72% of sub-Saharan economies were net importers of food in the late 2000s. Since the early 1970s, Africa's share of world agricultural exports has halved.   

In WSJ veti gasi o analiza de bilant - sumara, dar totusi concludenta - a  "succesurilor" inregistrate de organismele internationale gen UN, Banca Mondiala s.a. in materie de eradicare/atenuare a saraciei extreme ce bantuie continentul negru. Voi sintetiza ideile principale ale articolului din WSJ, pentru a avea un punct de plecare in critica mea (constructiva):

1. fatul ca de fapt nu tarile occidentale sunt de vina pentru starea deplorabila a lumii a treia, ci mai degraba vina se afla in ograda interna: coruptia guvernantilor, lipsa domniei legii etc.

2. birocratia exacerbata reprezinta o stavila in calea manifestarilor antreprenoriale private:

Aside from the political risks that farmers face, many Africans suffer from high barriers to enterprise. According to the World Bank's "Doing Business Index," it takes 33 days, 11 separate procedures, and fees equal to nearly 40% of per capita income and other costs to start a formal business in Kenya. These high costs have bred a black market, feeding into the corruption that has characterized African politics for decades.

3. totusi exista si cazuri fericite, gen Botswana:

From early on, however, Botswana adopted most of British common law and managed to avoid the path of collectivization and redistribution that countries like Ethiopia embraced, and despite some deviations over the years Botswana has consistently ranked as the one of the least corrupt countries in Africa. Today, it is also one of sub-Saharan Africa's economic bright spots, with per capita income of $6,260 according to the World Bank. 

Din pacate pentru organismele internationale abilitate in materie de asistenta financiara externa, cazul Botswana nu poate fi trecut in lista succeselor foreign aid din simplul motiv ca nicio conditionalitate sau strategie de reforma propusa de UN sau BM nu privea si adoptarea unui sistem legislativ pe cat de vechi pe atat de eficient: British common law.

Imi permit acum sa fac cateva remarci cu privire la politica foreign aid in general si la cazul Africa in special.

(a) Este neîndoielnic că Organizaţia Naţiunilor Unite şi celelalte organisme afiliate sunt interesate să propovăduiască politicile de asistenţă internaţională pentru un grup cât mai larg de ţări. Cu cât mai mare era nevoia de ajutor extern, cu atât devine mai justificabilă activitatea lor şi, nu în ultimul rând, cu atâte mai urgentă colectarea de fonduri internaţionale.

(b) Naţiunile Unite – în calitate de principal sponsor al fantezistelor programe de asistenţă financiară – nu ezită să stabilească noi si noi ţinte temporale în eradicarea sărăciei: „Cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului vizează printre altele reducerea la jumătate a sărăciei extreme, stoparea extinderii epidemiilor şi bolilor HIV/SIDA, dar şi furnizarea serviciilor de educaţie primară universală în rândul populaţiei Lumii a treia (4)”. Şi toate acestea trebuie realizate până în 2015!

Ceea ce poate părea surprinzător este faptul că, prin modul în care a fost construită, actuala agendă a ONU are o dublă menire. Pe de o parte de a susţine populaţia anumitor ţări de a ieşi din zona sărăciei (extreme), iar pe de altă parte de a ajuta organizaţia însăşi. Discursul secretarului general al ONU, Kofi Annan, la Summitul Mondial din septembrie 2005, lasă să se înţeleagă în mod evident acest lucru atunci când afirmă că Agenda 2015 trebuie privită de asemenea ca „o şansă pentru a revitaliza însăşi Organizaţia Naţiunilor Unite”(5).

(c) O consecinţă majoră a foreign aid este politizarea excesivă atât în Occident cât mai ales în ţările beneficiare. Frecvenţa şi intensitatea conflictelor interne în multe din aceste ţări (Indonesia, Malaysia, Liban, Uganda, Somalia sau Nigeria) sunt adesea efectul unei politizări exacerbate a societăţii. Nu întâmplător, bătălia pentru puterea politică (şi implicit, cea economică) s-a transformat în prelungite războaie civile. Există numeroase exemple de ţări în care puterea se câştiga şi se menţinea cu ajutorul armelor. În acest context, devine explicabil de ce în multe ţări au ajuns la putere lideri care erau mai apropiaţi, în preferinţele lor politice, de regimurile socialiste decât de cele capitaliste (vezi Bauer, 1981:89). Prin urmare, liderii politici din ţările subdezvoltate solicitau (şi continuă să solicite) fonduri financiare de la guvernele occidentale pentru realizarea a două scopuri prioritare: pe de o parte, satisfacerea propriilor interese economice şi de putere, iar pe de altă parte promovarea şi întreţinerea practicilor sistemului economic socialist. Aşa se face că, la mai bine de 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului şi al colapsului cvasi-general al comunismului, menţinerea practicilor socialiste în multe din ţările Lumii a Treia pe seama contribuabilului capitalist reprezintă, fără îndoială, sfidarea ultimă afişată de (poate prea devreme) proclamat-defunctul sistem socialist!

(d) Ajutorul financiar instrumentat de organismele Naţiunilor Unite nu are ca destinatar final acel individ/familie care se confruntă în mod real cu problema subzistenţei. Acesta ajunge la guvernanţii acelei ţări şi ale căror politici de cheltuiere a banului occidental au ca axă prioritară satisfacerea intereselor personale şi de grup: de la construirea unor proiecte megalomanice – aeroporturi, ample platforme industriale cu o rentabilitate precară, universităţi de tip occidental ai căror absolvenţi nu au cum să-şi găsească un loc de muncă în ţară – până la creşterea averilor personale plasate în străinătate, prin achiziţionarea de numeroase active – imobile în zone de lux, deschiderea de conturi bancare, cumpărarea de maşini scumpe. 

Exemplul, poate printre cele mai ilustrative, este cel al fostului dictator al Zairului (actualmente, Republica Congo), Mubutu Sese Seko. Acesta a fost preocupat constant de creşterea averii personale, care în 1984 se ridica la aprox. 5 miliare de dolari. Poate părea surprinzător pentru unii, dar aceasta era exact cam cât se ridica datoria externă a ţării în acel moment. Mai mult, în timp ce guvernul său se confrunta cu imense probleme în rambursarea împrumuturilor către Belgia (de altfel, faţă de care a intrat în incapacitate de plată în 1989), Mobutu se lăuda cu o flotă de invidiat de limuzine Mercedes cu care se plimba între numeroasele sale palate. Iar când banii nu sunt furaţi de liderul ţării, vor exista cu siguranţă destule ministere, oficiali publici şi alţi birocraţi care vor dori şi ei o parte din fondurile primite şi pe care trebuie să le gestioneze.


Acum vine o intrebare de nota 10: Nu-i asa ca vina lipsei de performanta economica in multe tari africane nu se afla doar in ograda proprie? Oriunde in lume, dupa cum ne invata si morala crestina, cel ce primeste pestele uita sa mai faca undita! Iar pestele in Africa nu mai este prins de localnici, ci daruit mai mult de Occident.

(e) spre deosebire de granturile ONU, împrumuturile externe promovate de BM şi FMI sunt de fapt ajutoare financiare ce trebuie rambursate pe termen scurt sau mediu. Acestea au ajuns chiar să fie denumite „împrumuturi odioase” deoarece banii sunt furaţi de guvernanţi şi clientela lor politică, iar populaţia este obligată să suporte o povară fiscală suplimentară pentru a fi rambursaţi (vezi Shleifer, 2009:383). Şi, dacă privim retrospectiv, nu prea există ţări care să se mândrească că şi-au pavat drumul dezvoltării (doar) cu împrumuturi externe de la organismele financiare internaţionale!

(f) Deşi aspru criticat în vremurile sale, Peter Bauer a avut dreptate: ajutorul financiar extern a eşuat în atingerea principalului său obiectiv – eradicarea sărăciei şi relansarea economică. Astăzi, „în locul Zidului Berlinului, ne confruntăm cu Zidul Ajutorului Extern, în spatele căruia popoarele sărace ar trebui să evadeze din sărăcie cu ajutorul unei planificări internaţionale de tip colectivist” (Easterly, 2006b). În loc să permitem pieţelor şi societăţilor să prospere prin intermediul libertăţii economice – de altfel, reţeta de succes prin care economiile occidentale s-au dezvoltat – săracii lumii trebuie să accepte reţetele colectiviste ale experţilor internaţionali pentru a „scăpa” de neajunsurile subdezvoltării.

Aviz amatorilor (sau profesionistilor) de noi experiente colectiviste! 

6 comentarii:

  1. Cata teorie pentru niste lucruri relativ simplu de inteles, doar ca nu ni se spune direct ce se afla in spatele acestor "ajutoare" de orice natura.

    Daca ne uitam in propria ograda si vedem ce se intampla, o buna parte din problema se datoreaza educatiei si mentalitatii celor multi la numar dintr-o tara. Daca la noi e rau si se poate controla o tara in acest fel ... dar undeva in Africa, acolo unde oamenii s-au obisnuit sa traiasca in saracie si deabia pot sa isi asigure traiul de pe o zi pe alta, in nici un caz nu pot sa isi ridice gandul asupra conducerii statului in care locuiesc si chiar daca ar gasi timpul necesar, nu ar avea educatia potrivita pentru a putea actiona conform propriilor dorinte si drepturi.

    De mentionat ca jumatate din populatia africii are o varsta de pana la 20 de ani(din cate stiam eu) ... adica oamenii se nasc, cresc indeajuns de mult incat sa faca repede copii, apoi ii cresc putin ... si cam asta a fost viata, pentru ca ori vine o boala peste ei, ori la cea mai mica problema de sanatate (oricat de banala ar fi) se poate agrava si spitalele cum nu prea sunt pe acolo, inevitabilul apare.

    Legea junglei domina pe acolo si in nici un caz dreptul de proprietate ... cu alte cuvinte supravietuirea e principalul scop in viata in cazul unui om de rand din Africa.

    Si ca sa fac o trecere de la lumea moderna la lumea a treia, unii oameni dau pe o pereche de pantofi suma de 4000 de dolari (desi costurile de productie sunt de 20) iar acolo oamenii umbla desculti ... Si de aici a aparut in mentalul colectiv ca trebuie sa ii ajutam pe saracii africani, pentru ca noi acordam o valoare atat de mare uor lucruri trecatoare si sa facem ceva pentru propriul suflet ... sa ajutam fiecare cum putem cate un african ...

    Si unii chiar inghit tampenia asta, chiar cred ca oamenii moderni vor sa ii ajute pe africani si ca o fac din pura solidaritate. Interesele sunt foarte mari cand vine vorba chiar si de africa. Sa nu uitam ca resursele sunt limitate iar nevoile celor care au o groaza de bani sunt nelimitate si necesita foarte multe resurse care s-au cam epuizat in tarile lor ... dar nu este nici o problema gasim la niste preistorici care traiesc in copaci, mergem le aruncam o bucata de paine si le luam resursele, pentru ca ei oricum nu le pot valorifica, ei se chinuie sa supravietuiasca asa ca oricum nu au nevoie de ele ...

    Cazul Botswanei, nu am stat sa fac cine stie ce cercetari sa ma conving de ceea ce mi se pare evident, au resurse. Daca au resruse inseamna ca vin latraii democratiei cu pretextul ca vor sa dezvolte tara si sa le ofere un trai mai bun cetatenilor tarii, foarte onorabil, dar nu este deloc asa, ei vor resurse (nu am stat sa caut care "ei"). In urma unei singure cautari pe net, am descoperit ca au multe resurse (diamante,aur ...) si nu isi pot asigura necesarul de alimente ... ce poate fi mai minunat de atat, sa dai hrana pentru diamante ...

    Dintre acei "ei" am indentificat compania De Beers ... asa ca interesele sunt mari, si nu pentru bunastarea acelor bastinasi ...

    De ce nu se intervine si intr-o tara in care este nedreptate(violuri, cime in masa, executari ca in evul mediu ...) dar care nu are resurse ? Pai pentru ca nu are resurse, foarte simplu. Asa au intervenit si in Irak, Iran, Libia ... pentru petrol si nu pentru democratie asa cum se iluzioneaza unii.

    RăspundețiȘtergere
  2. salut! multumesc pentru comentariul tau... mai ales ca acum este vacanta si lumea e mai putin inclinata sa stea pe lectura economica!

    te rog sa-mi dai cateva masuri pe care ar trebui sa le ia UN si BM pentru a ajuta intr-adevar saracii Lumii a Treia!

    am si eu am cateva propuneri... dar astept mai intai!

    RăspundețiȘtergere
  3. Oamenii din lumea a treia duc lipsa de satisfacere a nevoilor, si buna starea este data de consum ... asa ca pretextul este tocmai bun de a sustine cumva un surplus de consum finantat din exterior, dar asta duce la indatorare si implicit la faliment pe termen lung.

    Daca nu consumul este solutia atunci investitiile sunt ... si africa chiar are nevoie de investitii masive.

    Nu stiu cum este acolo, dar nu cred ca gresesc prea tare cand spun ca trebuie sa se faca trecerea de la lucru manual la munca mecanizata. Tarile din africa, cand vine vorba de productie, au marfuri cu costuri de productie ridicate si este loc de o crestere a productivitatii in mai toate domeniile.

    Probabil ca imprumuturile tarilor din africa se duc in mare parte pe import de bunuri de consum, iar cum produsele lor nu sunt bune de export, atunci resursele lor sunt ...

    Atunci daca investitiile sunt o solutie, si guvernele se imprumuta ... de ce sa nu realoce banii catre investitii ... Pentru ca statul este cel mai prost investitor, si nu va investi pentru binele societatii ci pentru cativa pe criterii politice ... nu are rost sa intru in detalii, stim prea bine povestea.

    Investitiile facute de privati sunt cea mai buna solutie. Acestia urmaresc profitul si il vor obtine daca investesc acolo unde este nevoie mai mult. Vor lua ierarhic domeniile necesare statelor din africa, mai intai ai nevoie de agricultura apoi de industrie si abia mai la urma ai nevoie de servicii ...

    Cand spun de privati, nu ma refer numai la cei din interiorul tarii ci si la cei din exterior ... ca de exemplu, o intreprindere poate sa concesioneze pe 99 de ani un teren agricol, sa il cultive si sa obtina profit dar si oamenii vor avea de beneficiat de pe urma investitiei exterioare, deoarece se creaza noi locuri de munca, mai multe alimente la un pret mai mic(din cauza competitiei).

    Si acum ca sa propun masurile pe care cred ca ar trebui sa le ia UN si BM:
    Nu cred ca ar trebui sa doneze masiv celor din africa pentru ca asa te obisnuiesti sa primesti ajutor si nu vei deveni niciodata independent. Cumva ar trebui o informare mai buna a maselor, probabil ca si ei au inradacinat in mentalul colectiv ceea ce avem si noi "NU ne vindem tara, mai bine murim de foame" ... ei bine, acesta este un exemplu de conceptie proasta, probabil ca mai sunt si alte traditii si idei negative care nu le vor permite sa evolueze.
    Asa ca o informare potrivita astfel incat sa accepte masurile propuse mai sus, sa inteleaga ce inseamna aia economie ... si mai mult de atat ce inseamna munca mecanizata, astfel incat sa ia singuri aceste masuri ...

    Exista o mare problema de educatie ... cei drept aceasta problema este peste tot in lume dar in statele din africa, efectele negative se resimt si nu se va putea trece peste situatia in care sunt fara o educatie potrivita. Asa ca si aici ar putea sa intervina. Un popor needucat este usor de controlat.

    O alta solutie ar fi si aceea sa ii lase in pace sa nu mai intervina ... pentru simplu motiv ca totul se plateste in viata, si cum ei nu prea au bani, atunci vor plati in alte feluri.

    Probabil ca solutiile propuse nu sunt prea bune, nu imi vin in minte solutii particulare care sa aduca o crestere a investitiilor private in statele din africa. Probabil ca acordarea de credite cu dobanda mai mica astfel incat sa stimuleze investitorii ... dar si prea multe credite nu sunt bune pentru ca pot duce la faliment, cresterea trebuie sa fie usoara dea lungul mai multor ani si mai ales durabila.

    RăspundețiȘtergere
  4. astept cu nerabdare solutiile dumneavoastra ...

    m-ati tinut in suspans ceva timp si alte metode(mai bune) de rezolvare a problemelor din Africa nu am reusit sa mai gasesc ... daca acesta era scopul asteptarii, atunci am esuat.

    RăspundețiȘtergere
  5. masurile principale propice dezvoltarii se inscriu in reteta mai larga a libertatii economice: de la liberalizarea preturilor interne la liberalizarea comertului exterior; de la fiscalitate simpla si redusa la dereglementarea pietelor (muncii, bunurilor, serviciilor); de la abandonarea increngaturilor politico-administrative la eliminarea restrictiilor in calea investitiilor straine.

    Si lista poate continua... Desi par lucruri simple, de bun simt, sunt insa extrem de greu de aplicat pentru ca artizanii reformatori ar trebui sa fie chiar cei care vor fi loviti de aceste masuri. Deci, ajungi sa realizezi ca e un intreg cerc vicios la mijloc si ca patternul este unul nefast pentru societate si economie. Insa nu-i totul pierdut!

    RăspundețiȘtergere
  6. da cred ca saracii africani sunt obisnuiti cu ideea ca nu au nimik de asta trebuie sa ii ajutam kum putem aaa....si poate cineva sa imi zika unde gasesk o solutie pentru seceta din Arica ????

    RăspundețiȘtergere